Nicuşor Dan a anunţat că a avut marţi o nouă întâlnire cu reprezentanţii companiilor din domeniul modernizării şi reparaţiilor reţelelor şi instalaţiilor de termoficare, iar discuţiile au fost despre metodele de a aduce sistemul centralizat de termoficare la un nivel care să asigure condiţii bune de trai în Bucureşti, relatează News.ro.

<

„Mi-am propus ca în acest an să definitivăm primii kilometri de reţea, din banii proprii ai municipalităţii. Urmează să demarăm şi lucrările finanţate din cele 300 de milioane de euro bani europeni şi începem cu zonele cele mai grav afectate”, a adăugat primarul general.

„Am continuat dialogul cu reprezentanţii companiilor din domeniul modernizării şi reparaţiilor reţelelor şi instalaţiilor de termoficare. La întâlnire au participat şi astăzi 9 firme, iar discuţiile au fost despre cum putem aduce sistemul centralizat de termoficare la un nivel care să asigure condiţii bune de trai în Bucureşti. Am reiterat apelul făcut către toţi cei din acest domeniu, care ştiu că au capacitatea de a lucra la modernizarea sistemului de termoficare, să se implice, să ştie că este nevoie de ei pentru a face ca lucrurile să se mişte.

Dacă până acum piaţa termoenergetică a fost închisă, aşa cum ne spun chiar constructorii din acest domeniu, promisiunea mea este că de acum încolo lucrurile se vor face corect şi transparent. Mi-am propus ca în acest an să definitivăm primii kilometri de reţea, din banii proprii ai municipalităţii.

Urmează să demarăm şi lucrările finanţate din cele 300 de milioane de euro bani europeni şi începem cu zonele cele mai grav afectate. Vreau ca locuitorii Capitalei să ştie că fac tot ce este posibil pentru a duce la bun sfârşit acest plan, iar procedurile privind licitaţiile le vom începe în cel mai scurt timp.

La PMB uşile sunt deschise şi vom avea discuţii cu reprezentanţi din toate domeniile de activitate. Unul dintre obiectivele principale ale noii administraţii este să asigurăm transparenţa activităţii din primărie, astfel încât cetăţenii să ştie în orice moment ce se întâmplă cu banii şi oraşul lor”, a scris Nicuşor Dan marţi pe Facebook.

Transparenta face diferenta