Connect with us

Politica

Firea si organizatia Bucuresti a PSD pregatesc lovitura finala asupra lui Dragnea

Published

on

Surse politice au declarat pentru Știrile ProTV că așa numita ”aripă Firea” din PSD va lansa declarații critice la adresa președintelui PSD Liviu Dragnea, după ce acesta a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Unul dintre obiectivele celor care o susțin pe Gabriela Firea este ca primarul Capitalei – care este și vicepreședinte PSD, preşedinte PSD Ilfov şi preşedinte interimar al PSD Bucureşti – să preia conducerea Partidului Social Democrat, în condițiile în care există tot mai multe voci nemulțumite de felul în care partidul este tras în jos de imaginea negativă a lui Liviu Dragnea.
Printre liderii locali care nu au fost de acord cu organizarea mitingului PSD din Piața Victoriei s-a aflat și primarul sectorului 3 Robert Negoiță, un apropiat al Gabrielei Firea.
Surse politice au declarat pentru Știrile ProTV că acesta ar putea apărea în public cu declarații critice la adresa lui Dragnea.
Oficial, Gabriela Firea a ieșit în presă cu un comunicat de susținere a liderului PSD, după condamnarea primită, joi, în dosarul ”Bombonica” – criticând ”jocurile de culise și ”o noapte a cuțitelor lungi” care ar putea apărea acum în partid.
”Am dispreţ pentru cei care se gândesc doar la carieră şi imaginea lor, părăsind la greu familia din care fac parte. Au fost momente în care PSD şi-a devorat liderii, prin jocuri de culise şi nopţi ale cuţitelor lungi. Momente pe care, ulterior, partidul le-a decontat. E lucru dovedit, românii nu empatizează cu trădătorii, sforarii şi intriganţii.” – a afirmat Gabriela Firea în comunicatul de presă, ținând astfel să se delimiteze de eventuale încercări de ”detronare” a lui Liviu Dragnea, chiar înainte ca acestea să se producă.
Până la această oră, în spațiul public au apărut numai mesaje de susținere la adresa lui Liviu Dragnea, de la numele importante din PSD.
Mai trebuie notat faptul că în luna martie a acestui an, Gabriela Firea a declarat că îl susţine pe primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, pentru funcţia de vicepreşedinte al PSD din partea regiunii Bucureşti-Ilfov.
Are rezultate foarte bune şi ca om politic, şi ca primar şi cred că trebuie să îi dăm cezarului ce-i al cezarului. (…) Eu îl respect şi pe el (Daniel Florea, primarul Sectorului 5 – n.r.) suntem colegi, suntem prieteni, dar mi-am exprimat punctul de vedere. De asemenea, întreaga organizaţie regională a votat în acest sens, pentru susţinerea domnului Negoiţă”, a spus ea.

Politica

Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Published

on

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.

Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.

Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.

Opţiuni pentru Consiliul Local

Advertisement


PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.

Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean


Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.

Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean

Advertisement


PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.

Alegeri europarlamentare


Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.

Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.

Advertisement
Continue Reading

Politica

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Published

on

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!

Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.

”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.

Advertisement
Continue Reading

Politica

Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Published

on

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.

În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:

,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’

Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.

Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.

Continue Reading

La mare cautare