Intra in contact cu noi

Cultura

Ministrul Turcan: Așezămintele „Ion I.C. Brătianu” din București, fostă reședință a familiei Brătianu și bijuterie a arhitecturii interbelice, vor fi restaurate

Publicat cu

pe

Am semnat documentația pentru licitarea fazei D.A.L.I. (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție) a proiectării lucrărilor de consolidare și restaurare pentru încă un monument istoric aflat într-o stare gravă de degradare și care a deservit Serviciul Colecții Speciale al Bibliotecii Naționale a României.

Astăzi, Unitatea de Management a Proiectului a publicat în SEAP anunțul de participare nr.  CN1058659 pentru contractarea serviciilor de elaborare a D.A.L.I., estimate la o valoare de 969.514 de lei fără TVA, pentru Așezămintele „Ion. I.C. Brătianu” din București.
Așezămintele „Ion I.C. Brătianu”, fostă reședință a familiei Brătianu și bijuterie a arhitecturii interbelice, se află în folosința Bibliotecii Naționale a României, dar au fost funcționale doar până în 2012, moment din care imobilul s-a degradat în ritm accelerat. Respectând dorința fondatorului, clădirea va fi redată publicului ca bibliotecă, unde se vor organiza evenimente culturale, expoziții și conferințe, pentru a evidenția valoarea colecțiilor de carte rară, grafică, periodice vechi, fotografii și documente de arhivă esențiale pentru istoria României și a regiunii sud-est europene.

Investiția este inclusă în Proiectul LD 2097 (2021) privind reabilitarea patrimoniului construit și a clădirilor cu destinație culturală, finanțat de Guvernul României în parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului.

Reclama

Cultura

Bucură-te de Zilele Teatrului la Țăndărică

Publicat cu

pe

Luna martie este foarte importantă pentru iubitorii de teatru, deoarece cuprinde trei evenimente importante care celebrează această formă de artă, și anume, „Ziua Mondială a Teatrului pentru Tineret” din 20 martie, „Ziua Mondială a Teatrului pentru Publicul Tânăr” din 21 martie și „Ziua Mondială a Teatrului” din 27 martie. Fiecare dintre aceste zile are o semnificație aparte și oferă o oportunitate unică de a celebra și aprecia teatrul, sub orice formă.

Toate aceste evenimente speciale sunt un prilej de a atrage atenția asupra faptului că teatrul este o formă de artă accesibilă și importantă în dezvoltarea copiilor, tinerilor și adulților.

Prin intermediul teatrului, aceștia au oportunitatea de a explora lumea din jurul lor, de a-și dezvolta imaginația, creativitatea și abilitățile de comunicare, dar și de a învăța să colaboreze cu alți oameni și să dezvolte empatia și înțelegerea față de diferitele culturi și moduri de gândire.

Reclama

Cu toate aceste ocazii, toți creatorii de teatru sunt invitați să organizeze activități culturale și educaționale dedicate copiilor, tinerilor și adulților, cu scopul de a promova și de a sprijini dreptul oricui la teatru și la artele spectacolului.

Teatrul Țăndărică va celebra zilele teatrului, organizând următoarele evenimente:

  • Motanul încălțat – miercuri, 20 martie, de la ora 10:00, la Sala Țăndărică
  • Fata babei și fata moșneagului – joi, 21 martie, de la ora 10:00, la Sala Țăndărică
  • Tom Degețel – miercuri, 27 martie, de la ora 10:00, la Sala Țăndărică
Continua sa citesti

Cultura

Nicușor Dan anunță că Primăria Bucureștiului susține cu câte 70.000 de lei fiecare proiect culturale incluziv şi social

Publicat cu

pe

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că proiecte culturale incluzive şi sociale sunt eligibile în premieră pentru bugetare participativă printr-un program derulat de Arcub, care pot fi înscrise până pe 21 aprilie, ora 17,00, bugetul disponibil fiind de 4,11 milioane lei.

„Ediţia din acest an, ‘Bucureşti acasă’, are o secţiune nouă care vizează combaterea şi prevenirea bullying-ului, excluderii sociale, consumului de droguri şi conştientizarea bolilor psihice, prin promovarea diversităţii şi a toleranţei şi prin integrarea persoanelor cu dizabilităţi. Ca în fiecare an, programul de finanţare nerambursabilă se adresează tuturor domeniilor culturale – de la teatru, dans şi muzică şi până la artă digitală şi noile media. Bugetul disponibil este de 4.110.000 de lei. Solicitanţii vor putea beneficia de un plafon maxim de finanţare de 70.000 de lei pe proiect”, a scris, duminică, Nicuşor Dan pe Facebook.

Regulamentul, ghidul şi anexele sunt disponibile pe www.arcub.ro, platforma electronică dedicată înscrierii proiectelor fiind https://arcub.submittable.com/submit.

Reclama
Continua sa citesti

Cultura

Biblioteca Metropolitană București a inaugurat expoziția “Fondul Mircea Eliade – biblioteca de la Paris”. Diana Baciuna: Acest demers este unul lăudabil

Publicat cu

pe

Biblioteca Metropolitană București a inaugurat expoziția “Fondul Mircea Eliade – biblioteca de la Paris”, demers pe care Diana Baciuna, Secretar de Stat la Ministerul Culturii, îl consideră lăudabil și care „reușește să pună în lumină și să prețuiască la adevărata valoare un simbol național, un scriitor desăvârșit: Mircea Eliade”.

Diana Baciuna: „Am petrecut momente speciale la un eveniment impresionant, care a avut loc ieri, la Biblioteca Metropolitană București, unde doamna director Ramona Mezei a prezentat expoziția “Fondul Mircea Eliade – biblioteca de la Paris”. Fondul expus este unicat și conține documente, scrisori, manuscrise, jurnale, cărți, obiecte personale ce au aparținut marelui scriitor român”.

„Acest demers este unul lăudabil și reușește să pună în lumină și să prețuiască la adevărata valoare un simbol național, un scriitor desăvârșit: Mircea Eliade”, a spus Secretarul de Stat.

Reclama

Patru manuscrise care i-au aparținut lui Mircea Eliade au fost achiziționate anul trecut de Ministerul Culturii
În cadrul evenimentului organizat de Biblioteca Metropolitană București, Diana Baciuna a amintit de achiziția făcută de Ministerul Culurii anul trecut, atunci când în patrimoniul statului au intrat cinci manuscrise care le-au aparținut lui Emil Cioran și Mircea Eliade.

„Nu am putut să nu amintesc de faptul că Ministerul Culturii, prin comisia de negociere pe care am avut onoarea să o conduc, a achiziționat anul trecut cinci manuscrise care le-au aparținut lui Mircea Eliade și Emil Cioran, patru dintre acestea fiind sub semnătura distinsului istoric al religiilor. Biblioteca Metropolitană București merită toate felicitările noastre pentru modul în care aduce în atenția noastră un colos al literaturii și deschide noi perspective prin care să explorăm viața, geniul și creativitatea acestui erudit care a fost Mircea Eliade”, a transmis Secretarul de Stat.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Politicao oră in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti3 ore in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucurestio săptămână in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Bani2 săptămâni in urma

Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!

BAT și Philip Morris România, mari producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină și solicită...

Sectorul 12 săptămâni in urma

Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje

Potrivit unui sondaj, dacă duminca viitoare ar avea loc alegeri locale Clotilde Armand (USR PMP FD) ar lua cele mai...

Reclama

La mare cautare