Opinii
Jurnalist catre Dancila: „Nu va e rusine? Ati facut sa se urasca roman cu roman fiindca ati invocat o lovitura de stat inexistenta pe 10 august”

Paula Rusu, fosta prezentoare si realizatoare de emisiuni la Romania TV, are o reactie dura la adresa Vioricai Dancila dupa ce aceasta a recunoscut, joi, ca pe 10 august 2018 „nu a fost lovitura de stat”.
„Nu va e rusine? Am o stare de rau! In 10 august am plecat singura la protest (curiozitate de ziarist) catre seara fiindca toata dupa amiaza am vazut trecand prin Chitila masini cu numere din strainate, romani cu steaguri puse pe masini, familii cu copii, nu protestatari de meserie.
Nu era primul protest la care mergeam din 2012 incoace insa era pentru prima oara cand am vazut piata Victoriei inchisa la propriu de jandarmerie cu camioane care securizau garduri de bare de otel inalte de 3 metri cu cate o gaura pe care care puteau intra sau scapa nu mai mult de doi- trei oameni.
Am ajuns pana in fata guvernului cand au inceput sa dea cu gaze lacrimogene in oameni pasnici, cu gaze lacriogene fara niciun avertisment. Nu am realizat ce se intampla decat dupa 30 de secunde cand am cazut in genunchi sufocata, fara aer, cu lacrimi siroi pe fata, am incercat sa ma ridic dar plamanul meu nu m-a ajutat, am cazut la loc, iar o fata mi-a aruncat un hanorac tipand la mine sa nu mai trag aer ca sunt gaze, sa imi acopar fata. Pe asfalt in fata Guvernului Romaniei, acoperiti de gaze impreuna cu alti oameni cu mainile goale.
Nu va e rusine? Ati facut sa se urasca roman cu roman fiindca ati invocat o lovitura de stat inexistenta.
Nu va e rusine? Ati pus la cale cea mai mare actiune de manipulare impotriva romanilor de la mineriada lui Iliescu incoace.
Nu va e rusine? Ati adus huligani care sa discrediteze protesul ca apoi sa aruncati cu venin impotriva celor care nu v-au sustinut ‘proiectul de tara: Salvati-l pe Dragnea de puscarie!’.
Nu va e rusine? Spuneti azi ca ‘ati vazut pe urma’ cand toti stim ca ati vazut de atunci fiindca voi ati organizat atacurile huliganilor, ati ordinat jandarmeriei sa atace oamenii pasnici, apoi ati secretizat dosarul, v-ati prefacut plecati in concedii.
Metodele sovietice nu mor, metodele sovietice se transforma”, a scris Paula Rusu pe Facebook.
Viorica Dancila a refuzat, joi, intr-o conferinta de presa, sa raspunda unde s-a aflat pe 10 august 2018. Ea a negat insistent ca are vreo responsabilitate, desi ocupa functia de premier.
Intrebata unde s-a aflat in acea zi, Dancila s-a facut ca nu intelege: „In concediu”. Jurnalista a insistat, unde anume. „In concediu”, a repetat Dancila.
„Incercati sa lipiti anumite evenimente de mine, nu o sa va iasa. Am lasat anumite atributii vicepremierului”, a atacat Dancila.
„Sa lasam justitia sa stabileasca vinovatii, au fost vinovati si de o parte si de alta”, a spus Dancila apoi.
„Ati incercat sa va interesati ce se intampla, sa puneti mana pe telefon si sa faceti o incercare de a opri ce se intampla? Spuneti acum ca sunteti alaturi de fiecare roman”, a intrebat jurnalista din nou.
„Sa-i opresc pe cei care incercau sa intre in Palatul Victoria?”, a raspuns Dancila sfidatoare.
„Incercati neaparat sa imi gasiti o vina in evenimentele din 10 august. Va asigur ca nu am nicio responsabilitate”, a insistat Dancila.
Anterior, raspunzand la o alta intrebare, Dancila a declarat ca s-a razgandit in privinta teoriei „loviturii de stat”.
„Da, am spus ca seamana cu o lovitura de stat pentru ca s-a incercat intrarea in Palatul Victoria. Am vazut apoi ca nu a fost lovitura de stat. Am raspuns legat de evenimentele din 10 august si cred ca e corect sa vedem ce spune justitia”, a declarat Dancila.
Opinii
La iarnă ne încălzim cu o votkă în biroul directorului de la Termoenergetica!

Adrian Mircea Teodorescu este omul uns de USR director la Termoenergetica, care se află în subordinea Primăriei Capitalei, condusă de Nicușor Dan. Vă reamintim că Termoenergetica este compania municipală care se ocupă cu încălzirea bucureștenilor, cea care face datoriile pe care primarul Nicușor Dan nu le recunoaște și care poate intra în faliment.
DATORIILE!
Datoriile … trec de un miliard de lei. Ca să fim mai exacți, Termoenergetica este condusă de fapt de membri din Consiliul General, majoritatea din USR, care a numit Consiliul de Administrație.
În CA-ul Termoenergeticii sunt oameni de nădejde, care au girul primarului, conduși cu mână forte de un membru de vază din USR, adică de Daniela Gianina Lazanu, președinte al Consiliului de Administrație al companiei municipale (Termoenergetica).
… CU MULTĂ CĂLDURĂ DIN PARTEA CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE
La o simplă căutare pe internet o găsiți pe doamna Gianina Lazanu care se recomandă ca o adeptă a profesionalismului, corectitudini, eticii, adică valorile serioase lipite de sigla partidului.
Doamna președintă de C.A. nu știe cine este și ce face directorul Termoenergetica, Adrian Teodorescu, și probabil cu atât mai puțin primarul în funcție Nicușor Dan.
Dacă le-ar fi păsat membrilor C.A. ai Termoenergetica de compania de care sunt răspunzători, sau măcar de lipsa căldurii și apei calde ale bucureștenilor, poate ar fi aflat că domnul Teodorescu este mai prezent în spațiul public prin imagini care-l surprind în situații degradante de ebrietate, în loc să reprezinte compania.
ALMANAHE CA PE DÂMBOVIȚA!
Dacă membrilor Consiliul de Administrație le-ar fi păsat, ar fi aflat din septembrie 2023, de când l-au tot numit ca director general interimar pe Adrian Teodorescu, că mai fusese director la Radet prin 2015, pus de bagheta magică a lui Marean Vanghelie.
DE LA CINE VINE APA CALDĂ? … DREPTUL LA ECOLOGICĂ ȘI LICENȚĂ LA POLIȚIE!
Apoi, Adrian Teodorescu a mai trecut și prin alte joburi, dar pe unde a trecut nu a făcut purici mulți, deoarece s-au prins oamenii cu cine au de-a face! Iar ca să vă enervați și mai tare, puteți să îi consultați cv-ul aici și veți constata că a absolvit Dreptul la Universitatea Ecologică din București pe timpul când cei ce o terminau trebuiau să se ducă în altă parte să își ia licența.
Și ca să vă enervăm și mai mult, licența dumnealui e luată la Academia de Poliție, cea în care au avut loc nenumărate scandaluri privind suspiciuni de examene ilegale.
PREOCUPARE PENTRU UN LOC CĂLDUȚ
Directorul Termoenergetica, Adrian Teodorescu pare preocupat mai degrabă de un loc călduț după cum se vede în imaginile transmise de paparazzi care l-au surprins cum doarme prin cluburile de noapte bucureștene dupǎ ce consumă… altceva decât apă caldă.
Așa că stați liniștiți, dragi bucureșteni! Dacă nu veți avea căldură la iarnă, mergeți la Adrian Teodorescu care vă servește cu o vodkă și vă încălziți imediat! Problema esta să aveți grijă să nu adormiți prin locuri publice! … Cu spălatul va fi mai greu, că de unde apă caldă?
Poate că ar fi interesant să aflăm și la cine se duc achizițiile pe care le face Termoenergetica, măcar cu asta să ne încingem și noi puțin!
Opinii
Tudor Chirila nu e impresionat: ”Defilarea de 1 Decembrie e pentru hoți, ei sunt uniți!”

Mai sunt câteva zile până la defilarea de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, însă artistul Tudor Chirilă pare dezamăgit. El crede că românii sunt „dezbinați”.
”Când cinci milioane de români trăiesc în străinătate, mulți dintre ei uscându-se de dor, că n-au plecat ca Magellan să înconjoare pământul, noi ne facem că sărbătorim unitatea națională. Pe bune, cine să ne unească? Ăia care ne fură banii și decența? Nu am ce sărbători. Singura sărbătoare e să fim conștienți că ratăm esența zilei de 1 decembrie: suntem dezbinați. Defilarea e pentru hoți, ei sunt uniți. Ceilalți, fiecare pe treaba lui. Asta e unitatea”, a scris Tudor Chirila.
Ceremoniile de 1 Decembrie
Ministerul Apărării anunţă, marţi seară, evenimentele organizate de 1 Decembrie, la Bucureşti şi Alba Iulia de 1 Decembrie. Ziua începe cu ceremonii militare, urmate de defilare. La Bucureşti, la Parada Militară Naţională vor participa peste 2.400 de persoane, iar la Alba Iulia peste 1.000 militari şi specialişti din diferite instituţii.
”Cu prilejul Zilei Naţionale a României, Ministerul Apărării Naţionale organizează în municipiul Bucureşti, vineri, 1 decembrie, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, în memoria eroilor români care şi-au jertfit viaţa pe câmpurile de luptă, pentru împlinirea idealurilor naţionale”, anunţă Ministerul Apărării, potrivit news.ro.
Sursa citată a precizat că, la Parada Militară Naţională care va avea loc vineri, 1 decembrie, începând cu ora 11.00, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti, participă peste 2.400 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
”Totodată, în blocul de paradă vor defila aproximativ 250 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos, precum şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României. Dispozitivul de defilare al tehnicii militare este alcătuit din circa 130 mijloace tehnice, iar dispozitivul aerian cuprinde 40 de aeronave militare româneşti, dintre care 23 de echipamente militare terestre şi aeriene sunt ale militarilor străini participanţi”, a mai transmis ministerul.
Potrivit instituţiei, după încheierea ceremoniei oficiale, publicul prezent în Piaţa Arcului de Triumf va putea vizita standuri expoziţionale cu tehnică militară, care vor fi amplasate în zonă până la ora 14.00.
La Muzeul Militar Naţional ”Regele Ferdinand I” din Bucureşti va fi vernisată vineri, 1 Decembrie, de la ora 13.00, Expoziţia „Tricolorul – simbol identitar al unităţii românilor în costumul popular”. Organizarea expoziţiei se circumscrie celebrării a două evenimente importante – Ziua Naţională a României şi împlinirea a 100 de ani de la fondarea Muzeului Militar Naţional de către Regele Ferdinand I, la 18 decembrie 1923.
Evenimentele din Bucureşti se încheie vineri, 1 decembrie, de la ora 19.00, cu retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii.
”Sărbătorirea celor 105 de ani de la Marea Unire a provinciilor româneşti într-un singur stat este onorată de militarii români prin ceremonii şi defilări cu personal şi tehnică militară în garnizoanele din ţară în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare. Totodată, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz”, precizează oficialii ministerului.
Potrivit acestora, în garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 14.00, la Monumentul „Marii Uniri” vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, activitatea fiind urmată, de la ora 15.00, de ceremonia militară, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte peste 1000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, specialişti de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Filiala Alba-Iulia a organizaţiei Crucea Roşie Română, cu aproximativ 70 de mijloace tehnice terestre şi aeronave militare.
Din dispozitivul de defilare vor face parte militari şi tehnică de luptă din Polonia şi Franţa, care îşi desfăşoară activitatea în ţara noastră, în cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est şi Grupului de luptă al NATO de la Cincu.
Opinii
Nicușor Dan dă cu flit PNL: ”Noi suntem într-un context…”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se declară onorat de propunerea PNL privind înscrierea în partid, dar consideră în continuare că „formula independentului susţinut de celelalte partide de dreapta” este soluţia potrivită, în vederea câştigării alegerilor locale de anul viitor, scrie Agerpres.
„Evident, mă onorează faptul că Partidul Naţional Liberal se gândeşte la mine ca la un potenţial membru. Dincolo de asta, noi suntem într-un context – alegeri locale într-un singur tur, în care avem un partid mare pe stânga, aşa cum am avut şi în 2020, şi în 2016 şi avem nişte partide medii pe partea dreaptă. Şi avem o experienţă din 2016, când fiecare din partidele astea medii şi-au pus candidaţi şi a câştigat stânga. Şi avem experienţa 2020, unde, după mult efort, s-a ajuns la o formulă în care au existat candidaţi unici şi cu o puternică presiune a publicului de dreapta, care a zis ‘scăpaţi-ne de PSD’. Eu cred că asta este soluţia în continuare, în 2024, şi mi-e greu să cred că o să poată fi candidatul unui partid susţinut de ceilalţi şi de asta formula independentului susţinut de celelalte partide de dreapta mi se pare în continuare soluţia potrivită”, a afirmat joi, la RFI, Nicuşor Dan.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi, că primarul Capitalei, Nicuşor Dan, are „o singură soluţie” dacă vrea să mai primească susţinerea liberalilor pentru un nou mandat şi anume să se înscrie în PNL.
„Discuţia cu Nicuşor Dan este mai veche. Dumnealui a candidat la primărie şi cu susţinerea Partidului Naţional Liberal. (…) Astăzi, PNL are capacitatea administrativă, dacă ne uităm la ceea ce au realizat administraţiile liberale. Este necesar doar să vorbesc de ce a făcut Emil Boc la Cluj, ce a făcut Ilie Bolojan la Bihor, ce a făcut Ion Dumitrel în Alba, ce a făcut Gheorghe Flutur la Suceava. Deci, Partidul Naţional Liberal a demonstrat că are capacitate să administreze şi să dezvolte şi local şi regional, ca atare nu putem să nu avem un candidat în Bucureşti. Dacă Nicuşor Dan vrea să mai primească susţinerea Partidului Naţional Liberal are o singură soluţie: să se înscrie în Partidul Naţional Liberal”, a spus Nicolae Ciucă, la RFI.