Intra in contact cu noi

Monden

Mugur Mihăescu, consilierul Gabrielei Firea, recunoaște că a fost turnător la Securitate

Publicat cu

pe

Mugur Mihăescu, acuzat de CNSAS că a turnat la Securitate, susține că a făcut acest lucru, dar povestește și contextul. Actorul arată că avea 18 ani și un coleg din armată l-a turnat că își scrie scrisori de amor cu o fată din Franța. Ulterior, cei de la Securitate l-au săltat și ”m-au bătut de m-am c…t pe mine”, iar ulterior l-au pus să semneze un angajament de colaborare.

”În 1986, pe când făceam stagiul militar la Ploiești am fost, nu turnat, pârât de un coleg de-al meu de cameră, de 18 ani și el, ca și mine, că scriu scrisori de dragoste, că nu aveam SMS-uri pe atunci, unei fete din Franța. În urma acestei pâre am fost chemat la domnul ofițer de contrainformații, care m-a băgat într-o cămăruță și m-a bătut până m-am căcat pe mine, după care mi-a spus că Facultatea mea s-a terminat, că voi fi trimis la Canal sau eventual într-un batalion disciplinar, dacă nu semnez un angajament. Avem 18 ani, l-am semnat, da!

După un an jumate în care am crezut că m-au uitat, au venit la mine acasă, m-au luat și m-au dus la sediul Securității de pe atunci, de undeva din Craiova, în care tovarășul de acolo m-a luat și mi-a dat o cafea și o țigară. Cu stânga mi-a întins bricheta și cu dreapta mi-a zburat capul. După care m-a bătut din nou, dar de data asta nu am mai făcut pe mine. Și mi-a zis: Scrie! Ce să scriu?! Ce știi tu, ce-ți spunem noi, dar scrie!”, a spus Mugur Mihăescu, pe pagina personală de Facebook.

Reclama

Monden

Cunoscut cantaret din Bucuresti, retinut de Politie pentru ca si-a batut iubita

Publicat cu

pe

Un cunoscut trapper a fost reținut de polițiștii din București după ce, marți, în jkurul prânzului, și-ar fi agresat concubina.

Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, marți, în jurul orei 11.50, Secția 2 Poliție, a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că la adresa din str. Drumul Nisipoasa, nr 46 -52, bl. A3, se aud țipete de femeie pe casa scării.

Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au luat legătura cu numita Bâgu Anne Mary, aceasta declarând verbal faptul că a avut un conflict între ea și concubinul său, Duțoniu Mihai Denis, în urma căruia acesta a agresat-o fizic.

A fost si identificat autorul Duțoniu Mihai Denis ( zis și Yakki – cunoscut pe youtube ca fiind trapper), ambele persoane fiind conduse la sediul subunității, după acordarea îngrijirilor medicale.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că la data de 19.12.2023, pe fondul geloziei, persoana vătămată Bâgu Anne Mary, a avut un conflict cu Duțoniu Mihai Denis, în urma căruia acesta a lovit-o cu palmele peste față, distrugând totodată mai multe bunuri din locuință.

În continuare, persoana vătămată a fugit la o vecină din incinta blocului în care locuiește și s-a refugiat în dormitorul acesteia.

Autorul a urmărit-o, a pătruns în apartamentul vecinei, identificată ca fiind numita Otelea Diana, a lovit cu picioarele în ușa dormitorului până când a cedat, distrugând-o și ulterior a agresat din nou persoana vătămată, lovind-o cu piciorul.

De asemenea, s-a mai stabilit faptul că, în urmă cu o zi, la data de 18.12.2023, persoana vătămata Bâgu Anne Mary, a mai fost agresată fizic de către autor, fiindu-i smulsă unghia de la degetul inelar al mâinii stângi.

Cu ocazia examinării medico-legale a persoanei vătămate, de către specialiștii din cadrul INML Mina Minovici, s-a constatat că femeia prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și necesită pentru vindecare un număr de 7-8 zile îngrijiri medicale.

Împotriva autorului a fost emis ordin de protecție provizoriu de către polițiștii Secției 2, pentru o perioadă de 5 zile.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii, a două infracțiuni de violență în familie și două infracțiuni de distrugere, cu autorul în stare de reținere, pentru 24 de ore , urmând sa fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 cu propunere legală.

Continua sa citesti

Monden

Cine sunt noii jurați ai show-ului ”Chefi la cuțite”

Publicat cu

pe

Antena 1 a decis cine vor fi jurații noului sezon al emisiunii Chefi la cuțite. Până acum, producătorii au vrut să amâne emisiunea pentru că nu găseau bucătari pe măsură, dar totul s-a rezolvat.

Cei patru jurați care vor apărea în noul sezon sunt: Ștefan Popescu, Orlando Zaharia, Richard Abou Zaki și Alexandru Sautner. Mona Segall i-a alespe aceștia după ce Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu au refuzat să mai vină la filmări.

Reclama

„În avans și în exclusivitate pentru urmăritorii paginii de instagram Viperele Vesele, vă anunțăm numele celor patru noi jurați ai emisiunii Chefi la Cuțite. Așadar, cei patru jurați pe care Mona Segall mizează sunt: Alexandru Sautner, Orlando Zaharia, Richard Abou Zaki și Ștefan Popescu! Antena 1 ne iubește!”, s-a scris pe pagina de Instagram „Viperele Vesele”.

Chiar dacă a găsit noi jurați, Antena 1 continuă războiul cu Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea. Antena Group a înregistrat pe 23 noiembrie câte un proces fiecăruia dintre chefi, la Tribunalul Bucureşti.

Reclama
Continua sa citesti

Monden

Detalii socante – Redactorul sef adjunct de la GSP, rănit într-un accident grav, ar fi vrut să se SINUCIDĂ – El urma să fie dat afară

Publicat cu

pe

Controverse după accidentului în care a fost implicat redactorul șef-adjunct de la GSP. Anchetatorii iau în calcul și varianta sinuciderii.

Potrivit unor surse, bărbatul ar fi fost anunțat că va fi dat afară, iar pentru a amâna acest lucru și-a luat concediu medical. Bogdan Stamatoiu este acum internat în stare gravă în spital, după accidentul teribil în care a fost implicat.

Bogdan Stamatoiu, redactorul-șef adjunct al GSP, ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse Realitatea PLUS.

Bogdan Stamatoiu ar fi intrat cu mașina într-un stâlp, miercuri, având o viteză foarte mare. Acul kilometrajului s-ar fi oprit la peste 100 km/h.

În acest moment, medicii se luptă să îi salveze viața. Stamatoiu se deplasa cu mașina din direcția județului Călărași spre comuna Cernica. Brusc, a părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de înaltă tensiune. Jurnalistul în vârstă de 55 de ani a fost dus de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale.

Continua sa citesti
Reclama
Stirile Zilei5 zile in urma

BAT vrea o lume fără fum! Investiție de 30 de milioane de lire sterline într-un Centru de Inovare din Southampton

BAT a inaugurat un nou Centru de Inovare de ultimă generație în cadrul facilității sale globale de cercetare și dezvoltare...

Stirile Zilei5 zile in urma

Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 îi răspunde primarului Clotilde Armand, după începerea urmăririi penale

După o serie de acuze aduse procurorilor în ultimele zile de către primarul Clotilde Armand, Parchetul de pe lângă Judecătoria...

Stirile Zilei4 săptămâni in urma

Drum expres de la București la Târgoviște

Constructorul ESTA (Turcia) începe în martie lucrările pentru modernizarea și lărgirea la 4 benzi pe DN 71 Bâldana -Târgoviște, o...

Politica4 săptămâni in urma

Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților...

Transporto lună in urma

Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă...

Sectorul 1o lună in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea candideaza la functia de primar in Sectorul 1! Chinul bucurestenilor din Sectorul 1 aproape de final

Chinul bucurestenilor din Sectorul 1 este aproape de final deoarece mai este putin pana la alegerile locale. Circul promovat timp...

Reclama

La mare cautare