Timp liber
Cum ne distram weekend-ul acesta in Bucuresti! Vezi cele mai interesante evenimente!

Muzica, expozitii, evenimente de tot soiul si numeroase festivaluri propune Bucurestiul in acest final de saptamana. Spre exemplu, festivalul „Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș” va avea loc în Parcul Titan (intrare din str. Liviu Rebreanu), în perioada 12-14 mai, pentru al cincilea an consecutiv.
Timp de trei zile, scena din parcul Titan va găzdui spectacole de muzică, poezie și proiecții video, ce vor începe la ora 18.00 și se vor încheia la ora 21.00.
Festivalul va aduce pe scenă artiști care au colaborat cu Florian Pittiș și cărora acesta le-a marcat destinul artistic, menționează comunicatul citat.
Vineri, 12 mai, vor evolua Marius Matache & Folk Band Imperfect, Florian Chilian Pre@clasic, Vița de Vie Acustic și Alina Manole cvintet.
Sâmbătă, 13 mai, pe scenă vor urca artiști precum Cosmin Vaman și Trupa Spam, Zoia Alecu, Marius Bațu, Nicu Alifantis & ZAN, invitat special Mihai Neniță. În ultima zi a festivalului spectacolele vor fi susținute de Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi & Friends, Mircea Vintilă & trupa Brambura și Mircea Baniciu & Band.
Pe parcursul manifestării, pe platforma de la intrarea în parcul Titan, va fi amenajat un târg de produse ”hand-made”, în cadrul căruia vor fi prezentate costume populare românești, bijuterii, decorațiuni din sticlă și lemn, precum și diverse obiecte decorative, toate lucrate manual. Accesul publicului la eveniment este liber.
* Sâmbătă, 13 mai, începând cu ora 11.00, Muzeul Theodor Aman oferă ghidaj gratuit celor care doresc să afle mai multe despre viața și opera artistului.
Participarea la ghidaje se face pe bază de programare, la adresa de e-mail: [email protected] sau la numărul de telefon 0213. 156. 858, în intervalul orar 9.00-16.00, de luni până vineri, informează un comunicat al Muzeul Municipiului București
Locurile sunt limitate, un grup având un număr de maximum 20 de persoane.
Participanții beneficiază de ghidaj gratuit, în baza biletului de intrare (bilet întreg — 5 lei, bilet cu reducere pentru elevi, studenți, pensionari — 2 lei).
Muzeul Theodor Aman este unul dintre cele mai vechi muzee memoriale din România. Reședința a fost construită după proiectele artistului, iar decorația exterioară (realizată în colaborare cu sculptorul Karl Storck), și cea interioară: pictura murală, vitraliile, decorația pictată pe tâmplărie, stucatura tavanelor, lambriurile atelierului și mobilierul casei, reflectă viziunea artistului.
Prima casă-atelier de artist din România păstrează atmosfera vieții private din perioada Belle Epoque alături de cea mai mare parte a lucrărilor pictorului Theodor Aman.
* Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” în parteneriat cu Ambasada Regatului Thailandei în România invită vizitatorii, în perioada 13-14 mai, la cea de-a VI-a ediție a Festivalului Culturii Thailandeze.
Evenimentul este organizat cu scopul de a face cunoscută poporului român cultura thailandeză prin: spectacol de dans tradițional, demonstrație de Muay Thai — box thailandez, obiecte de artă thailandeză și gastronomie tradițională, anunță Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, într-un comunicat.
* Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” își deschide din nou porțile, în zilele de 13-14 mai, pentru manifestarea devenită tradițională în spațiul muzeistic bucureștean, „Zilele Muzeului Militar Național”.
Potrivit unui comunicat al acestei instituții muzeale, copii și adolescenții, dar și adulții pasionați de istoria militară în general, vor fi întâmpinați de angajații Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” și de partenerii acestuia cu activități diverse în care se vor familiariza cu aspecte mai puțin știute privind trecutul și prezentul oștirii române.
Parte din farmecul inedit al acestei ediții, ce are ca temă „Istoria militară retrăită”, este prezentarea interactivă a unor momente din istoria militară a României, cu personaje și scene ce vor prinde viață cu ajutorul personalului Muzeului Militar Național și a numeroși colaboratori, precizează comunicatul muzeului.
In cele două zile ale manifestării vor avea loc depuneri de coroane, prin ceremoniale militare de epocă, la monumentele aflate în incinta muzeului: Monumentul Eroilor Regimentului 21 Inf. (realizat de Oscar Han) și la Monumentul dedicat generalului Ioan Emanoil Florescu (realizat de Jules Clement Chaplain).
În cadrul manifestării va exista și un târg al colecționarilor de obiecte militare de epocă.
Pasionații de filme documentare cu tematică istorico-militară vor putea viziona materiale inedite la cinematograful de campanie special amenajat pentru această ocazie, iar iubitorii fanfarelor militare se vor delecta cu muzică militară de epocă, marșuri și muzică de promenadă la mini-concertele fanfarei Serviciului Muzicilor Militare.
Nu va lipsi nici tradiționala „hrană de război” — fasolea cu cârnați — pregătită la bucătăria de campanie organizată în incinta muzeului. Accesul la eveniment este gratuit pentru toți vizitatorii.
Timp liber
Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.
Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.
Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:
„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.
Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.
Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.
Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.
Timp liber
Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.
În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.
De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.
Timp liber
West Side Christmas Market are program special de Craciun

Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.
Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.
Programul concertelor:
- The Motans – miercuri, 20 decembrie;
- Vunk – joi, 21 decembrie;
- Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
- Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
- Romanița – duminică, 24 decembrie.
Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.
Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.
Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:
- Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
- Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.
Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.
În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.








You must be logged in to post a comment Login