Connect with us

Stiri Bucuresti actualitate

Dumitru Dragomir si Mircea Sandu CONDAMNATI la inchisoare!

Published

on

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost condamnați la câte 2,4 ani de închisoare, plus opt luni, spor de pedeapsă, în cazul fiecăruia dintre ei, in dosarul dezafilierii Universitatii Craiova. Toate pedepsele sunt cu suspendare.

LPF și FRF au primit amenzi penale de câte 370 de mii de lei. Deciziile nu sunt definitive și pot fi contestate în termen de 10 zile.
Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, folosire a influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru.

Potrivit anchetatorilor, la 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club „U” Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federaţiei, fără a se detalia şi motiva în ce au constat încălcările şi gravitatea lor.
Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai Federaţiei Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal şi-au folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al FRF, susţin procurorii.

„Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic şi pe susţinerile celor doi reprezentanţii ai FRF, respectiv LPF, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. La baza acuzaţiilor formulate împotriva S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A au stat o serie de acţiuni civile intentate de club fostului antrenor şi manager, acţiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva federaţiei, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpaţi drept încălcare gravă a statutului. Deşi măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale, respectiv 20 iulie 2011”, se mai arată în comunicatul DNA.

Ulterior, arată procurorii, la 25 iunie 2012, printr-o sentinţă civilă, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că măsura excluderii provizorii a Craiovei a fost adoptată cu „un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecinţe iremediabile din punct de vedere material şi al activităţii sportive, care se perpetuează în timp”.
În rechizitoriu se mai precizează că urmare a deciziei de excludere a SC Fotbal Club „U” Craiova SA din FRF, contractele civile dintre club şi jucătorii săi de fotbal au fost desfiinţate, iar aceştia au fost legitimaţi la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestaţie aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, susţine DNA, în condiţiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenţei unor obligaţii faţă de bugetul statului.

Advertisement

„Mai precis, la data de 31 ianuarie 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. şi totodată indisponibilizase un număr de 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 lei”, mai precizează procurorii anticorupţie.

Suma de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mai arată DNA. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor Sandu Mircea, Dragomir Dumitru şi ale Ligii Profesioniste de Fotbal, scrie stiripesurse.ro.
DNA mai precizează că ceilalţi zece membri ai Comitetului Executiv al FRF au fost scoşi de sub urmărire penală, în condiţiile în care votul din şedinţa de excludere a Craiovei s-ar fi dat „numai ca urmare a exercitării influenţei şi autorităţii de către Sandu şi Dragomir, fără a fi în deplină cunoştinţă de cauză referitor la conţinutul a ceea ce s-a susţinut că este o abatere disciplinară gravă”.

Stiri Bucuresti actualitate

Magnus Carlsen, de cinci ori campion mondial, a câștigat prima etapă Grand Chess Tour

Published

on

Prima etapă a Grand Chess Tour (GCT) s-a încheiat cu o serie spectaculoasă de zece victorii consecutive ale numărului 1 mondial, Magnus Carlsen, de cinci ori campion mondial. După un parcurs foarte bun al Marelui Maestru chinez Wei Yi, care părea că va câștiga etapa de la Varșovia, Carlsen a revenit surprinzător și s-a impus cu 26 de puncte, urmat de Wei Yi cu 25,5 puncte și de polonezul Jan-Krzysztof Duda cu 19,5 puncte. Victoria i-a adus în cont 40.000 de dolari, fondul total de premiere al etapei de la Varșovia fiind de 175.000 de dolari. În total, Grand Chess Tour are premii de 1,5 milioane de dolari și include cinci etape desfășurate în trei țări europene și în SUA.

„Felicitări lui Magnus Carlsen pentru victoria sa la Superbet Rapid & Blitz Poland și mulțumiri către toți jucătorii pentru partidele incredibile reușite. Așteptăm cu nerăbdare începerea Superbet Chess Classic în București la finalul lunii iunie. Pentru fundația noastră, investiția în șah înseamnă investiție în oameni. Evenimente precum Grand Chess Tour inspiră oameni din toate categoriile sociale să înceapă să joace șah, iar acest lucru este cu adevărat remarcabil”, a declarat Augusta Dragic, Președinta Fundației Superbet, sponsor și organizator a trei dintre cele cinci etape ale circuitului fondat de Garry Kasparov.

Advertisement

„Știam că dacă am o zi bună, am o șansă. M-am simțit mai calm astăzi și știam că am reușit asta înainte. A fost o performanță incredibilă a lui Wei Yi și am fost norocos să câștig din nou astăzi. Sunt recunoscător tuturor celor care mă susțin de aproape și de departe”, a spus Carlsen.

Grand Chess Tour este un circuit internațional, care se desfășoară anual pe parcursul a cinci etape. Primele trei au loc în Europa – București, Varșovia și Zagreb și sunt susținute și organizate de Fundația Superbet. Ultimele două etape se joacă în SUA, la Saint Louis. Anul acesta, etapa a doua va avea loc la București între 24 iunie și 6 iulie și va fi de șah clasic.

Premiile întregului circuit au crescut în 2024 la 1,5 milioane de dolari, din care 350.000 de dolari pentru etapele de șah clasic și 175.000 de dolari pentru cele de șah rapid & blitz. Ediția de anul acesta va avea un fond de premii bonus mărit de la 175.000 de dolari, cât a fost anul trecut, la 275.000 de dolari.

Advertisement
Continue Reading

Stiri Bucuresti actualitate

Atentie la cine va suna pe WhatsApp: Un român s-a trezit fără niciun ban și cu un credit la bancă de 37.800 lei

Published

on

Un bărbat din Suceava s-a trezit dator la bancă cu 37.800 lei și a pierdut 3.750 lei după ce a sunat la un număr de telefon de pe Facebook, la un anunț care promitea câștiguri fabuloase în schimbul unor investiții în acțiuni Romgaz.

Un bărbat din Suceava a sesizat poliția că a fost păcălit cu o sumă mare de bani după ce a răspuns unui anunț fals de pe Facebook, care promitea câștiguri mari prin cumpărarea de acțiuni la Romgaz, scrie Obiectiv de Suceava.

Păgubitul a pierdut 3.750 lei și s-a trezit cu un credit bancar de 37.800 lei, doar pentru că a sunat la acel număr de pe Facebook și a crezut ce-i spun escrocii.

Advertisement

Bărbatul a povestit polițiștilor că, în luna septembrie 2023, a văzut pe Facebook un anunț prin care se oferea oportunitatea investirii în societatea respectivă. Bărbatul a apelat numărul de telefon din anunț, ocazie cu care a discutat cu o persoană ce s-a recomandat a fi din cadrul Romgaz.

În timpul discuției telefonice, persoana vătămată a acceptat să învestească suma de 1.250 lei, motiv pentru care i-a comunicat acelei persoane, telefonic, datele înscrise pe cardul bancar precum și cele de pe cartea de identitate.

În continuare, după ce i-a fost retrasă suma de 1.250 din contul bancar, persoana vătămată a fost contactată telefonic, de către o altă persoană, ce s-a recomandat a fi din partea aceleiași societății energetice, aceasta solicitându-i bărbatului depunerea a încă 2.500 lei la un ATM de monede virtuale, pentru a putea retrage câștigul inițial. Bărbatul din Vadu Moldovei s-a deplasat în municipiul Suceava și a depus la ATM suma de 2.500 lei.

Advertisement

Pe 11 decembrie, la solicitarea telefonică a unei alte persoane ce s-a recomandat reprezentant al Romgaz, bărbatul și-a deschis cont bancar separat, în cursul aceleiași zile fiind contactat telefonic de aceeași persoană ce i-a solicitat deschiderea contului și permițând accesul acesteia la telefon, prin aplicația informatică Any Desk, care permite control de la distanță, potrivit Monitorul de Suceava.

Pe 14 decembrie 2023, cu ocazia deplasării la sucursala bancară unde și-a deschis contul, omul din Vadu Moldovei a aflat faptul că pe 11 decembrie 2023 a solicitat un credit în valoare de 37.800 lei.

Conform extrasului de cont, în contul persoanei vătămate a fost virată la data de 11.12.2023 suma de 37.800 lei, la aceeași dată fiind și transferată aceeași sumă către alt cont.

Advertisement

Păgubitul a povestit că persoana care l-a contactat și s-a recomandat a fi reprezentant al Romgaz i-a solicitat să efectueaze mai multe acțiuni, respectiv fotografierea cărții de identitate și o fotografie de tip selfie, în timp ce aceasta prin intermediul aplicației informatice efectua diferite acțiuni în telefonul persoanei vătămate.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunilor de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Cum se pune în practică o fraudă cu investiții?

Polițiștii suceveni au explicat că prin intermediul unor reclame și anunțuri promovate pe rețelele de socializare referitoare la servicii de investiții financiare, în care se folosește imaginea unor companii cunoscute listate la bursă sau false mărturii ale unor celebrități pentru a-i atrage pe oameni să investească în escrocheriile lor.

Advertisement

Se promit câștiguri imediate foarte mari prin ”cumpărarea de acțiuni” care vor ”genera dividende” de zeci de mii de lei ”direct pe cardul” utilizatorilor. În astfel de cazuri, atacatorii se folosesc de link-uri malițioase cu ajutorul cărora încearcă să obțină date personale și financiare de la utilizatori.

Victimele furnizează date de contact pe formularele puse la dispoziție în acele reclame. Ulterior sunt contactate telefonic de persoane necunoscute, care, după discuții repetate, reușesc, de obicei, să convingă victimele să se înscrie pe diferite platforme de investiții online.

Dacă sună prea bine pentru a fi adevărat, este mai mult decât posibil să fie o fraudă.

Advertisement

”Insistăm tocmai pentru a preveni victimizarea persoanelor și în acest sens reamintim că educația financiară este primordială pentru protecție în cazul investițiilor financiare”, spun polițiștii suceveni.

Sursa: StirilePROTV


 

Advertisement
Continue Reading

Stiri Bucuresti actualitate

Spaga de 9.000 de euro in Politia Capitalei pentru cateva favoruri

Published

on

Un polițist de la Centrul de Reținere și Arest Preventiv București a fost reținut de procurori, fiind acuzat că ar fi primit mită peste 9.000 de euro de la un bărbat arestat preventiv, în schimbul mai multor favoruri. Banii ar fi fost primiți în tranșe de la deținut sau iubita acestuia, pe o perioadă de un an și jumătate.

Conform Parchetului Tribunalului București, polițistul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi dus în instanță cu propunerea de arestare preventivă pentru luare de mită în formă continuată.

Procurorii spun că în perioada mai 2022 – decembrie 2023 bărbatul, în calitate de agent de poliție la Poliția Capitalei – Serviciul de Reținere și Arestare Preventivă, a cerut și primit, în mai multe rânduri, de la un bărbat arestat preventiv sume de bani cuprinse între 500 și 3.600 de euro. În total, el a cerut suma de 9.600 de euro, din care a primit 9.200 de euro, banii fiind dați direct de către bărbatul aflat în arest, care este și denunțătorul, sau prin intermediul prietenei acestuia.

Polițistul a fost prins în flagrant joi, în timp ce primea 300 de euro de la deținutul respectiv.

Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor polițistul i-a permis celui aflat în arest să primească pachete care să depășească limita de greutate impusă de regulament, l-a pontat suplimentar pentru muncaa din arest̆, i-a permis să părăsească centrul fără documentația necesară în acest sens, i-a cumpărat produse alimentare și băuturi alcoolice sau a facilitat mutarea unor deținuți în alte celule.

Polițistul ar fi primit în continuare mită de la bărbatul respectiv și după plasarea acestuia în arest la domiciliu, în octombrie-noiembrie 2023, ca „recompensă pentru avantajele acordate”.

Continue Reading

La mare cautare