Intra in contact cu noi

Timp liber

Calea Victoriei este deschisa astazi pentru pietoni

Publicat cu

pe

Calea Victoriei se deschide pentru pietoni duminică, în cadrul evenimentului „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”, potrivit primarului Capitalei, Nicușor Dan.

Nicusor Dan scrie, vineri seara, pe Facebook, că se deschide pentru pietoni, în acest weekend, doar duminică, între orele 10:00 şi 22:00, Calea Victoriei, conform Mediafax.

„Invit bucureștenii și turiștii să participe la evenimentul „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” unde se vor întâlni cu o serie de activități diverse și interesante care vor anima atmosfera. Spectacolele de teatru și ateliere interactive îi vor aștepta pe cei mici, iar adulții au pregătite expoziții tematice ale Muzeului Municipiului Bucureşti la Casa Filipescu Cesianu. Expoziția internațională anuală „World Press Photo” se alătură programului „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” cu cea de-a 66-a ediție și va putea fi în perioada 5 mai – 5 iunie, în Piața Universității, punând la dispoziția publicului larg 120 de fotografii care surprins evenimente importante din întreaga lume”, scrie edilul.

Reclama

„Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” este organizat de Primăria Capitalei, prin Direcţia de Cultură, Învăţământ, Turism a Municipiului Bucureşti, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.

Timp liber

Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Publicat cu

pe

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.

Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.

Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:

Reclama

„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.

Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.

Reclama

Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.

Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.

Reclama
Continua sa citesti

Timp liber

Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

Publicat cu

pe

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.

Reclama




De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.

Continua sa citesti

Timp liber

West Side Christmas Market are program special de Craciun

Publicat cu

pe


Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.

Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.

Programul concertelor:

Reclama
  • The Motans – miercuri, 20 decembrie;
  • Vunk – joi, 21 decembrie;
  • Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
  • Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
  • Romanița – duminică, 24 decembrie.

Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.

Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.

Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:

  • Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
  • Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.

Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.

În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bucurestio săptămână in urma

Cel mai mare eveniment de parenting din România, ParentED Fest! 3 Octombrie – Universitata Politehnică București

Psiholog clinician și autor de renume mondial, Dr. Shefali Tsabary vine în premieră în România, pentru a discuta despre arta...

Stirile Zilei3 săptămâni in urma

Kasparov cheamă românii să vadă live pe cei zece mari maeștri care se vor întrece la București până pe 6 iulie

Garry Kasparov povestește în premieră că, pentru crearea circuitului GCT, s-a inspirat dintr-o tentativă a gigantului tehnologic Intel de la...

Stirile Zilei3 săptămâni in urma

Încă 150 de comisari de mediu pentru a proteja natura

Potrivit unor surse avizate din Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, o delegație OCDE s-a deplasat anul trecut la noi în...

Turisto lună in urma

BAT Romania lanseaza provocarea turistilor: ”Vara asta, lasa doar urme pe nisip, nu ambalaje”

Ziua Internationala a Mediului este celebrată pe 5 iunie si coincide cu inceputul noului sezon estival. BAT Romania demareaza in...

Politicao lună in urma

Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu...

Timp liber2 luni in urma

Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei...

Reclama

La mare cautare