Intra in contact cu noi

Bucuresti

VIDEO – Pe cine mintiti voi? Clipul de prezentare a Bucurestiului pentru a gazdui EMA nu pare a fi desprins din realitate!

Publicat cu

pe

Guvernul de la Bucureşti a depus luni, 31 iulie, la Comisia Europeană, dosarul de candidatură pentru relocarea Agenţia Europeană pentru Medicamente. Şefii de stat sau de guvern din 27 de state membre au aprobat procedura de decizie privind transferul agenţiilor UE situate în prezent în Marea Britanie. Acestea vor fi mutate în alte amplasamente pe teritoriul Uniunii Europene.
Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord găzduieşte în prezent Agenţia Europeană pentru Medicamente şi Autoritatea Bancară Europeană, ambele cu sediul la Londra, în Canary Wharf.

„Decizia cu privire la locurile în care cele două agenţii ar trebui să îşi aibă viitoarele sedii se va lua pe baza unui proces decizional corect şi transparent, cu o cerere de oferte organizată pe baza unor criterii obiective precise. Toate statele membre interesate au ocazia de a-şi prezenta oferta de a găzdui o agenţie sau ambele agenţii până cel târziu la 31 iulie 2017. Decizia va fi adoptată printr-un proces de vot”, se arată într-un comunicat transmis de Consiliul European, citat de Mediafax.

Cu această ocazie, autorităţile au realizat un videoclip menit să promoveze Bucureştiul ca destinaţie şi oraş cu facilităţi de top pentru găzduirea Agenţiei Europene a Medicamentului.

„România este gata să facă pasul în plus pentru a asigura o tranziţie uşoară a EMA”,se precizează pe site-ul candidaturii Bucureştiului pentru a găzdui Agenţia Europeană pentru Medicamente, emabucharest.ro.
„Bucureştiul oferă condiţii de lucru şi un nivel de viaţă sigur şi excelent într-un mediu deschis, prietenos şi divers. Bine conectat şi divers, Bucureştiul este hub-ul economic, politic şi social al României”, se mai arată pe acelaşi site.

„Bucureştiul este colorat, multicultral, unul dintre cele mai atractive oraşe pentru a trăi şi a lucra, bucureştiul este un oraş viu european pentru o agenţie inteligentă.”, se arată în videoclipul de candidatură pentru găzduirea EMA. „Bucureştiul oferă servicii de sănătate diverse şi de înaltă calitate în unităţile private şi publice”, mai spune vocea din off-ul videoclipului.

Pe de altă parte, realizatorii vidoclipului afirmă că Bucureştiul are o „reţea de transport public excelentă”, fapt care a adus numeroase critici ale românilor, pe contul de YouTube unde este postat filmuleţul.
„Bucureştiul este un oraş paşnic şi clăduros pentru a lucra şi a-ţi creşte familia”, se mai arată în clip.
Iată o parte din reacţiile românilor după vizionarea spotului candidaturii Bucureştiului pentru a găzdui EMA:
lascarica.scandurica
This material is so full of .. things that are not real :). Please, show the rats crawling in the city, the public transportation overcrowded, the traffic jams at every step in Bucharest, the cars parked everywhere on the sidewalk. You should also specify that the bike line showed within the clip is the only one in the city (2.5 km long). And I think you should also mention the Hexipharma scandal, our national custom of bringing medicine in the hospital because the lack of medicine within the hospitals and people getting nosocomial infections in the public hospitals. Also maybe is worth mentioning about the ceiling of a public school falling and, of course, the 3 to 6 hours to get to the mountains (120 km away) from here because we have no freeway. You know, lying is bad. For the business and for the country :).

Reclama

(”Acest material este plin de…lucruri care nu sunt reale :). Vă rog, arătaţi şobolanii care umblă în oraş, transportul public supraaglomerat, aglomeraţia din trafic la fiecare pas din Bucureşti, maşinile parcate peste tot pe trotuar. Ar trebui să menţionaţi că pista de bicicletă înfăţişată în clip este singura din oraş (2.5 km lungime). Cred că ar trebui să menţionaţi şi scandalul Hexipharma, obiceiul nostru naţional de a aduce medicamente în spital din cauza lipsei medicamentelor din spitale, şi oamenii care iau infecţii nosocomiale în spitalele publice. De asemenea, poate că merită a fi menţionat tavanul care a căzut într-o şcoală publică, şi, deigur, cele 3 până la 6 ore pentru a ajunge la munte (la 120 km depărtare) de aici pentru că nu avem autostrăzi. Ştiţi, minciuna e nefastă. Pentru afaceri şi pentru ţară :)”.-n.r)

Livia Adi
Very good presentation! Good luck, Bucharest! 🙂
Valentin Radu
Clipul e… realist :/ :))) ma rog, nu ma mira, e specific local, imi aminteste de lectiile deschise sau inspectiile de la scoala. In fine, onest sau nu, ar trebui si noi sa primim o Agentie UE daca chiar suntem membrii pe bune, cum sa zic. Deci slabe sanse sa primim, si daca era treaba chiar ca in video…? Cine stie… 
Ministrul Sănătăţii:  România este un climat bun şi pentru angajaţii străini care ar urma să se reloce aici datorită chiriilor scăzute, costului vieţii scăzut şi siguranţa 

„Pentru România, ar fi un motiv de mândrie naţională, ar însemna locuri de muncă pentru personalul medical, farmaceutic, pentru personalul tehnic. România este un climat bun şi pentru angajaţii străini care ar urma să se reloce aici datorită chiriilor scăzute, costului vieţii scăzut şi siguranţa este un element pe care noi l-am subliniat întotdeauna pentru că nu au fost atacuri teroriste. Avem personal calificat în acest domeniu, absolvenţi de medicină şi farmacie, iar salariile de nivel european ar putea diminua exodul specialiştilor. Există şi posibilitatea să facem o candidatură comună cu Bulgaria pentru această Agenţie şi când va apărea lista, va trebui să ne căutăm susţinători din Europa”, a explicat, la finalul lunii mai, pentru MEDIAFAX,  ministrul Sănătăţii Florian Bodog.

Agenţia Europeană a Medicamentului autorizează toate medicamentele care se comercializează pe teritoriul Europei.
Consiliul European a stabilit în luna iunie, că transferul Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) şi al Autorităţii Bancare Europene (ABE), în contextul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, trebuie efectuat până în luna noiembrie a acestui an, informează site-ul instituţiei europene.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Click pentru comentarii

Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucuresti/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49

Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te

Lasa un raspuns

Bucuresti

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Publicat cu

pe

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.

Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.

De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.

Reclama

Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.

Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.

Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Publicat cu

pe

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.

„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Reclama

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.

De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.

În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.

Reclama

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Publicat cu

pe

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.

Reclama

Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:

“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!

Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.

Reclama

Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.

Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.

Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani3 zile in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti3 zile in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica5 zile in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti5 zile in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Reclama

La mare cautare