Intra in contact cu noi

Monden

O vedeta TV spune ca s-a trezit cu 5.500 de lei factura: „Mi-am pus panouri fotovoltaice”

Publicat cu

pe

S-a trezit cu o factură foarte mare la gaze, așa că nu a stat prea mult pe gânduri și a luat măsuri, pentru a economisi. Liviu Vârciu, căci despre el este vorba, le-a dezvăluit fanilor pe contul său de Instagram ce modificări a mai făcut la locuința în care locuiește și cum se descurcă în această perioadă cu facturile.

Liviu Vârciu a părut cât se poate de revoltat pe rețelele de socializare, mărturisind că a primit o factură de 5.500 lei la gaze, așa că a decis că este momentul să facă o schimbare, menită să economisească.

Îndrăgitul prezentator TV și-a montat panouri fotovoltaice pe casă și le-a dat vestea și internauților, pe Internet. Luna trecută, Liviu Vârciu mărturisea că dorește să strângă bani pentru un proiect ce se anunță a fi de succes.

Reclama

„Mi-am pus panouri fotovoltaice pe casă, o să vedeți la final cât îmi venea curentul și cât îmi vine acum, mi-au venit gazele 55 de milioane. Păi să mă…”, a spus Liviu Vârciu.

Monden

Ilie Nastase prins iar baut la volan prin Bucuresti. Ce i-a facut Politia

Publicat cu

pe

Ilie Năstase a rămas fără permis pentru 90 de zile, după ce a fost prins din nou la volan sub influența băuturilor alcoolice, au declarat pentru G4Media surse juridice.

Fostul tenismen avea o alcoolemie relativ redusă, de 0,22, dar polițiștii l-au lăsat fără dreptul de a conduce în următoarele trei luni pentru că acesta nu este la prima abatere de acest gen. Conform legii, se deschide dosar penal de la alcoolemie 0,80.

Comunicatul oficial al Poliției: 

„La data 18 noiembrie a.c., în jurul orei 00.00, polițiștii Brigăzii Rutiere, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autovehicul pe o strada din sectorul 1 din Municipiul București.

Reclama

Polițiștii rutieri au procedat la testarea conducătorului autovehiculului cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

Context

Reclama

În iulie 2019, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv pe Ilie Năstase 9 luni și 10 zile de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru că a condus sub influența alcoolului. Judecătorii au dispus la acea vreme și un termen de supraveghere de 2 ani, perioadă în care Ilie Năstase nu a avut voie să conducă niciun autovehicul pentru care este nevoie de permis.

La ultimul termen din proces, care a avut loc în iunie 2019, Ilie Năstase le spunea judecătorilor că regretă faptele. ,,Regret faptele (…) până la 35 de ani nu am consumat alcool”, a spus fostul jucător de tenis. Avocata sa a cerut reducerea pedepsei de 9 luni și 10 zile, primită în primă instanţă.

Însă Curtea de Apel Bucureşti a fost de acord cu Judecătoria Sectorului 1 şi a ținut cont de “impactul pe care cariera sa l-a avut în promovarea României în lume”, însă îi atrage atenţia fostului tenismen cu privire la faptul că se poate transforma uşor într-un exemplu negativ.

Reclama

„Se impune însă a se atrage atenția inculpatului cu privire la faptul că toate faptele pozitive care-l pun într-o lumină bună în ochii societăț ii românești și nu numai, realizate de aceasta în aproape o viață, pot fi lesne uitate în măsura în care acesta va continua să săvârşească fapte antisociale, putându-se transforma ușor într-un exemplu negativ”, nota CAB în 2019.

Continua sa citesti

Monden

Tristete mare in Dorobanti: Lidia Buble, condamnata la inchisoare!

Publicat cu

pe

Cântăreaţa Lidia Buble a fost condamnată joi de Tribunalul Bucureşti la un an închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DIICOT pentru că a mituit doi agenţi de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest.

Potrivit deciziei instanţei citate de Agerpres, Lidia Buble a primit un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, însă magistraţii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare pe o durată de 2 ani.

În această perioadă, Lidia Buble trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii în comunitate.

Reclama

De asemenea, cântăreaţa a fost obligată să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile.

În acelaşi dosar, unul dintre poliţiştii care au primit mită de la cântăreaţă, Constantin Marius Miulescu, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare şi interzicerea ocupării funcţiei de agent de poliţie pe durata unui an de zile. În plus, de la el a fost confiscată suma de 450 lei, reprezentând mita primită de la Lidia Buble.

În cazul a altor doi inculpaţi – un poliţist şi un prieten al Lidiei Buble – instanţa a dispus disjungerea dosarului şi judecarea lor separat.

Reclama

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Conform DIICOT, la data de 15 februarie 2021, în intervalul orar 02,32 – 03,11, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Bucureşti, doi poliţişti de la Rutieră au pretins şi primit mită suma de 900 lei de la Lidia Buble, pe care au oprit-o în trafic, pentru efectuarea unui control de rutină.

Lidia Buble le-a dat bani celor doi poliţişti pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest, dar şi pentru a nu fi sancţionată contravenţional, întrucât nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru deplasarea pe timp de noapte pe parcursul instituirii stării de alertă pe fondul pandemiei COVID-19.

Reclama

În dosar a fost inculpat şi un prieten al cântăreţei pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită, el fiind cel care, în noaptea de 15 februarie, i-a spus Lidiei Buble în timpul unei convorbiri telefonice să-i mituiască pe poliţişti, cu sume cuprinse între 300 lei şi 200 euro.

Procurorii DIICOT au prins-o întâmplător pe Lidia Buble în acest dosar. Prietenul care îi oferea sfaturi cântăreţei era vizat de o anchetă privind traficul de droguri, iar telefonul acestuia era interceptat de anchetatori.

Reclama
Continua sa citesti

Monden

Tupeu de beizadea! Mario Iorgulescu, după ce a omorât un om fiind drogat și beat: ”Mi-aș dori să fiu condamnat cu suspendare și să îmi fac pedeapsa în Italia”

Publicat cu

pe

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, șeful Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a declarat pentru Fanatik că nu dorește să se întoarcă în România, că ar dori să fie condamnat cu suspendare și să își facă pedeapsa în Italia. Iorgluescu, acuzat de procurori că a ucis un tânăr de 24 de ani după ce a intrat cu mașina într-o intersecție din Capitală cu 145 de km pe oră, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, a mai susținut că ”și victima era drogată”.

”Victima era și ea drogată. Actele le are și avocatul meu. Dar acum nu pot vorbi cu el, nu am numărul lui și sunt certat cu ai mei (…) Nu vreau să mă întorc în România. Mi-aș dori să fiu condamnat cu suspendare și să îmi fac pedeapsa în Italia”, a declarat Mario Iorgulescu pentru Fanatik.  El a mai spus că nu a încercat niciodată să vorbească cu familia victimei, dar că le transmite că ”oamenii mai și greșesc”.

”Nu am încercat să vorbesc vreodată cu familia victimei. Dar aș vrea să le transmit ceva, să îmi cer scuze. Vreau să le spun întâi condoleanțe. Chiar sunt sincer. Dar vreau să le spun că oamenii mai și greșesc. Vreau să le spun că aș vrea să dau timpul înapoi, nu aș mai face acea greșeală. Nu pot să dau timpul înapoi, dar pot să le fac o promisiune. Voi avea grijă de acei copii, nu le va lipsi nimic, niciodată, mă voi ocupa personal, eu și familia mea. Voi face tot posibilul să nu ducă lipsă de nimic, chiar știu că le este greu fără tată, mi-aș fi dorit să nu se întâmple asta”, a declarat Mario Iorgulescu pentru Fanatik.

Reclama

Context

Mario Iorgulescu, fiul influentului șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mario Iorgulescu, e judecat de Tribunalul București pentru omor. Procurorii îl acuză că în 7 septembrie 2019 a accidentat mortal un tânăr de 24 de ani. Procurorii susțin că Mario Iorgulescu conducea beat și drogat.

Mario Iorgulescu este acum în Italia, unde s-a dus pentru presupuse tratamente medicale în timp ce era cercetat pentru uciderea unei persoane într-un accident rutier.

Reclama

Într-un alt dosar, Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv în 2021 la 3 ani de închisoare de Tribunalul București. El a fost condamnat în dosarul în care era acuzat că, alături de alți inculpați, l-ar fi sechestrat și bătut pe un tânăr care le-a împrumutat bani și i-a cerut înapoi. În acest dosar, Mario Iorgulescu fusese reținut de procurori în 2016.

Continua sa citesti
Reclama
Imobiliare36 de minute in urma

Primarul Bucurestiului: „Încă o autorizaţie ilegală de construire, emisă de Gabriela Firea, a fost anulată de instanţă”

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat luni că încă o autorizaţie ilegală de construire, emisă de fostul edil...

Sectorul 340 de minute in urma

Bucurestenii din Sectorul 3 obligati sa-si ia coduri QR de la primarie, daca vor sa-si mai parcheze masinile

Primăria Sectorului 3 a anunţat, luni, că începe distribuirea codurilor QR posesorilor de locuri de parcare de reşedinţă, informează Agerpres....

Bucuresti16 ore in urma

Un nou parc ia nastere in Bucuresti. Proiectul a fost aprobat

Un proiect privind realizarea unui parc pe un teren de aproape 11.400 de metri pătraţi situat pe Bulevardul Doina Cornea...

Transport21 de ore in urma

Revolutie in traficul Bucurestiului: Lista bulevardelor unde Primăria Capitalei va face benzi unice pentru transportul public

Benzile unice pentru transportul public sunt una din măsurile aplicate în toate marile capitale europene pentru a încuraja cetățenii să...

Bucurestio zi in urma

ELCEN livrează în Bucuresti agent termic la temperaturi cuprinse intre 86 si93 grade Celsius

ELCEN prezintă duminică, într-o postare pe Facebook, temperaturile livrate la CET-urile din Capitală, care variază între 86 de grade C...

Bani2 zile in urma

Un bucurestean are mai multi bani decat un locuitor al Budapestei, ori al Varsoviei! Puterea de cumparare a Bucurestiului depaseste multe capitale europene

Cât de bine trăiesc locuitorii din oraşele-capitală şi din împrejurimile lor? Un bucureştean are 1.300 de euro pe lună de...

Reclama

La mare cautare