Transport
Autostrada A3 care intra in Bucuresti va fi inaugurata la 1 decembrie. Cat timp economisesc soferii?
Autostrada urbană este gata în proporţie de mai bine de 98 la sută. În acest moment se fac lucrările de finisaj. Adică, se montează balustrada de pe margine. Pilonii de iluminat. Iar la final urmează să fie turnat ultimul strat de asfalt de uzură. Acolo unde sunt case în vecinătate, vor fi montate panouri care să absoarbă zgomotul.
Cei care vor intra dinspre centura pe prima autostradă urbană din România trebuie să ştie că aceasta, la început, va avea 3 benzi, ulterior se va îngusta la 2 benzi. Viteză maximă de deplasare va fi de 100 de km pe oră. Prima autostradă urbană urmând să fie iluminată pe timp de noapte.
Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: “Sfârşitul lunii noiembrie, 1 decembrie, practic această autostradă trebuie să fie finalizată. În momentul în care se vor termina lucrările se va calcula cât s-a întârziat şi din cauza cui s-a întârziat şi ce este imputabil constructorului se va aduce la cunoştinţă el va trebui să plătească penalizări.”
De la un capăt, la altul, autostrada urbană poate fi parcursa în 5 minute. Acum, şoferii care vor să ajungă de la Şoseaua de Centură a Capitalei în oraş, parcurg aceasi distanţa în cel puţin 35 de minute.
Sursa: Protv
Transport
Primele troleibuze solaris au început să circule în București
Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.
Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.
Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.
Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Transport
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont
Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.
„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.
„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.
Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.
Transport
Doua tramvaie s-au ciocnit violent in zona Lizeanu din Bucuresti
Doua tramvaie s-au ciocnit duminica dimineata, in Sectorul 2 din Bucuresti. Ambii vatmani au fost raniti si au ajuns la spital. Potrivit informatiilor de la Brigada Rutiera, astazi, 24 decembrie a.c, in jurul orei 05:50, Brigada Rutiera a fost sesizata prin apel 112 cu privire la un accident de circulatie care a avut loc la intersectia dintre sos. Stefan cel Mare si str. Lizeanu.
Conducatorul tramvaiului liniei 1 care circula pe sos. Stefan cel Mare dinspre str. Vasile Lascar a intrat in coliziune cu tramvaiul liniei 5 care se deplasa pe sos. Stefan cel Mare dinspre Piata Obor in momentul in care acesta din urma a efectuat virajul la stanga.
In urma accidentului de circulatie a rezultat ranirea ambilor conducatori de tramvaie si a unui calator, care au fost transportati la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale.
Conducatorii de tramvaie au fost testati cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0.
In continuare efectueaza cercetari pentru determinarea cu exactitate a cauzelor si conditiilor in care s-a produs accidentul de circulatie.
Pe durata efectuarii cercetarii la fata locului circulatia tramvaielor pe ambele sensuri de deplasare ale soselei Stefan cel Mare a fost restrictionata.
- Stirile Zilei2 săptămâni in urma
Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 îi răspunde primarului Clotilde Armand, după începerea urmăririi penale
- Stirile Zilei2 săptămâni in urma
BAT vrea o lume fără fum! Investiție de 30 de milioane de lire sterline într-un Centru de Inovare din Southampton
- Banio săptămână in urma
BAT construiește o companie a viitorului, in care sustenabilitatea are un rol principal!
- Timp libero săptămână in urma
Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti
- Culturao săptămână in urma
Bucură-te de Zilele Teatrului la Țăndărică
- Sectorul 121 de ore in urma
Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje
- Bucuresti22 de ore in urma
Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…
- Bani21 de ore in urma
Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!