Un moment electoral, în direct și nemarcat, al primarului Capitalei, Gabriela Firea, într-o emisiune a Antenei 3 în care se lăuda cu programul de consolidări a clădirilor cu risc seismic, a fost „stricat” de o pensionară care a pus la îndoială facilitățile acordate.

<

Jenantul moment pentru Gabriela Firea a fost postat pe Facebook, în format video de activista civică Zamfi Irina, de la ActiveWatch.

Totul s-a petrecut într-o clădire reabilitată recent de Primărie.

Dialogul dintre Firea, secondată de aghiotantul său, și pensionară a fost următorul:

Aghiotantul Primarului Capitalei: Facilitățile sunt foarte simple. 50% din costuri sunt susținute de Primăria Capitalei…

Gabriela Firea: 50%..

Aghiotantul: …50% din costuri le suportă proprietarul. Le poate plăti pe o perioadă de 25 de ani, în rate, fără dobândă. Și cine are probleme cu finanțarea, este scutit o perioadă, e un termen de grație”.

Pensionara: „Unde e scutirea aia? Nu prea e scutirea aia de 50%. Eu pentru garsonieră inițial 20 de mii de euro am de plată. Adică sunt sume mari. Nu știu unde e reducerea”.

Gabriela Firea: „Nu este nicio problemă, ne spuneți ce probleme există și le remediem pe toate”.

În acest moment legătura a fost dată în studioul emisiunii „Previziuni” de la Antena 3.

Aoleo, a stricat o doamnă cetățean frumoasa scenetă electorală a duamnei. În acest frumos spot electoral, nemarcat ca atare de către Antena 3, sigur, ni se prezintă ce minunat e programul de consolidări care face reduceri și astea ca să fie bine la popor. Doar că doamna cetățean pare așa că de fapt insinuează că "unde e scutirea aia? unde e scutirea aia de 50%?..Unde e reducerea aia?".Aoleo, aoleo! Rapid duamna îi taie șirul gândurilor și cuvintelor, că strică frumosul moment publicitar. Pare așa cum că ar fi probleme și ceva neadăvăruri. Dar nu sunt!!!! Și daca sunt "Nu este nicio problemă, ne spuneți ce probleme există și le remediem pe toate". Deci nu este nicio problemă, dar remediem ce probleme există (?!). (Sursă clip video: Antena 3).

Publicată de Zamfi Irina pe Vineri, 4 septembrie 2020
Transparenta face diferenta