Intra in contact cu noi

Politica

Nicușor Dan: Abia aștept să discut despre Bucureşti cu conducerea centrală a PNL. Vreau să vorbim despre buget, cum se împarte între Primăria Capitalei şi primăriile de sector

Publicat cu

pe

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, sâmbătă, că ”abia aşteaptă” o discuţie cu conducerea centrală a PNL, cu care vrea să vorbească despre cum se împarte bugetul între municipalitate şi primăriile de sector.

Afirmaţiile vin în contextul în care preşedintele liberalilor, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, vineri, că Organizaţia Bucureşti a PNL va trebui să gândească, până la sfârşitul lunii ianuarie, un plan în zece puncte cu termene de implementare în prima jumătate a anului viitor pentru primarul Nicuşor Dan, iar în funcţie de realizările acestuia se va decide dacă îl mai sprijină sau nu în Consiliul General.

„La Bucureşti există o coaliţie care funcţionează. Luni o să avem o şedinţă de consiliu general, o să vedeţi că proiectele care sunt depuse pe ordinea de zi o să treacă. Ele sunt propuse de primar, de viceprimarul de la PNL, de viceprimarul de la USR, această coaliţie funcţionează la Bucureşti. În ceea ce priveşte discuţia cu conducerea centrală a PNL, abia o aştept. Vreau să discutăm despre Bucureşti cu conducerea centrală a PNL. Vreau să discutăm despre buget, vreau să discutăm despre cum se împarte bugetul între Primăria Capitalei şi primăriile de sector, vreau vorbim despre toate aceste subiecte şi abia aştept această discuţie. (…) Vreau să discutăm foarte serios ce facem cu oraşul ăsta”, a declarat Nicuşor Dan.

Întrebat de jurnalişti cum va mai pune în practică proiectele în Consiliul General fără o majoritate, edilul a răspuns: „Această majoritate există, funcţionează (…). Cred că partidele de dreapta şi cu mine avem o obligaţie faţă de bucureşteni să ne respectăm programul cu care am candidat împreună şi mai ales să nu lăsăm Bucureştiul pe mâna PSD”.

Reclama

El a dat câteva exemple privind realizările de până acum.

„Bineînţeles că am un plan în privinţa acestui oraş. De exemplu că am semnat 200 de milioane de euro pentru termie, de exemplu că dăm drumul la tramvaie, de exemplu că suntem în faza finală de achiziţie cu troleibuzele şi cu autobuzele electrice, de exemplu că am semnat atribuirea pentru semaforizare inteligentă. Toate acestea sunt realizări ale unui program cu care ne-am angajat şi cu care am venit în faţa cetăţenilor”, a explicat primarul Capitalei.

Reclama

Politica

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Publicat cu

pe

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!

Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.

”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.

Reclama
Continua sa citesti

Politica

Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Publicat cu

pe

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.

În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:

,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’

Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.

Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.

Continua sa citesti

Politica

Văzând că nu au candidat la primăria Capitalei, liberalii insistă cu oferta pentru Nicușor Dan

Publicat cu

pe

PNL îşi păstrează oferta pentru Nicuşor Dan să vină în partid, pentru o susţinere a unui nou mandat la Primăria Capitalei, au precizat surse politice.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a discutat în ultima vreme cu primarul Capitalei, reiterând propunerea PNL ca acesta să se înscrie în PNL pentru a fi susţinut la alegerile locale din 2024. Potrivit surselor, primarul a transmis că se gândeşte.

PNL vrea să aibă propriul candidat la alegerile locale pentru Primăria Generală şi nu să susţină un candidat independent.

Liberalii îşi fac calcule privind alegerile locale pe Bucureşti, considerând că au şanse mari să câştige trei primării de sector, respectiv sectorul 6, sectorul 1 şi sectorul 2.

Continua sa citesti
Reclama
Bani2 săptămâni in urma

Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!

În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15...

Stirile Zilei2 săptămâni in urma

Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”

Municipiul București intră în finala competiției Destinația Anului 2024, la categoria ”Orașe care inspiră”, iar Proiectul cultural ”Străzi deschise –...

Bani3 săptămâni in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica3 săptămâni in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Reclama

La mare cautare