Politica
Cine stă în fruntea ANI: Fratele unui PSD-ist și fiul unui „traseist” politic

Scandalul în care edilul general al Capitalei Nicușor Dan este acuzat de inspectorii de integritate de abuz în serviciu pare a fi mai mult o răfuială politică decât un demers juridic legitim, de natură a redeschide discuția cu privire la politizarea Agenției Naționale de Integritate (ANI), informează PressHub.
În paranteză fie spus, jurnaliștii de la PressHub au descoperit că Florin Ionel Moise, șeful ANI, este fratele lui Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, fiind propus în funcție de PSD.
Cu privire la secretarul general al ANI, Silviu Ioan Popa, Libertatea scrie că acesta este fiul lui Aron Ioan Popa, senator liberal (2004-2008) și deputat social-democrat (1992-2000).
Deși acestea nu sunt neapărat argumente că ANI nu-și face treaba în mod corect, următorul ar putea ridica semne de întrebare.
Activitatea inspectorilor de integritate din ultimii ani s-a rezumat la două nume sonore: Clotilde Armand și, mai nou, Nicușor Dan. În rest, ANI a sesizat Parchetul cu privire la funcționari publici mărunți.
Cu alte cuvinte, fie scena politică a scăpat de problemele de integritate, fie nu le-a depistat ANI.
Acuzațiile ANI aduse primarului general Nicușor Dan
ANI îl acuză pe Nicușor Dan de incompatibilitate pentru că „a exercitat și alte funcții de conducere în cadrul a patru instituții sau servicii publice, fără mandat de reprezentare, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”:
Conflict de interese: „În perioada 07 august – 07 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), Dan Nicușor Daniel a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat. Prin acest demers, bugetul ALPAB a fost suplimentat de la 11.517.000 Lei la 14.517.000 Lei. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003”.
Abuz în serviciu și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane: „În perioada 07 august – 07 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al ALPAB, a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat”.
Cum se apără Nicușor Dan: „ANI are o interpretare eronată a legii”
Primarul Capitalei a reacționat la scurt timp după ce acuzațiile au fost făcute publice.
„Față de comunicatul Agenției Naționale de Integritate, precizez următoarele:
Voi ataca în instanță în termenul legal Raportul Agenției. Agenția îmi impută două fapte, pentru care are o interpretare eronată a legii.
Pe perioada de vacanță a funcției de director al unor instituții din subordinea Primăriei Capitalei, am exercitat față de aceste instituții atribuțiile legale ale primarului (art. 154 alin. 4 Cod Administrativ) „Primarul conduce instituțiile publice de interes local, precum și serviciile publice de interes local”, fără a ocupa funcția de director în aceste instituții și fără a fi retribuit.
Sancțiunea dispusă de Inspectoratul de Stat în Construcții a fost dispusă persoanei juridice Primarul Municipiului București, nu persoanei fizice Nicușor Dan, fapt confirmat de instanță.
Solicit Agenției Naționale de Integritate să ofere acces presei la întregul dosar administrativ în baza căruia au întocmit Raportul”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.
Politica
Răspunsul lui Nicușor Dan după ce Robert Negoiță a declarat că nu are ”mari aşteptări ca Primăria Generală să facă ceva”

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, l-a criticat marţi pe edilul general, Nicuşor Dan, pentru faptul că „blochează” proiecte ale primăriei de sector, precum cele pentru infrastructură sau privind demolarea Şcolii Neagoe Basarab, anunță Agerpres.
Declaraţiile au fost făcute la finalul unei discuţii între reprezentanţii Primăriei Generale şi cei ai primăriilor de sector, pe tema evaluării preliminare a clădirilor privind riscul seismic. La dezbatere a participat şi primarul general, Nicuşor Dan.
„Am întrebat cât se poate direct pe primarul general de ce nu pune pe ordinea de zi, de anul trecut, un proiect de hotărâre care să ne permită să demolăm o şcoală din Sectorul 3, pe care am luat-o tot anul trecut de la Primăria Generală şi stă să cadă. Iar copiii sunt exilaţi în altă clădire, în altă şcoală, pentru că acolo nu se mai poate intra, iar de anul trecut stă pe masa primarului general şi nici măcar nu a pus-o pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu”, a spus Negoiţă.
Primarul Sectorului 3 a menţionat că proiectul a fost finalizat şi că există şi finanţarea necesară, dar că lucrările nu pot începe în lipsa aprobării PMB.
„Nu am mari aşteptări ca Primăria Generală să facă ceva, dar măcar să nu ne mai blocheze în proiectele noastre, aşa cum se întâmplă cu şcoala asta, aşa cum se întâmplă cu infrastructura mare, în care noi avem proiecte pentru pasaje. Avem inclusiv grinzile turnate şi materiale de prefabricate rezolvate, pregătite. Şi primarul general ne blochează aceste proiecte atât de necesare în Bucureşti referitoare la fluidizarea traficului, care vine după sine şi cu o poluare ridicată”, a spus el.
Pe de altă parte, Negoiţă a salutat împărţirea responsabilităţilor privind consolidarea clădirilor între PMB şi primăriile de sector, evidenţiind că în ultimii 30 de ani PMB a finalizat doar 32 de astfel de şantiere.
„Nu am cum să fiu fericit cu faptul că în ultimii 30 de ani Primăria Generală a consolidat în Bucureşti 32 de clădiri. Iar în ultimii trei ani de zile a fost recepţionată o singură clădire care a fost începută în 2018. De asemenea, să înţeleg că la ora asta se lucrează pe două clădiri”, a spus el.
Totodată, Robert Negoiţă i-a cerut primarului general să organizeze o întâlnire cu primarii de sector şi pe tema traficului, menţionând că 10.000 de bucureşteni mor anual din cauza poluării. El spune însă că Nicuşor Dan nu i-a oferit un răspuns nici la această întrebare.
„Este absolut nefiresc să nu ne preocupe acest domeniu. I-am solicitat, inclusiv acum, să ne dea o dată când ne întâlnim să discutăm problemele de trafic, să vedem cine ce face, în ideea de a rezolva această problemă cât mai repede posibil. Nu mi-a răspuns nimic, în continuare, primarul general. Sperăm că se gândeşte, va analiza, aşa cum analizează şi cu Parcul IOR, iată, de mai bine două luni de zile dacă va face sau nu… Va analiza şi probabil că în următoarea perioadă o să avem o întâlnire cu toţi cei implicaţi în administrarea acestui oraş”, a spus Negoiţă.
Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat că există 300-400 de proiecte ale primăriilor de sector pe care PMB le susţine şi a invocat inclusiv cele 15 proiecte adoptate în şedinţa de luni a CGMB.
„Ieri am avut şedinţă de Consiliu General. Cred că au fost vreo 15 proiecte care au venit de la sectoare şi pe care primarul le-a propus şi Consiliul General le-a votat. Şi în fiecare şedinţă de Consiliu General e la fel. Deci, probabil că sunt de ordinul 300-400 de proiecte care vin de la sectoare şi pe care noi le sprijinim. E o falsă problemă”, a spus Nicuşor Dan.
Politica
Acuzații grave la adresa lui Clotilde Armand: ”Continuă nu doar să încalce legile şi să sfideze bunul simţ, ci să pună în pericol viaţa bucureştenilor ”

PNL Sector 1 acuză marţi că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand ”continuă nu doar să încalce legile şi să sfideze bunul simţ, ci să pună în pericol viaţa bucureştenilor”, după ce evenimentul Romanian Design Week 2023, organizat de Primăria Sectorului 1 între 12 şi 28 mai, s-a desfăşurat într-un imobil neautorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu, relatează News.ro.
”În goana disperată după imagine şi like-uri, ca să mascheze sub diverse aparenţe incompetenţa, Clotilde Armand continuă nu doar să încalce legile şi să sfideze bunul simţ, ci să pună în pericol viaţa bucureştenilor din Sectorul 1 şi nu numai. Astfel, Evenimentul Romanian Design Week 2023, organizat de Primăria Sectorului 1 între 12 şi 28 mai, s-a desfăşurat într-un imobil neautorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu. Este constatarea oficială a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii, care, în urma controlului de specialitate la adresa Piaţa Amzei nr. 13, Sector 1, a constatat nereguli majore”, transmite PNL Sector 1 într-un comunicat oficial.
Potrivit liberalilor, ”faptul că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, nu a reuşit în cei aproape 3 ani de mandat să obţină autorizaţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru Piaţa Amzei, astfel încât să se desfăşoare în siguranţă evenimente frumoase precum Romanian Design Week 2023, este cu adevărat o ruşine administrativă la nivelul întregii capitale”.
”Au fost aplicate sancţiuni conform legii, dar acest lucru nu poate compensa riscul asumat. Mai mult decât atât, primarul Sectorului 1 a încălcat legislaţia în ceea ce priveşte administrarea bunurilor proprietate publică, organizând evenimentul fără acordul Consiliului Local, aşa cum prevedea legea. Consilierii locali PNL nu ar fi permis niciodată punerea în pericol a cetăţenilor. Mai ales că, în trecut, la solicitarea consilierului PNL Sector 1 Dan Podaru de a organiza în acelaşi imobil organizarea unei expoziţii de sculptură, motivul refuzului a fost chiar faptul că imobilul nu este autorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu. Astfel, Dan Podaru, consilier PNL Sector 1, a solicitat Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă “Dealul Spirii”, informaţii despre evenimentul RDW 2023 – dacă are aviz de securitate la incendiu şi dacă îndeplineşte toate condiţiile de siguranţă pentru cetăţeni. Răspunsul este cât se poate de clar: NU”, spune PNL Sector 1.
”Clotilde Armand nu s-a mai împiedicat de acest detaliu, ignorând cu bună ştiinţă pericolele aferente şi refuzând să înveţe din lecţiile dure ale trecutului. Noi nu am uitat că incendiile devastatoare din clădiri care nu aveau aviz ISU au generat adevărate drame, precum cazul Colectiv. Şi nu putem accepta ca astfel de situaţii să se repete. Cetăţenii Sectorului 1 merită să se simtă în siguranţă şi să aibă încredere în autorităţi. PNL Sector 1 va continua să lupte pentru siguranţa comunităţii. PNL Sector 1 îi solicită public primarului Armand să informeze cetăţenii sectorului 1 care este cuantumul amenzilor primite (ce vor fi plătite tot din banii noştri), care sunt măsurile urgente pentru obţinerea autorizaţiilor şi, mai ales, CINE RĂSPUNDE PENTRU ACEST HAOS?”, mai scriu liberalii în comunicat.
Politica
Ciucu, mesaj pentru Nicușor Dan: Aveți ceva personal cu mine, mă sabotaţi, deşi v-am protejat mandatul când eram preşedintele PNL Bucureşti?

Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a lansat miercuri, pe Facebook, la adresa primarului Capitalei, Nicușor Dan, cele mai apăsate critici pe care le-a primit edilul general din partea coaliției de partide de dreapta care l-a susținut în alegeri.
„Cât timp să mai pierdem aiurea domnule primar general, cât? Au trecut 3 săptămâni de când v-am cerut public (deoarece refuzaţi orice altă formă de comunicare – instituţională sau privată) să eliberaţi, respectând legea, avizul de defrişare pentru a putea continua lucrările la drumul expres Valea Largă. Asta înseamnă că au trecut 7 luni de când noi am depus iniţial documentaţia pentru a primi avizul. Nu pot să îmi dau seama cu ce ne confruntăm. Să fie bătaie de joc la adresa bucureştenilor din Prelungirea Ghencea în special şi a locuitorilor din Sectorul 6 în general? Să fie ceva personal cu mine, mă sabotaţi, deşi v-am protejat mandatul şi v-am câştigat cel puţin un an de linişte când eram preşedintele PNL Bucureşti? Să fie doar nepăsare şi indolenţă? Să fie neputinţă?”, a scris Ciprian Ciucu.
Orice ar fi, modul la care vă raportaţi la locuitorii Sectorului 6 NU vă face cinste. Mai ales că v-aţi lansat campania electorală în Prelungirea Ghencea! Nu-mi face nicio plăcere să iau astfel de poziţii publice, drept dovadă am aşteptat să mai treacă două zile de la termenul pe care vi l-aţi dat singur. Că… poate, poate. Dezamăgirea pe care mi-o provocaţi este constantă”, a completat Ciucu.
Avantaj pentru Firea
El a mai acuzat că prin acţiunile sale, primarul Capitalei Nicuşor Dan nu face decât să contribuie la readucerea la conducerea PMB a Gabrielei Firea.
„Sunt mulţi care mi-au spus că, reproşându-vă în public problemele pe care le generaţi, inconsistenţele, ca să fiu delicat, contribui la readucerea Gabrielei Firea la PMB. Departe de mine această intenţie. Şi pentru că vă tot erijaţi într-unul dintre candidaţii Dreptei, vă spun sincer: cu o aşa prestanţă în cea mai înaltă funcţie din administraţia Bucureştiului, DUMNEAVOSTRĂ sunteţi cel care o readuce pe Gabriela Firea în fruntea PMB şi care dinamitaţi şansele Dreptei în Bucureşti. Eu vreau un simplu aviz. Şi tac. Nu e pentru mine, nu este pentru un capriciu de-al meu: este pentru un proiect public, un proiect extrem de necesar a cărei finanţare şi execuţie o puneţi în pericol! APA NOVA deja nu mai are front de lucru si zilele acestea va părăsi şantierul”, a concluzionat Ciprian Ciucu.
Opinia lui Nicușor Dan
Nicuşor Dan a explicat, întrebat de ce se opune lărgirii străzii Valea Largă din Sectorul 6, că acest proiect prevede dispariţia a aproximativ 400 de copaci, or aceşti arbori pot fi transplantaţi în alte zone ale Bucureştiului.
”Conform legii, proiectul ăsta trebuie să treacă prin mai multe etape. Prima etapă a fost exproprierea, care a trecut prin Consiliul General, (…) apoi a fost o autorizaţie de construire pentru şosea şi aceasta prevede că pe partea pe care se extinde această şosea trebuie să dispară nişte copaci. După ce au venit cei de la Sectorul 6 cu toate actele, colegii mei de la Direcţia de Mediu au făcut o propunere care spune că toţi aceşti aproximativ 400 de copaci să fie tăiaţi, iar eu n-am fost de acord cu asta, pentru că o parte dintre ei sunt arbori maturi şi în Bucureşti există instrumente cu care poţi să-i scoţi cu tot cu rădăcină şi să-i muţi mai departe şi e păcat ca o parte dintre ei, 30-40%, să fie tăiaţi pur şi simplu când pot fi transplantaţi. E o cerere cum sunt multe alte cereri şi încet-încet direcţionăm oamenii înspre această metodă mai prietenoasă cu natura. Pot fi mutaţi 20 de arbori în aceeaşi zi”, a explicat Nicuşor Dan, la postul B1 TV.
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Reactia Carrefour dupa ce o pisica a fost filmata mancand pui in vitrina frigorifica din supermarket
- Bani3 săptămâni in urma
Daca politistul iti spune aceste cuvinte cand te opreste in trafic inseamna ca-ti cere spaga
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Locuitorii unei strazi din Bucuresti spun ca sunt atacati de ciori agresive: „Am fost lovita cu ciocul in cap si zgariata”
- Bucuresti4 săptămâni in urma
VIDEO-Imagini socante intr-un Carrefour din Bucuresti: O pisica mananca puii direct din lada frigorifica!
- Sanatate4 săptămâni in urma
3 ani si 8 luni de inchisoare cu executare: Florin Secureanu, fost manager la Malaxa, condamnat definitiv
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Veste buna pentru bucuresteni: ”Încă un proiect de infrastructură rutieră pentru regiunea București-Ilfov”
- Politica4 săptămâni in urma
Nicusor Dan: „Mie mi-e greu să cred că nişte oameni raţionali, nişte oameni maturi – cum este electoratul PNL-ului, va spune: „E 2024, ne-am răzgândit, votaţi-o pe Firea””
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur furate din Capela Sfânta Elisabeta Cotroceni