Politica
Gabriela Firea pusă la punct de Astra Arad: „Vă știam specialistă în motoare turcești, nu știam că v-ați specializat și în motoare germane”
Producătorul de tramvaie Astra Arad reacționează după acuzele fostului primar general, Gabriela Firea, care a sugerat luni posibile ilegalități ale actualului edil Nicușor Dan, referitoare la puterea motoarelor cu care au venit echipate primele 9 tramvaie din comanda de 100 de unități. Replica acidă la adresa fostului primar, actual ministru al Familiei, este semnată de conducerea uzinei, care îi reamintește Gabrielei Firea cum, în mandatul său, la contractul pentru cele 100 de tramvaie, comisia de licitație din PMB a favorizat un producător din Turcia, situație pe care Curtea de Apel București a soluționat-o definitiv în favoarea Astra Arad.
„Noi, colectivul de ingineri, tehnicieni care ne desfășurăm activitatea în cadrul societății Astra Vagoane Călători SA. suntem ofensați de aberațiile dvs. Doamnă Firea, care cu o nerușinare greu de înțeles atacați încontinuu tramvaiul fabricat de Astra Vagoane Călători în colaborare cu Siemens Germania. Vă ştiam specialistă în motoare turceşti, nu ştiam că v-aţi specializat şi în motoare germane. Va trebui să răspundeţi pentru criticile aduse acestora. De peste patru ani, de când nu v-a reuşit afacerea cu turcii în contractul de tramvaie, iar cu autobuzele probabil nu v-aţi achitat de obligaţii, atât dvs., cât şi câţiva funcţionari aduşi de dvs. în Primărie sau la STB, lansaţi afirmaţii prin care denaturaţi intenţionat adevărul şi aduceţi grave prejudicii societăţii noastre. În loc să vă ocupaţi de cadourile electorale unde sunteţi o specialistă, vedem că aţi trecut acum la tehnologia fabricării tramvaielor”, se arată în comunicatul semnat de directorul general Astra Arad, Vasile Diaconescu și de sindicatul Liber Astra Vagoane Călători Arad.
Reamintim că, din cauza neregulilor din procedura de achiziție (lansată de fosta administrație), PMB a avut o corecție financiară de 10% din contract reprezentând 84 de milioane de lei, bani de la bugetul local. Corecția financiară a fost aplicată prin Serviciul de Verificare a Achizițiilor Publice pe 21 decembrie 2021, la o jumătate de an de la semnarea contractului cu producătorul arădean, pentru neconformități în organizarea și derularea licitației, precum modificarea cerințelor fără publicarea unei erate sau specificații restrictive în caietul de sarcini, potrivit unui răspuns al Primăriei Municipiului București, la solicitarea Economedia.
Politica
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!
Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!
Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.
”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.
Politica
Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1
Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.
În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:
,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’
Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.
Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.
Politica
Văzând că nu au candidat la primăria Capitalei, liberalii insistă cu oferta pentru Nicușor Dan
PNL îşi păstrează oferta pentru Nicuşor Dan să vină în partid, pentru o susţinere a unui nou mandat la Primăria Capitalei, au precizat surse politice.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a discutat în ultima vreme cu primarul Capitalei, reiterând propunerea PNL ca acesta să se înscrie în PNL pentru a fi susţinut la alegerile locale din 2024. Potrivit surselor, primarul a transmis că se gândeşte.
PNL vrea să aibă propriul candidat la alegerile locale pentru Primăria Generală şi nu să susţină un candidat independent.
Liberalii îşi fac calcule privind alegerile locale pe Bucureşti, considerând că au şanse mari să câştige trei primării de sector, respectiv sectorul 6, sectorul 1 şi sectorul 2.
- Sectorul 14 săptămâni in urma
Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?
- Bani4 săptămâni in urma
Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!
- Politica2 săptămâni in urma
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Salonul Bicicletei revine în Capitală