Intra in contact cu noi

Bucuresti

Noi reguli intra in vigoare in Bucuresti la miezul noptii. Program diferentiat pentru angajati

Publicat cu

pe

Prefectura Capitalei a anunțat luni măsurile în vigoare odată cu prelungirea restricțiilor pentru București, din cauza menținerii unui grad ridicat de infectări la nivelul orașului (3,91/1.000 de locuitori). Companiile trebuie să introducă program de lucru pe mai multe grupe, pentru a nu nu supraaglomera transportul în comun.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât luni să se mențină pentru următoarele 14 zile, începând cu ora 00.00 a zilei de 03.11.2020 până la ora 24.00 a zilei de 16.11.2020, următoarele măsuri:

  • obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;
  • interzicerea organizării și desfășurării activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte;
  • interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;
  • activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
  • interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
  • suspendarea temporară a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ, aplicându-se scenariul 3 (participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții on-line).

Documentul poate fi consultat integral aici: 

Hotararea-CMBSU-nr-26-din-02.11.2020

Reclama

Nerespectarea acestor reguli este contravenție și se amendează conform Legii nr.55/2020 (art. 64-70), potrivit unui comunicat al Prefecturii.

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a decis că nu se impun noi restricții la nivelul municipiului București, față de cele deja aflate în vigoare.

Program diferențiat pentru angajați

În ședința de luni, Comitetul a insistat pentru aplicarea normei care obligă companiile private sau de stat să analizeze posibilitatea muncii de acasă sau, dacă nu e posibil, să împartă angajații în grupe care să vină la ore direfite la lucru, pentru a nu aglomera transportul în comun.

Reclama

„Prin măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc se prevede că, în situația în care nu se poate desfășura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu și în vederea evitării aglomerării transportului public, instituțiile și operatorii economici publici și privați organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră”, se mai arată în comunicatul prefecturii, care precizează că la nivelul Instituției Prefectului – Municipiul București s-a stabilit ca angajații să înceapă de marți programul de lucru de la ora 07.00, respectiv de la ora 09.00.

Fluxuri de intrare – ieșire în piețele din București

În aceeași ședință, primarul general al Capitalei și primarii sectoarelor au convenit ca administratorii publici ai piețelor agroalimentare, publice și private, să instituie fluxuri de acces, astfel încât, zonele de intrare în piețele agroalimentare să fie separate de zonele de ieșire. Administratorii vor stabili măsuri prin care va fi asigurat un flux de persoane optim care să conducă la respectarea distanței sociale recomandate, de minim 1,5 metri între cumpărători, dar și între cumpărători și comercianți.

Prefectura mai menționează că măsurile restrictive prelungite luni „nu vizează limitarea libertăților și drepturilor acestora, ci sunt menite să îi apere și să îi protejeze”.

Reclama

Bucuresti

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Publicat cu

pe

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.

Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.

De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.

Reclama




Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.

Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.

Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.

Reclama




Continua sa citesti

Bucuresti

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Publicat cu

pe

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.

„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.

De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.

În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Continua sa citesti

Bucuresti

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Publicat cu

pe

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.

Reclama

Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:

“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!

Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.

Reclama

Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.

Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.

Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani3 zile in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti3 zile in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica5 zile in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti5 zile in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Reclama

La mare cautare