Intra in contact cu noi

Bucuresti

Directorul spitalului Floreasca DAT AFARA! De la Colectiv i se trage!

Publicat cu

pe

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a anunţat că îl demite pe directorul interimar al Spitalului Floreasca, dr. Nicuşor Louchi, acesta urmând să fie înlocuit de doctorul medical Sorin Păun.
Principalul motiv îl reprezintă faptul că nici la această oră Secţia de Arşi din cadrul Spitalului Floreasca nu este funcţională în întregime.
„Secţia nu e complet operaţională. Am avut destulă răbdare trei luni de zile. În decembrie, dădeam un termen de trei luni. Chiar cred că nu am forţat pe nimeni să facă imposibilul. Aşa mi s-a spus atunci că în trei luni poate să fie rezolvată problema”, a declarat ministrul Achimaş-Cadariu, în urma unei vizite pe care a făcut-o joi dimineaţa la Secţia de Arşi şi unde nu a găsit pe nimeni din conducere la muncă.
„Este absolut revoltător faptul că nici în acest moment, dacă Doamne fereşte se întâmplă o nenorocire în Bucureşti sau în ţară, acest bloc nu funcţionează la întreaga lui capacitate. Sunt banii bucureştenilor, sunt banii românilor, românii nu acceptă să se facă afirmaţii care nu corespund cu realitatea. Nu am venit să tai panglici şi nu cred că acesta este scopul de a anunţa triumfalist realizări. Sunt lucruri normale, investiţii pe care românii le fac din banii lor bani faţă de care suntem responsabili. Barocamera nu funcţionează nici în acest moment, personalul nu era la serviciu. L-am demis pe managerul instituţiei”, a spus ministrul, citat de Mediafax.
Achimaş Cadariu a mai afirmat că „din acest moment, domnul director medical Păun preia conducerea. Îmi va transmite în cel mai scurt timp când va fi funcţional acest bloc în totalitate. Ministerul Sănătăţii a făcut mari eforturi în ultima vreme prin prisma personalului, fiindcă asta a fost principala problemă — lipsa personalului, asta s-a spus. În paralel, era, sigur, problema unor aparate. Prin programul de la Bancă Mondială am reuşit să trimitem oameni la specializare în Franţa”, a spus ministrul.
O altă neregulă constatată de ministrul Sănătăţii la Secţia de Arşi a fost chiar lipsa personalului de la muncă, la doar o zi de la deschiderea oficială a unităţii.
„Am constatat că nici dintre cei care ar fi trebuit să fie astăzi la serviciu, sub un pretext stupid cred, nu sunt. Mi se pare absolut inadmisibil. Cred că avem o responsabilitate faţă de concetăţenii noştri, cred că afirmaţiile neadevărate trebuie urgent retractate. În cel mai scurt timp, această mare investiţie să poată să fie funcţională”, a mai declarat ministrul.
Cu toate că secţia a fost dotată încă din anul 2013, abia doi ani mai târziu, în aprilie 2015, s-au eliberat avizele de funcţionare. Ulterior a fost pusă problema specializării personalului medical. Costurile pentru acest proiect au fost de 8,5 milioane de euro, iar fondurile alocate de Ministerul Sănătăţii şi de Primăria Sectorului 1.
Clinica de la Spitalul Floreasca are şase saloane cu aparatură specială unică în România, unde ar putea fi trataţi simultan şase pacienţi cu arsuri grave. După tragedia din Colectiv, blocajul secţiei a dus la un scandal public, pentru că răniţii cu arsuri grave nu au putut fi internaţi în acea secţie.

Bucuresti

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Publicat cu

pe

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.

Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.

De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.

Reclama

Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.

Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.

Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Publicat cu

pe

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.

„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Reclama

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.

De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.

În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.

Reclama

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Publicat cu

pe

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.

Reclama

Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:

“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!

Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.

Reclama

Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.

Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.

Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani3 zile in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti3 zile in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica5 zile in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti5 zile in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Reclama

La mare cautare