Sanatate
Incompetenta crasa: Maternitatea Giulesti iarasi colcaie de stafilococi!
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că patru angajate ale Maternităţii Giuleşti au fost depistate cu stafilococ pozitiv, în urma rezultatelor de la exudate, dar se aşteaptă şi cele de la probele trimise de la Institutul Cantacuzino, pentru a se stabili dacă există legătură cu îmbolnăvirea nou-născuţilor. De asemenea, patru probe sterile de apă au fost neconforme, mai spune Pintea.
„Rezultatele au relevat patru probe pozitive de la exudate, în cazul unei moaşe care lucrează la blocul operator, două asistente de la salonul de nou-născuţi şi o infirmieră de la salonul de nou-născuţi. S-a depistat prezenţa stafilococului pozitiv în toate cele patru cazuri”, a anunţat, joi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Ea a adăugat că patru probe sterile de apă au fost depistate neconforme.
„Echipa de control va aplica sancţiuni contravenţionale personalului medical şi va dispune măsuri de remediere a deficienţelor constatate, asta după ce vom avea rezultatele de la probele trimise la Institutul Cantacuzino. Pentru că este nevoie de această fenotipare; în prima fază s-a constatat că stafilococul găsit în exudatele nazale nu are legătură de cauzalitate cu stafilococul găsit la nou-născuţi. Dorim să verificăm şi să vedem întocmai dacă angajaţii se fac vinovaţi de îmbolnăvirea micuţilor”, a spus Pintea.
Ministerul Sănătăţii preciza, vineri, că la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” au fost internaţi cinci copii născuţi prin cezariană la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie ”Prof. Dr. Panait Sârbu” (Maternitatea Giuleşti), în perioada 25 martie – 30 aprilie, cu posibile infecţii stafilococice (MRSA).
Din cele cinci cazuri, doi au fost externaţi, iar dintre cei trei copii internaţi în prezent la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, două cazuri au fost confirmate cu stafilococ MRSA, iar în cel de-al 3-lea caz rezultatul este negativ.
”În cadrul verificării, au fost prelevate zilele trecute un număr de 48 de probe de sanitaţie, exudate nazale şi probe de apă sterile. Rezultatele au relevat lipsa MRSA la toate probele efectuate, cu o excepţie. S-a depistat prezenţa stafilococului coagulazo-pozitiv la una dintre moaşe. Acest stafilocococ este diferit de MRSA, depistat în cazul nou-născuţilor, iar în cazul personalului purtător este necesară respectarea măsurilor de protecţie standard prevăzute în norme”, a transmis Ministerul Sănătăţii.
Sursa citată preciza că, vineri, s-au mai prelevat noi probe: 20 de exudate nazale, 10 teste mâini personal şi 18 teste aeromicrofloră.
De asemenea, continuă verificările foilor de observaţie ale tuturor copiilor născuţi în această maternitate, în perioada menţionată, precum şi a măsurilor de dezinfecţie şi sterilizare.
Sanatate
Cele mai poluate locuri din Bucuresti in 2023
Poluarea aerului este una dintre principalele cauze care duc la afecțiuni pulmonare în cadrul cetățenilor, cei mai vulnerabili fiind copiii sau persoanele cu boli cronice. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, poluarea duce la peste 7 milioane de morți premature în fiecare an, informează Rador.
Bucureştiul este unul dintre cele mai unul dintre cele mai poluate orașe din Europa. Unul dintre factorii principali ce alimentează poluarea din capitala României este traficul auto (aproximativ 60%).
În cadrul proiectului „I’velo x Aerlive: Aer pentru bicicliști”, 10 stații I’velo din oraș București au fost monitorizate, în perioada august – noiembrie 2023, prin intermediul senzorilor Aerlive, informează Rador Radio România:
Ministerul Mediului: Bulevardul Libertății numărul 12, Sector 5,
Piața Alba Iulia: Bulevardul Unirii numărul 73,
Centrul Vechi: Strada Franceză numărul 62,
Piața Revoluției,
Kaufland: Strada Sergent Năstase Pamfil numărul 2,
Bulevardul Aviatorilor 72,
Piața Arcul de Triumf,
Sky Tower: Barbu Văcărescu numărul 260,
Piața Presei,
Piața Operei: Splaiul Independenței numărul 94.
Acestea sunt locații centrale ale orașului, intens circulate de mașini și de pietoni. Informațiile privind calitatea aerului colectate din aceste zone au fost relevante. În urma datelor colectate, s-a concluzionat că cel mai poluat loc din București este Centrul Vechi.
Sanatate
Sedinta de vineri a Consiliului General al Capitalei: Spitalele Bucurestiului vor fi digitalizate
Consiliul General al Municipiului București urmează să dezbată în şedinţa de vineri, 28 iulie, nouă proiecte de investiţii în infrastructura digitală a spitalelor, pentru care Primăria Capitalei va solicita finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, scrie Agerpres.
Viceprimarul Horia Tomescu a precizat că proiectele vizează achiziţii de componente hardware, precum şi integrarea spitalelor din subordinea municipalităţii într-un sistem, cu informaţii despre medicamentele administrate, materialele folosite, dar şi fişele pacienţilor.
Proiectele totalizează 50,5 milioane lei şi vizează nouă spitale din subordinea PMB:
– Spitalul Clinic de boli infecţioase şi tropicale “Victor Babeş” – proiectul “Modernizarea infrastructurii digitale” în cuantum de 5.934. 411 lei (inclusiv TVA), dintre care cheltuieli nerambursabile în valoare totala de 5. 877. 410 lei (inclusiv TVA), iar contribuţia proprie a unităţii sanitare – 57.001 lei;
– Spitalul Clinic “Dr. Ion Cantacuzino” – proiectul “Modernizarea reţelei de calculatoare, asigurarea cerinţelor de securitate necesare funcţionării corespunzătoare a aplicaţiilor clinice şi non clinice şi digitalizarea fluxurilor de documente”, în valoare de 6.468.434 lei, dintre care cheltuieli nerambursabile 5. 876. 234 lei (inclusiv TVA), iar contribuţia proprie a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti – 592.200 lei;
– Spitalul Clinic Colentina – proiectul “Digitalizarea fluxurilor interne de documente şi a modalităţii de interacţiune cu terţii” în cuantum de 5.876.234 lei (inclusiv TVA) – cheltuieli nerambursabile;
– Spitalul Clinic Filantropia – proiectul “Digitalizarea activităţii” în cuantum de 5.901.186 lei (inclusiv TVA), dintre care cheltuieli nerambursabile 5.877.386 lei (inclusiv TVA), iar contribuţia proprie – 23.800 lei (inclusiv TVA);
– Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor – proiectul “Implementarea unei platforme informatice integrate pentru creşterea adresabilităţii şi interoperabilităţii”, în valoare de 6.225.376 lei (inclusiv TVA), dintre care cheltuieli nerambursabile în valoare de 5.877.392 lei, iar contribuţia proprie – 347.984 lei;
– Spitalul Clinic de Copii “Doctor Victor Gomoiu” – proiectul “Îmbunătăţirea infrastructurii digitale”, în cuantum de 5.865.655 lei (inclusiv TVA) – cheltuieli nerambursabile;
– Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sîrbu” – proiectul “Creşterea nivelului de digitalizare”, în cuantum de 5.877.410 lei (inclusiv TVA) – cheltuieli nerambursabile;
– Spitalul Clinic “Sfânta Maria” – proiectul “Sistem integrat de guvernanţă a datelor”, în cuantum de 5.856.620 lei (inclusiv TVA);
– Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor pentru Tineri “Sf. Stelian” – proiectul “Îmbunătăţirea activităţii specifice medicale a spitalului prin implementarea unei platforme securizate de creştere a siguranţei pacientului şi a unei platforme pentru managementul fluxului de documente” în cuantum de 2.938.117 lei (inclusiv TVA) – cheltuieli nerambursabile.
Într-o postare pe Facebook, viceprimarul Capitalei Horia Tomescu arată că acesta este ultimul apel de proiecte pentru componenta “Sănătate” din PNRR.
El menţionează că municipalitatea a depus până în prezent patru proiecte de spitale noi cu o valoare de finanţare de 1,1 miliarde lei pentru componenta “Infrastructură spitalicească nouă”, dintre care a fost aprobat unul de 51 milioane lei.
Potrivit lui Tomescu, au mai fost depuse 11 proiecte cu o valoare de 196 milioane lei pentru componenta “Unităţi de asistenţă medicală ambulatorie”, fiind aprobate şase în valoare de 24 milioane lei.
Pentru componenta “Reducerea riscului de infecţii nosocomiale”, au fost depuse zece proiecte cu o valoare de 216 milioane lei, iar cinci în valoare de 46 milioane lei au fost aprobate.
Proiectele care nu au fost aprobate sunt trecute pe lista de rezervă.
Horia Tomescu completează că trei proiecte cu o valoare de 67 milioane lei pentru componenta “Secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi” se află în evaluare la ministerul de resort.
“Proiectele care nu au primit finanţare prin PNRR nu vor fi uitate la sertar, avem soluţii de finanţare din alte fonduri europene şi le vom face să devină realitate”, transmite viceprimarul Capitalei.
Sanatate
Viceprimarul Stelian Bujduveanu: Continuăm activitatea de vânzare a cabinetelor medicale din București
Stelian Bujduveanu, viceprimarul liberal al Capitalei, anunță continuarea activității care are ca scop vânzarea de cabinete medicale.
„Vor fi scoase la vânzare alte 4 cabinete medicale, situate în Policlinicile Vitan și Apusului (sectoarele 3 și 6 din București).
Toate detaliile referitoare la spațiile, procedurile și termenele de depunere a documentelor sunt publice și le găsiți aici.
Punem la lucru patrimoniul orașului, în interesul locuitorilor Capitalei”, transmite viceprimarul municipiului București.
- Sectorul 14 săptămâni in urma
Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?
- Bani4 săptămâni in urma
Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!
- Politica2 săptămâni in urma
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Salonul Bicicletei revine în Capitală