Intra in contact cu noi

Sectorul 1

Bucurestenii raman in mizerie. Prefectul Capitalei: ”Nu s-a ajuns la un acord între Primăria Sectorului 1 și Romprest”

Publicat cu

pe

Prefectul a menţionat că s-a identificat un blocaj în relaţia dintre prestator şi sortatori, prestatorul afirmând că nu are fonduri să achite din cauza autorităţii locale, care nu plăteşte integral facturile de salubritate stradală.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că nu s-a ajuns la un acord între Primăria Sectorului 1 şi Romprest, în urma propunerii sale de a se permite autorităţii locale să achite direct serviciile staţiilor de sortare a deşeurilor, astfel încât să nu mai existe blocaj în lanţul de colectare şi transport.

„Prestatorul este de acord, doar cu condiţia ca Primăria Sectorului 1 să achite 14 milioane de lei, reprezentând acele facturi aflate în dispută între ei. Primăria Sectorului 1 nu acceptă condiţia. (…) Nu avem acum un acord”, a declarat presei Stoica.

Reclama

El a precizat că încă aşteaptă raportul Gărzii de Mediu. „Înţeleg că îl va trimite mâine. Între timp, discuţiile cu Romprest şi Sectorul 1 nu au dus la un rezultat imediat”, a explicat Alin Stoica.

Prefectul a menţionat că s-a identificat un blocaj în relaţia dintre prestator şi sortatori, prestatorul afirmând că nu are fonduri să achite din cauza autorităţii locale, care nu plăteşte integral facturile de salubritate stradală. „Sectorul 1 spune că a achitat colectarea şi transportul gunoiului şi jumătate din salubritatea stradală”, a explicat prefectul Capitalei.

Stoica a subliniat din nou că serviciul de salubritate trebuie asigurat în regim de continuitate, atât din punct de vedere legal, cât şi contractual. „Nici prestatorul nu are voie să afecteze în niciun fel colectarea şi transportul gunoiului menajer. Ce poate face, din punct de vedere contractual, este să reducă frecvenţa şi cantitatea serviciilor prestate, dar nu trebuie să afecteze în niciun fel colectarea”, a indicat prefectul Capitalei.

Reclama

Sectorul 1

Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje

Publicat cu

pe

Potrivit unui sondaj, dacă duminca viitoare ar avea loc alegeri locale Clotilde Armand (USR PMP FD) ar lua cele mai multe sufragii, urmată de candidatul Alianței PSD-PNL, George Tuță, surpiza consituind-o avocatul Andrei Florin-Mircea de la Partidul Alternativa Dreaptă care s-ar clasa pe locul 3.

Cum era de așteptat, fiind abia început de campanie, iar cetățenii locuitori ai Sectorului 1 nefiind încă familiarizați cu cei care se luptă pentru fotoliul de primar, Clotilde Armand se află pe primul loc în preferințe cu un scor de 28%.

Clotilde Armand, actual primar al Sectorului 1 este susținută de Alianța Dreapta Unită formată din USR, PMP și Forța Dreptei.

Reclama

Pe locul doi, potrivit sondajului Sociopol, s-ar clasa candidatul Alianței PSD-PNL, George Tuță, cu 23%. Deși nu este încă cunoscut pentru oamenii din Sectorului 1, Tuță, care nu are prea multă experiență politică, se apropie destul de mult de Clotilde Armande care are notorietate prin pisma actualului mandat de primar. Mircea Andrei, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă, și ocupantul locului trei în sondaj este un new entry în competiția electorală din acest sector, dar are în spate experiență politică, spre deosebire de Tuță. Mircea Andrei este avocat si fost senator PDL și locuiește de mulți ani în Sectorul 1, unde a fost implicat activ în viața socială. Competiție stânsă în treiEste de monitorizat în perioada următoare evoluția acestui candidat, care transformă campania electorală într-o competiție în trei, la scor strîns, între Clotilde Armand, George Tuță și Mircea Andrei. Pe locul cinci, cu 10%, un alt vechi politician care încearcă revenirea: Liviu Negoiță de la PUSL. Negoiță care pe vremuri conducea în mod detașat competiția electorală în Sectorul 3, înainte să vină celălalt Negoiță – Robert – să-i tragă sectorul de sub picioare.

Continua sa citesti

Sectorul 1

Avocatul Andrei Florin-Mircea candideaza la functia de primar in Sectorul 1! Chinul bucurestenilor din Sectorul 1 aproape de final

Publicat cu

pe

Chinul bucurestenilor din Sectorul 1 este aproape de final deoarece mai este putin pana la alegerile locale. Circul promovat timp patru ani atat de primarul in functie Clotilde Armand cat si de partidele politice din Consiliul Local Sector 1 l-au determinat pe avocatul Andrei Florin-Mircea sa candideze la functia de primar pe listele partidului Alternativa Drepta (AD).

Sambata, 17 februarie, Partidul Alternativa Dreapta isi lanseaza candidatii pentru alegerile din 2024, iar pentru Primaria sectorului 1 este anuntat avocatul Andrei Florin-Mircea.

„Este de neinteles pentru orice om cu bun simt de ce partidele de la putere au predat Sectorul 1 in mainile celui mai incompetent primar, conform ultimelor cercetari sociologice. Cel mai important sector al Capitalei, sursa principala de venit pentru bugetul Capitalei, locul unde se regasesc cele mai importante institutii, obiective turistice si companii a fost abandonat din cauza calculelor meschine de partid si a intereselor personale.

Reclama

Sectorul 1 are de acum o alternativa reala, pentru ca astazi, Sectorul 1 nu are primar, ci un functionar platit din bani publici, alaturi de cohorta de consilieri pe care nu-i stie nimeni, care a ingropat sectorul in gunoi, l-a umplut de sobolani, i-a blocat dezvoltarea si l-a transformat, din Perla Capitalei, in groapa de gunoi a Capitalei”, a declarat fostul senator Andrei Florin-Mircea.

Cariera profesionala a candidatului AD a fost in principal in zona magistraturii activand in cadrul Tribunalului Bucuresti si absolvent al Inaltei Scoli de Magistratura, specializat in Drept International si Relatii Economice Internationale; cadru didactic Universitar; arbitru si Presedinte al Curtii de Arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie Ilfov; Senator (2008-2012) si Secretar al Comisiei Juridice a Senatului. Avocat titular al Casei de Avocatura „Mircea Andrei si Asociatii”.

Reclama
Continua sa citesti

Sectorul 1

Scandal în Primăria Sectorului 1: Primarul acuzat că vrea să dea ”mită electorală de 100 de milioane de euro”

Publicat cu

pe

Consilierii locali ai PNL susțin joi că edilul Sectorului 1, Clotilde Armand, intenţionează să dea mită de 100 de milioane de euro asociaţiilor de proprietari pentru schimbarea lifturilor şi că acest proiect nu are avizele necesare, conform Agerpres.

La rândul lor, reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 au transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că acest proiect este „esenţial” pentru comunitatea acestei zone administrativ-teritoriale.

„Armand (…) astăzi vrea să dea o mită electorală de 100 de milioane de euro pentru asociaţiile care încearcă de foarte mulţi ani să schimbe lifturile vechi (…) În loc să facă licitaţie, în loc să meargă să ceară fonduri europene, pentru că se poate să ia fonduri, bani gratis europeni, doamna Armand vrea să ia bani de la proiecte votate şi bugete alocate şi să-i dea către aceste lifturi (…) Aş vrea însă să mai subliniez şi presiunea extraordinară pe care o pune doamna Armand pe preşedinţii şi administratorii de bloc, pentru că îi minte, le prezintă un adevăr nereal şi aceştia vor veni în faţa Consiliului să pună presiune pe noi”, a declarat consilierul local PNL Dinu Gheorghe, joi, într-o conferinţă de presă.

Viceprimarul liberal Ramona Porumb a atras atenţia că, pentru ca o asociaţie de proprietari să înlocuiască liftul, va trebui să adune de la proprietari aproximativ 50.000 de euro.

„Probabil vor face fiecare credite, se vor împrumuta, după care asociaţia îşi face lucrarea şi vine la Primărie, pentru ca primarul să deconteze lucrarea respectivă. Din experienţa proiectului cu tichetele anticriză (…) ne putem aştepta ca asociaţiile de proprietari să-şi facă lucrarea, să se împrumute, cum vă spuneam, de aproximativ 50.000 euro şi să se trezească la final că primarul Sectorului 1 decide, pentru că nu ştiu ce document lipseşte sau pur şi simplu, aşa, prin liberă decizie, că nu va deconta aceste sume către asociaţiile de proprietari”, a punctat viceprimarul Porumb.

Ea a semnalat că edilul Armand nu are niciun instrument prin care poate să măsoare cum a realizat asociaţia de proprietari achiziţia.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis, joi, AGERPRES, autoritatea locală va deconta integral, de la bugetul local, lucrările realizate de asociaţiile de proprietari de înlocuire a lifturilor „vechi şi mari consumatoare de energie cu unele noi şi prietenoase cu mediul”. Sunt eligibile pentru a primi finanţare asociaţiile de proprietari care sunt constituite într-un imobil construit înainte de 2005, cu ascensor ce şi-a depăşit durata de viaţă; nu sunt în curs de dizolvare; nu au datorii către bugetul local sau cel de stat; nu sunt în insolvenţă sau faliment; nu au bunuri poprite, executate silit sau proceduri de recuperare de creanţe iniţiate împotriva lor.

Continua sa citesti
Reclama
Banio zi in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucurestio zi in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica3 zile in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti3 zile in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Reclama

La mare cautare