Bucuresti
Cum va fi vremea luni si marti in Bucuresti! Se topeste asfaltul!
Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, izolat caniculară în Muntenia, Transilvania şi Moldova, cu temperaturi maxime ce se vor încadra, în general, între 29 şi 35 de grade, informează ANM.
LUNI
Disconfortul termic va fi accentuat în sud, în est şi în centru, regiuni în care indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80, anunta Mediafax.
Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul şi nordul ţării, unde ziua doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată. Începând de seara însă, instabilitatea atmosferică se va accentua, iar în Banat şi Crişana vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină; cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 50 l/mp. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 şi 21 de grade, uşor mai ridicate pe litoral şi în Delta Dunării.
BUCUREŞTI
Vremea se va menţine călduroasă, iar disconfortul termic se va accentua. Temperatura maximă va fi de 32…34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 18…19 grade.
MARŢI
Vremea se va menţine călduroasă, caniculară în regiunile sudice, estice şi centrale, unde disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în vest şi nord-vest unde, mai ales spre seară şi noaptea, vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Punctiform se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 şi 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, mai scăzute în depresiuni
Bucuresti
Salonul Bicicletei revine în Capitală
Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.
Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.
De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.
Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.
Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.
Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.
Bucuresti
Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore
Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.
Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.
„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.
De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.
În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.
Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Bucuresti
Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!
Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.
Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:
“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!
Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.
Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.
Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.
Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”
- Sectorul 14 săptămâni in urma
Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…
- Bani4 săptămâni in urma
Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?
- Politicao săptămână in urma
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!
- Bucurestio săptămână in urma
Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore
- Bucurestio săptămână in urma
Salonul Bicicletei revine în Capitală
Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucuresti/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49
Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te