Opinii
Ana Birchall: „Iordache este in continuare presedintele Consiliului Legislativ. Cate luni au trecut de la alegeri? Cate luni mai trec pana il schimba, daca il schimba?”

Ana Birchall, fost ministru al Justitiei, atrage din nou atentia asupra faptului ca Florin Iordache este in continuare presedinte al Consiliului Legislativ, desi de la alegeri au trecut aproximativ sase luni.
„Iordache, alias Alta Intrebare, este in continuare presedintele Consiliului Legislativ, avand rang de ministru? ESTE! Cate luni au trecut de la alegeri? Cate luni mai trec pana il schimba, daca il schimba?”, a transmis Birchall.
Birchall a anuntat inca din luna ianuarie ca „noul Parlament are si competenta necesara are si majoritatea sa il revoce” pe Iordache.
„Ce sa vezi si sa nu crezi!!?? Iordache ‘Alta Intrebare’ era si arbitru al Curtii de Arbitraj Comercial International! Sa mori de ras nu altceva! Apropos, cand va fi revocat din functia de presedinte al Consiliului Legislativ pentru ca noul Parlament are si competenta necesara are si majoritatea sa il revoce, nu?? Sper ca nu s-au uitat declaratiile din campania electorala si Iordache ramane inscaunat in aceasta functie importanta in statul roman!?”, a scris Birchall pe Facebook.
In octombrie anul trecut, Ana Birchall sublinia ca Florin Iordache va putea „bloca activitatea oricarui Guvern sau Parlament”.
„Pentru toti cei care minimalizeaza importanta avizelor Consiliului Legislativ ar fi bine sa stie ca din functia de presedinte al Consiliului Legislativ, Iordache poate pune in dificultate sau chiar poate bloca activitatea ORICARUI GUVERN si PARLAMENT!
Nu, nu este o gluma proasta ci este tristul adevar! Da, ati citit bine! Din functia de presedinte al Consiliului Legislativ, Iordache poate pune in dificultate si chiar bloca activitatea oricarui guvern! Cum poate face acest lucru? Simplu: aplicand prevederile art. 79 din Constitutie si ale art. 4 din legea nr.73 din 3 noiembrie 1993 pentru infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Legislativ, care prevede ca ‘Proiectele de ordonante si de hotarari cu caracter normativ se supun spre adoptare Guvernului NUMAI cu avizul Consiliului Legislativ, in termenele stabilite in art. 3 din lege: de 10 zile, 2 zile, respectiv de 24 de ore’!
Mai mult, daca cuiva ii trece prin cap sa adopte in Guvern un act normativ FARA avizul Consilului Legislativ, ar fi bine sa se gandeasca de 2 ori pentru simplul motiv ca actul respectiv poate fi declarat neconstitutional in baza deciziilor CCR! Spre exemplu, decizia CCR nr. 83/2009 spune foarte clar ca ‘Intr-un mod cu totul diferit, legiuitorul constituant a reglementat in art. 79 din Legea fundamentala rolul Consiliului Legislativ, care este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizeaza proiectele de acte normative in vederea sistematizarii, unificarii si coordonarii intregii legislatii. El tine evidenta oficiala a legislatiei Romaniei. Sub acest aspect, nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ duce la neconstitutionalitatea legii sau ordonantei – simpla sau de urgenta. Daca vointa legiuitorului constituant ar fi fost in sensul impunerii obligativitatii solicitarii avizului, atunci aceasta ar fi fost exprimata in cuprinsul art. 141 din Legea fundamentala, intr-un mod asemanator celui folosit la redactarea art. 79, pentru reglementarea rolului si atributiilor Consiliului Legislativ.”
Si asta nu este tot! Iordache, din calitatea de sef al Consiliului Legislati, poate pune in difictate si activitatea oricarui Parlament! Cum? Simplu: folosindu-se de prevederile art. 3 din legea nr.73 din 1993 pentru infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Legislativ coroborate cu deciziile CCR, de exemplu decizia CCR nr. 299/2015! Sper ca toti cei care au contribuit, direct sau indirect, la alegerea lui Iordache in fruntea Consiliului Legislativ, sa citeasca prevederile legale si astfel sa realizeze ce au facut ieri in Parlamentul Romaniei!
Personal, I rest my case, daca in Romania anului 2020 un pacalici care a facut atat de mult rau Romaniei si romanilor cinstiti, este inscaunat sef al Consiliului Legislativ!”, a scris Birchall.
Opinii
La iarnă ne încălzim cu o votkă în biroul directorului de la Termoenergetica!

Adrian Mircea Teodorescu este omul uns de USR director la Termoenergetica, care se află în subordinea Primăriei Capitalei, condusă de Nicușor Dan. Vă reamintim că Termoenergetica este compania municipală care se ocupă cu încălzirea bucureștenilor, cea care face datoriile pe care primarul Nicușor Dan nu le recunoaște și care poate intra în faliment.
DATORIILE!
Datoriile … trec de un miliard de lei. Ca să fim mai exacți, Termoenergetica este condusă de fapt de membri din Consiliul General, majoritatea din USR, care a numit Consiliul de Administrație.
În CA-ul Termoenergeticii sunt oameni de nădejde, care au girul primarului, conduși cu mână forte de un membru de vază din USR, adică de Daniela Gianina Lazanu, președinte al Consiliului de Administrație al companiei municipale (Termoenergetica).
… CU MULTĂ CĂLDURĂ DIN PARTEA CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE
La o simplă căutare pe internet o găsiți pe doamna Gianina Lazanu care se recomandă ca o adeptă a profesionalismului, corectitudini, eticii, adică valorile serioase lipite de sigla partidului.
Doamna președintă de C.A. nu știe cine este și ce face directorul Termoenergetica, Adrian Teodorescu, și probabil cu atât mai puțin primarul în funcție Nicușor Dan.
Dacă le-ar fi păsat membrilor C.A. ai Termoenergetica de compania de care sunt răspunzători, sau măcar de lipsa căldurii și apei calde ale bucureștenilor, poate ar fi aflat că domnul Teodorescu este mai prezent în spațiul public prin imagini care-l surprind în situații degradante de ebrietate, în loc să reprezinte compania.
ALMANAHE CA PE DÂMBOVIȚA!
Dacă membrilor Consiliul de Administrație le-ar fi păsat, ar fi aflat din septembrie 2023, de când l-au tot numit ca director general interimar pe Adrian Teodorescu, că mai fusese director la Radet prin 2015, pus de bagheta magică a lui Marean Vanghelie.
DE LA CINE VINE APA CALDĂ? … DREPTUL LA ECOLOGICĂ ȘI LICENȚĂ LA POLIȚIE!
Apoi, Adrian Teodorescu a mai trecut și prin alte joburi, dar pe unde a trecut nu a făcut purici mulți, deoarece s-au prins oamenii cu cine au de-a face! Iar ca să vă enervați și mai tare, puteți să îi consultați cv-ul aici și veți constata că a absolvit Dreptul la Universitatea Ecologică din București pe timpul când cei ce o terminau trebuiau să se ducă în altă parte să își ia licența.
Și ca să vă enervăm și mai mult, licența dumnealui e luată la Academia de Poliție, cea în care au avut loc nenumărate scandaluri privind suspiciuni de examene ilegale.
PREOCUPARE PENTRU UN LOC CĂLDUȚ
Directorul Termoenergetica, Adrian Teodorescu pare preocupat mai degrabă de un loc călduț după cum se vede în imaginile transmise de paparazzi care l-au surprins cum doarme prin cluburile de noapte bucureștene dupǎ ce consumă… altceva decât apă caldă.
Așa că stați liniștiți, dragi bucureșteni! Dacă nu veți avea căldură la iarnă, mergeți la Adrian Teodorescu care vă servește cu o vodkă și vă încălziți imediat! Problema esta să aveți grijă să nu adormiți prin locuri publice! … Cu spălatul va fi mai greu, că de unde apă caldă?
Poate că ar fi interesant să aflăm și la cine se duc achizițiile pe care le face Termoenergetica, măcar cu asta să ne încingem și noi puțin!
Opinii
Tudor Chirila nu e impresionat: ”Defilarea de 1 Decembrie e pentru hoți, ei sunt uniți!”

Mai sunt câteva zile până la defilarea de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, însă artistul Tudor Chirilă pare dezamăgit. El crede că românii sunt „dezbinați”.
”Când cinci milioane de români trăiesc în străinătate, mulți dintre ei uscându-se de dor, că n-au plecat ca Magellan să înconjoare pământul, noi ne facem că sărbătorim unitatea națională. Pe bune, cine să ne unească? Ăia care ne fură banii și decența? Nu am ce sărbători. Singura sărbătoare e să fim conștienți că ratăm esența zilei de 1 decembrie: suntem dezbinați. Defilarea e pentru hoți, ei sunt uniți. Ceilalți, fiecare pe treaba lui. Asta e unitatea”, a scris Tudor Chirila.
Ceremoniile de 1 Decembrie
Ministerul Apărării anunţă, marţi seară, evenimentele organizate de 1 Decembrie, la Bucureşti şi Alba Iulia de 1 Decembrie. Ziua începe cu ceremonii militare, urmate de defilare. La Bucureşti, la Parada Militară Naţională vor participa peste 2.400 de persoane, iar la Alba Iulia peste 1.000 militari şi specialişti din diferite instituţii.
”Cu prilejul Zilei Naţionale a României, Ministerul Apărării Naţionale organizează în municipiul Bucureşti, vineri, 1 decembrie, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, în memoria eroilor români care şi-au jertfit viaţa pe câmpurile de luptă, pentru împlinirea idealurilor naţionale”, anunţă Ministerul Apărării, potrivit news.ro.
Sursa citată a precizat că, la Parada Militară Naţională care va avea loc vineri, 1 decembrie, începând cu ora 11.00, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti, participă peste 2.400 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
”Totodată, în blocul de paradă vor defila aproximativ 250 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos, precum şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României. Dispozitivul de defilare al tehnicii militare este alcătuit din circa 130 mijloace tehnice, iar dispozitivul aerian cuprinde 40 de aeronave militare româneşti, dintre care 23 de echipamente militare terestre şi aeriene sunt ale militarilor străini participanţi”, a mai transmis ministerul.
Potrivit instituţiei, după încheierea ceremoniei oficiale, publicul prezent în Piaţa Arcului de Triumf va putea vizita standuri expoziţionale cu tehnică militară, care vor fi amplasate în zonă până la ora 14.00.
La Muzeul Militar Naţional ”Regele Ferdinand I” din Bucureşti va fi vernisată vineri, 1 Decembrie, de la ora 13.00, Expoziţia „Tricolorul – simbol identitar al unităţii românilor în costumul popular”. Organizarea expoziţiei se circumscrie celebrării a două evenimente importante – Ziua Naţională a României şi împlinirea a 100 de ani de la fondarea Muzeului Militar Naţional de către Regele Ferdinand I, la 18 decembrie 1923.
Evenimentele din Bucureşti se încheie vineri, 1 decembrie, de la ora 19.00, cu retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii.
”Sărbătorirea celor 105 de ani de la Marea Unire a provinciilor româneşti într-un singur stat este onorată de militarii români prin ceremonii şi defilări cu personal şi tehnică militară în garnizoanele din ţară în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare. Totodată, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz”, precizează oficialii ministerului.
Potrivit acestora, în garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 14.00, la Monumentul „Marii Uniri” vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, activitatea fiind urmată, de la ora 15.00, de ceremonia militară, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte peste 1000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, specialişti de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Filiala Alba-Iulia a organizaţiei Crucea Roşie Română, cu aproximativ 70 de mijloace tehnice terestre şi aeronave militare.
Din dispozitivul de defilare vor face parte militari şi tehnică de luptă din Polonia şi Franţa, care îşi desfăşoară activitatea în ţara noastră, în cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est şi Grupului de luptă al NATO de la Cincu.
Opinii
Nicușor Dan dă cu flit PNL: ”Noi suntem într-un context…”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se declară onorat de propunerea PNL privind înscrierea în partid, dar consideră în continuare că „formula independentului susţinut de celelalte partide de dreapta” este soluţia potrivită, în vederea câştigării alegerilor locale de anul viitor, scrie Agerpres.
„Evident, mă onorează faptul că Partidul Naţional Liberal se gândeşte la mine ca la un potenţial membru. Dincolo de asta, noi suntem într-un context – alegeri locale într-un singur tur, în care avem un partid mare pe stânga, aşa cum am avut şi în 2020, şi în 2016 şi avem nişte partide medii pe partea dreaptă. Şi avem o experienţă din 2016, când fiecare din partidele astea medii şi-au pus candidaţi şi a câştigat stânga. Şi avem experienţa 2020, unde, după mult efort, s-a ajuns la o formulă în care au existat candidaţi unici şi cu o puternică presiune a publicului de dreapta, care a zis ‘scăpaţi-ne de PSD’. Eu cred că asta este soluţia în continuare, în 2024, şi mi-e greu să cred că o să poată fi candidatul unui partid susţinut de ceilalţi şi de asta formula independentului susţinut de celelalte partide de dreapta mi se pare în continuare soluţia potrivită”, a afirmat joi, la RFI, Nicuşor Dan.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi, că primarul Capitalei, Nicuşor Dan, are „o singură soluţie” dacă vrea să mai primească susţinerea liberalilor pentru un nou mandat şi anume să se înscrie în PNL.
„Discuţia cu Nicuşor Dan este mai veche. Dumnealui a candidat la primărie şi cu susţinerea Partidului Naţional Liberal. (…) Astăzi, PNL are capacitatea administrativă, dacă ne uităm la ceea ce au realizat administraţiile liberale. Este necesar doar să vorbesc de ce a făcut Emil Boc la Cluj, ce a făcut Ilie Bolojan la Bihor, ce a făcut Ion Dumitrel în Alba, ce a făcut Gheorghe Flutur la Suceava. Deci, Partidul Naţional Liberal a demonstrat că are capacitate să administreze şi să dezvolte şi local şi regional, ca atare nu putem să nu avem un candidat în Bucureşti. Dacă Nicuşor Dan vrea să mai primească susţinerea Partidului Naţional Liberal are o singură soluţie: să se înscrie în Partidul Naţional Liberal”, a spus Nicolae Ciucă, la RFI.