Turist
Cea mai frumoasa casa din București iarna aceasta: Coana Mita Biciclista a devenit loc de pelerinaj
Pe 1 decembrie, Casa istorică a Miței Biciclista a dat startul sezonului sărbătorilor de Crăciun. Ceremonia de inaugurare a decorațiunilor și ornamentelor de pe fațada în stil art-nouveau a clădirii din Piața Amzei a marcat începutul unei perioade festive ce va continua cu un weekend plin de momente artistice.
Astfel, La Mița Biciclista Stabiliment Creativ inițiază o tradiție anuală de a marca oficial venirea iernii și de a aduce bucurie locuitorilor Bucureștiului printr-un spectacol de design unic. Acest eveniment pune în valoare ideea de recuperare și revitalizare a clădirilor istorice din București.
Împodobirea casei de pe strada Biserica Amzei reflectă dorința de a transmite că fiecare dintre noi are puterea de a contribui la înfrumusețarea orașului. Prin numeroasele momente planificate, dorim să aducem bucurie și să cultivăm un puternic sentiment de comunitate.
Echipa de creatori a fațadei de Crăciun din acest an include cei mai talentați floriști și designeri din Europa, sub îndrumarea lui Mantas Petruskevicius. Acest artist floral și designer de evenimente este recunoscut pe plan mondial pentru talentul său excepțional și pasiunea sa în a crea concepte de decor unice, caracterizate de armonie și eleganță.
Fațada La Mița Biciclista a fost decorată cu ajutorul a 11 lămpi speciale de 2,5 metri înălțime, aproape 50 de acadele bastonaș gigant, fiecare având peste 2 metri înălțime, peste 200 de metri de ghirlande de brad, peste 2000 de metri de ghirlande de lumină LED și 6 brazi cu o înălțime de 4 metri.
Turist
BAT Romania lanseaza provocarea turistilor: ”Vara asta, lasa doar urme pe nisip, nu ambalaje”
Ziua Internationala a Mediului este celebrată pe 5 iunie si coincide cu inceputul noului sezon estival. BAT Romania demareaza in cadrul platformei Alege Asumat un Oras Curat o noua campanie de constientizare a faptului ca gesturile individuale simple pot avea un impact semnificativ asupra mediului inconjurator. Astfel, noua campanie indeamna turistii la eco-responsabilitate in timpul vacantelor si la mentinerea curateniei apelor si pe plaje, cu mesaje precum: “Vara asta, lasa doar amintiri la mare, nu deseuri” sau „Vara asta, lasa doar urme pe nisip, nu ambalaje,” amplasate pe Autostrada Soarelui, dar si prin mijloace de comunicare media si online.
Sute de mii de turisti isi petrec anual vacantele de vara pe litoralul romanesc, iar in urma lor ramane si o cantitate semnificativa de deseuri, de cateva zeci de tone, potrivit datelor autoritatilor centralizate de o organizatie de profil*. Potrivit celor mai recente date oficiale**, cel mai frecvent intalnite tipuri de deseuri monitorizate pe plajele Romaniei sunt cele din polimeri artificiali (peste 85%), urmate de cele din metal, sticla/ceramica, cauciuc, hartie/carton, textile si lemn procesat. Totodata, pe litoralul romanesc se regasesc si deseuri plutitoare sau in mare, precum cele metalice, de plasa, textile, din lemn sau sticla.
Campania Alege Asumat un Oras Curat ajunge anul acesta la a 6-a editie, BAT fiind totodata recunoscut de Financial Times ca lider in domeniul combaterii schimbarilor climatice in 2024, pentru al 4-lea an consecutiv. In acest context, campania BAT Romania din acest an se subsumeaza obiectivelor de sustenabilitate ale companiei, prin promovarea unui comportament eco-responsabil la nivel individual, in situatii concrete de zi de zi si care, prin multiplicare, contribuie la construirea unui viitor mai bun.
„Litoralul este unul dintre locurile cele mai afectate de deseurile lasate in urma la finalul verii si, de aceea, anul acesta atragem atentia asupra responsabilitatii pe care o avem fiecare dintre noi pentru a pastra curate apele si plajele Romaniei. Grija fata de mediu si comunitate inseamna responsabilitate la nivelul individual al fiecaruia dintre noi si se traduce prin gesturi mici, consecvente si multiplicate la scara larga, sociala. In cadrul BAT ne-am asumat obiectivul de a construi un viitor mai bun pentru consumatorii nostri, dar si pentru societatea in care traim si ne dorim ca tot mai multi oameni sa inteleaga responsabilitatea alegerilor individuale si relevanta gesturilor simple, repetitive si a impactului pe care acestea il au pentru viitor,” declara Ileana Dumitru, Director Relatii Externe al Ariei Europa de Sud-Est, BAT.
In cadrul platformei Alege Asumat un Oras Curat, BAT Romania deruleaza in fiecare an campanii de responsabilitate sociala privind protectia mediului inconjurator, cat si pentru constientizarea importantei politicilor comerciale corecte si responsabile si preventiei accesului minorilor la produse cu tutun si nicotina.
Cei peste 3.000 de angajati ai BAT in Romania contribuie in fiecare an la multiplicarea mesajelor de constientizare a importantei gesturilor individuale simple, cu impact major pentru mediu si societate. Anual, entitatile BAT Romania deruleaza initiative interne precum campanii de donare de sange, de colectare selectiva, donatii de textile pentru reutilizare si reciclare sau actiuni de plantare si impadurire. Anul acesta, angajatii BAT Romania au plantat peste 5.000 de copaci, contribuind astfel la regenerarea ecosistemului din judetul Calarasi. Totodata, recipientii pentru bauturi din plastic sau carton utilizati la birou de angajatii BAT Romania au fost inlocuiti anul acesta cu cani ceramice, pentru incurajarea reutilizarii si reducerii deseurilor, astfel reducandu-se peste 2 tone de deseuri anual***.
Sustenabilitatea, in centrul afacerii BAT
Cu o viziune circulara asupra abordarii de sustenabilitate, ce vizeaza intreg ciclul de viata al produselor sale, din 2021 BAT Romania a lansat si un program national de colectare pentru reciclare a versiunilor anterioare glo, dispozitivul de incalzire a consumabilelor din tutun si plante din portofoliul companiei. In anul 2022, programul a fost extins pentru colectarea dispozitivelor BAT de vapat. In prezent, la nivel national sunt active peste 360 de puncte de colectare a dispozitivelor electronice BAT, iar pana in prezent au fost colectate peste 155 de mii de dispozitive.
BAT si-a inceput calatoria in domeniul sustenabilitatii in urma cu peste 20 de ani, cu rezultate recunoscute de prestigioase institutii la nivel international, precum Dow Jones Sustainability Index sau Financial Times, care in 2024 a inclus BAT, pentru al patrulea an consecutiv, pe lista liderilor in domeniul combaterii schimbarilor climatice, pentru rezultatele remarcabile privind reducerea emisiilor de carbon. Recent, compania a publicat raportul anual combinat privind performanta de business si in domeniul sustenabilitatii pentru anul 2023, prin care evidentiaza progresul obtinut in atingerea obiectivelor sale de sustenabilitate
Stirile Zilei
Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”
Turist
Marea Britanie, SUA, Bulgaria, Germania, Italia – De unde vin cei mai multi turisti straini in Bucuresti
Turiştii din Marea Britanie, SUA, Bulgaria, Germania, Italia, Grecia şi Israel au accesat cel mai des Visit Bucharest, platforma dedicată promovării Bucureştiului în limba engleză, din 1 ianuarie până în 15 decembrie 2023, potrivit unei analize, potrivit news.ro.
Analiza a fost efectuată pe 355.000 de căutări specifice pe platforma web şi peste 5 milioane de accesări ale postărilor de pe conturile sociale asociate.
Dacă Marea Britanie şi Statele Unite nu constituie o surpriză, acestea regăsindu-se anual în topul ţărilor din care se efectuează căutări relevante despre atracţiile turistice din Bucureşti, Bulgaria este o ţară care a început să genereze căutări consistente relativ recent, intrând în Top 3 pe întregul an.
Ce caută despre Bucureşti turiştii străini după ţara de provenienţă
Turiştii britanici au căutat cel mai mult: Bucharest Christmas Market, Bucharest Therme, Bucharest Fountain Show – Spectacolul Fântânilor Arteziene
Turiştii americani au căutat cel mai mult: Locaţiile din Bucureşti unde s-a filmat serialul „Wednesday”, Mâncăruri tradiţionale româneşti, Ghidul online al Bucureştiului
Turiştii bulgari au căutat cel mai mult: Pieţe de Crăciun în Bucureşti, Concerte şi festivaluri în Bucureşti, Unde pot petrece Revelionul în Bucureşti
Turiştii greci au căutat cel mai mult: Pieţe de Crăciun în Bucureşti, Ghidul online al Bucureştiului, Evenimentele din Bucureşti
Ce atracţii din Bucureşti au căutat online turiştii străini în 2023
Cele mai căutate atracţii (inclusiv sezoniere) şi obiective turistice: Spectacolul fântânilor arteziene – Simfonia Apei, Centrul Vechi, Palatul Parlamentului, Bucharest Christmas Market – Piaţa/Pieţele de Crăciun Bucureşti, Ateneul Român
Cele mai căutate muzee: Casa Ceauşescu (Palatul Primăverii), Muzeul Grigore Antipa, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Satului
Cele mai căutate evenimente: Open Streets 2023, Garden of Lights – Grădina Botanică, Street Food Festival, Red Bull Flugtag, iMapp Bucharest
Cele mai căutate festivaluri şi concerte: Concertul Guns’N Roses, Summer in the City Festival, Concertul Depeche Mode, Concertul David Garrett, Saga Festival
Cele mai căutate tururi cu ghid: Turul ”Calea Victoriei”, Turul ”Atracţii ale Comunismului”, Turul ”Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii – Centrul Vechi”, Turul ”Strada Kiseleff – Piaţa Victoriei”
Cele mai interesante fraze folosite de către turiştii străini în căutările online în 2023:
”Care sunt evenimentele din Bucureşti din acest weekend”
”Care sunt mâncărurile tradiţionale româneşti”
”Care sunt locaţiile unde s-a filmat serialul Wednesday de pe Netflix”
”Unde pot găsi artă stradală în Bucureşti”
”Pub-uri unde se pot viziona meciuri de fotbal în Bucureşti”
”Unde este piaţa de vechituri din Bucureşti”
”Unde pot face shopping în Bucureşti”
”Edificii comuniste în Bucureşti”
Cele mai căutate destinaţii pentru excursii de o zi cu plecare din Bucureşti: Castelul Bran, Constanţa, Braşov, Castelul Peleş.