Transport
Noua taxa impusa bucurestenilor: Vom plati intre 500 si 1900 de lei pe an!

Anul 2020 aduce cu sine introducerea unei noi taxe, numită Oxigen, care se va aplica celor care vor circula cu maşina în Capitală, în funcţie de norma de poluare, vinieta urmând să coste între 500 lei şi 1.900 lei pe an.
Iniţial, potrivit proiectului, taxa Oxigen trebuia aplicată din data de 1 ianuarie 2020, însă a fost amânată pentru data de 1 martie.
Astfel, de la 1 martie, maşinile sub Euro 4 vor plăti vinieta Oxigen, iar maşinile sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul oraşului. Autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta din 2021.
Mai mult, potrivit unui amendament al acestui proiect, maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2 nu vor mai avea voie deloc în Bucureşti de la 1 ianuarie 2022, iar pentru cele Euro 3 restricţia este valabilă din anul 2024. Potrivit aceluiasi amendament, sunt exceptate de la plata vinietei scuterele si motocicletele, dar si autovehiculele cu norma de poluare Euro 3 care funcţionează cu GNL, GNC şi GPL.
Potrivit proiectului de hotărâre adoptat începând cu data de 01 ianuarie 2020 şi amânat pentru 1 martie, accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizata mai mică de cinci tone pe arterele din Bucureşti este restricţionat zilnic, de luni pană vineri, cu exceptia sărbatorilor legale, în intervalul 07:00-22:00, după cum urmează:
– pentru cele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, accesul este interzis în Zona de Actiune pentru Calitatea Aerului (ZACA), fiind permis pentru restul arterelor din municipiul Bucureşti numai în urma achiziţionării unei viniete electronice Oxigen
– pentru cele cu norma de poluare Euro 3 şi Euro 4, accesul este pemis pe toate strazile municipiului Bucureşti numai în urma achiziţionării unei viniete electronice Oxigen; Restricţia pentru Euro 4 se aplica din 2021.
– maşinile electrice, hibride sau cu norma de poluare Euro 5 şi Euro 6, au acces fără restrictii pe toate arterele;
Pentru maşinile sub Euro 3 vinieta va fi de 15 lei pe zi, iar pentru cele Euro 3 şi 4 – 5 lei pe zi.
Şoferii care circula fară vinieta corespunzătoare vor fi sancţionaţi cu amenzi de la 1.500 la 2.000 de lei.
Acestea vor fi tarifele:
– Non-euro – 15 lei/ zi, 300 lei/luna si 1.900 lei/an
– Euro 1 – 15/zi, 250 lei/luna si 1.700 lei/an
– Euro 2 – 15 lei/zi, 200 lei/luna, 1.500 lei/an
– Euro 3 – 5 lei/zi, 100 lei/luna sau 700 lei/an
– Euro 4 – 5 lei/zi, 80 lei/luna sau 500 lei/an
Următoarele categorii de autovehicule sunt exceptate:
– cele electrice şi hibrid
– scuterele şi motocicletele
– cele special adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi precum si cele aflate in proprietatea persoanelor cu dizabilitati care poseda certificat de incadrare in grad grav de handicap, cu insoţitor, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de pe raza Municipiului Bucureşti
– cele destinate transmisiunilor radio şi tv
– autovehiculele aparţinând poliţiei, pompierilor, jandarmeriei, poliţiei de frontieră, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanţă sau medicină legală, protecţiei civile, Ministerului Apararii Naţionale, unitatilor speciale ale Serviciului Român de Informaţi şi ale Serviciului de Protectie şi Pază, Servicului de Telecomunicatii Speciale, Servicului de
Informatii Externe, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, precum şi autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public,
– servicile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă
– Societatea Naţională de Cruce Roşie din România
– serviciile de ambulanţă
– Societatea Transport Bucuresti STB
– cele utilizate la intervenţiile la căile de comunicaţie şi reţelele edilitare
– cele istorice, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a vehiculului
– cele preväzute ca fiind exceptate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte.
Se defineşte Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) în perimetrul delimitat de: P-ţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – şos. Ştefan cel Mare str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă-bd. Märäşeşti – str. Mitropolit Nifon- bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie şos.Pandurilor şos.Cotroceni -spl. Independentei – str. Ştirbei Vodă – str. Berzei str. Buzeşti -p-ta Victoriei.
Vinietele OXIGEN se vor putea achizitiona online, din benzinarii, prin sms sau aplicaţii online ale Primariei Capitalei, care vor fi realizate special în acest scop.
Zona de Actiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) în perimetrul delimitat de: P-ţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – şos. Ştefan cel Mare str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă-bd. Märäşeşti – str. Mitropolit Nifon- bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie Şos.Pandurilor şos.Cotroceni -Spl. Independentei – str. Ştirbei Vodă – Str. Berzei str. Buzeşti -P-ta Victoriei.
Transport
Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.
Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.
Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.
Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.
Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.
Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.
Transport
Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.
Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.
Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.
Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Transport
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.
„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.
„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.
Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.