Sectorul 5
Piedone, in drum spre puscarie: ”Dreptatea o găsești în ceruri, nu pe pământ!”

Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 4 ani de închisoare în dosarul Coelctiv. El susține că este nevinovat.
Fostul edil nu a stat mult pe gânduri și după ce a aflat vestea a plecat în drum spre închisoare.
„Politica e cancan.
Dreptatea o găsești în ceruri, nu pe pământ. Cu siguranță fiul meu o să poarte numele de Piedone cu demnitate.
De la familie mi-am luat rămas bun. Eu mă duc singur la închisoare, n-am nevoie de circuri.
Închisoarea e pentru oameni, vinovați sau nevinovați”, a spus Piedone, în fața jurnaliștilor.
Sectorul 5
Premiera in Sectorul 5. Viceprimarul Oleg Burlacu: Facem din Piața Ferentari un loc doar pentru producătorii locali

Oleg Burlacu, viceprimarul Sectorului 5 al municipiului București, a anunțat inițiativa sa de a transforma Piața Ferentari într-un loc special pentru producătorii locali. Liberalul precizează că proiectul ”Doar producători locali în Piața Ferentari” este gândit pentru locuitorii Sectorului 5, dar și pentru a veni în sprijinul producătorilor locali.
„Îmi doresc ca oamenii să meargă liniștiți la piață și să cumpere la prețul corect legume și fructe locale, cultivate și îngrijite la noi în țară, nu aduse de pe mări și țări.
De aceea, am inițiat proiectul ”Doar producători locali în Piața Ferentari” gândit pentru binele locuitorii din Sectorul 5, dar și pentru sprijinirea agricultorilor români”, transmite Oleg Burlacu.
„Indiferent că vorbim despre producătorii de legume, de fructe, de lactate sau mezeluri, lipsa pieței de desfacere sau vânzarea către intermediari la prețuri mici îi afectează pe toți. Cu pași mici și siguri îi vom putea ajuta. De asemenea, locuitorii Sectorului 5 vor avea acces la produse sănătoase, la prețuri de producător.
Pentru aceste motive, ne-am bucura ca această inițiativă să inspire și alte administrații locale, iar numărul piețelor destinate exclusiv producătorilor autohtoni să fie în creștere”, adaugă viceprimarul Sectorului 5 al municipiului București.
„Printre facilitățile de care se vor bucura producătorii putem enumera: Reducerea la jumătate a taxei de închiriere pe o perioada de 6 luni de la data semnării contractului; Posibilitatea de a vinde în condiții de maximă igienă și siguranță; Scutirea de la plata utilităților”, precizează liberalul.
Sectorul 5
Revolutie in Sectorul 5: Minim 30.000 de lei amenda pentru cine arunca gunoaie pe domeniul public

Măsuri dure în Sectorul 5 pentru aruncarea deșeurilor pe domeniul public. Amenda minimă va fi de 30.000 de lei.
Creșterea puternică a amenzilor pentru a stopa obiceiul de a arunca pe domeniul public orice nu ai nevoie de lângă casă sau de la construcțiile care se fac în sector a fost anunțata de Rareș Hopincă, city-managerul Sectorului 5.
”Cine mai aruncă gunoiul pe domeniul public, în Sectorul 5, va primi, incepand din aceasta luna, un premiu special! O amenda minima de 30.000(!) de lei, pentru persoanele fizice si 50.000 de lei pentru persoanele juridice, conform OUG 92/2021 privind regimul deseurilor.
In ultimele 2 saptamani, ca urmare a monitorizarii camerelor video ale dispeceratului Politiei Locale Sector 5, au fost identificate 10 persoane care au aruncat diferite deseuri, menajere si rezultate din constructii, pe domeniul public al Sectorului 5.
De fiecare data, a fost trimis un echipaj al Politiei Locale, care a identificat si sanctionat contraventional fiecare persoana cu cate 3.000 de lei in baza HCGMB 120/2010. De asemenea, persoanele identificate au fost obligate sa elibereze domeniul public de deseuri si sa incheie un contract de salubrizare in conditiile legii.
Am dispus Politiei Locale sa inceapa aplicarea prevederile OUG 92/2021 privind regimul deseurilor care prevede amenzi mult mai mari pentru astfel de fapte, precum si sanctiuni complementare cum ar confiscarea vehiculelor, bunurilor si mijloacelor folosite la savarsirea contraventiei pentru aruncarea deseurilor in spatii neautorizate.
Atentie, amenzile vor fi intre 30.000 si 45.000 de lei pentru persoanele fizice intre 50.000 si 70.000 de lei pentru persoanele juridice!
Evitati amenzile si nu aruncati deseuri pe domeniul public! Incheiati un contract de salubrizare cu singura companie autorizata sa presteze acest serviciu in Sectorul 5 – Salubritate Sector 5 SA. Pentru detalii si contracte, apelati numarul de telefon 031.9450.
De asemenea, va rog sa apelati Politia Locala, la 031.9451, de fiecare data cand observati ca se arunca deseuri in zone neautorizate!”, a anunțat el pe pagina sa de socializare.
Sectorul 5
Curtea de Apel București obliga Guvernul să organizeze alegeri în Sectorul 5

Guvernul României a pierdut procesul intentat de USR-istul Alexandru Dimitriu și este obligat de Curtea de Apel București să organizeze alegeri la Sectorul 5. Hotărârea nu este însă definitivă, Guvernul având posibilitatea să facă recurs la ÎCCJ.
Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei de interes, invocată de pârâţi, ca neîntemeiată. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Guvernul României, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea. Obligă pârâtul Guvernul României la emiterea hotărârii de Guvern prin care să stabilească data alegerilor parţiale pentru funcţia de primar al Sectorului 5 Bucureşti. Obligă pârâţii Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul Afacerilor Interne să formuleze propuneri către Guvernul României pentru stabilirea datei alegerilor parţiale pentru funcţia de primar al Sectorului 5 Bucureşti. Respinge cererea, în rest, ca neîntemeiată. Obligă pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului suma de 40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal, în rest. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.03.2023.
În procesul prin care Alexandru Dimitriu solicita instanței să oblige Guvernul să organizeze alegeri pentru Primăria Sectorului 5 conform legii, proces pornit în luna septembrie, Curtea de Apel București a dat câștig de cauză candidatului USR.
Instanța a motivat că au fost încălcate prevederile art. 160 alin. (11) Cod administrativ, care impun organizarea alegerilor în 90 de zile de la momentul vacantării postului de Primar al Sectorului 5. Funcția este vacantă din mai 2022, când primarul Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la închisoare în dosarul Colectiv.
„Instanța confirmă abuzul pe care îl face Guvernul PSD PNL prin neorganizarea alegerilor pentru Primăria Sectorului 5. Îi somez pe Ciucă și Bode să respecte măcar acum, în al 12-lea ceas, legile si Constitutia României și să nu mai blocheze dreptul cetățenilor Sectorului 5 de a-și alege primarul”, a declarat Alexandru Dimitriu, candidatul USR pentru Primăria Sectorului 5.
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Reactia Carrefour dupa ce o pisica a fost filmata mancand pui in vitrina frigorifica din supermarket
- Bani4 săptămâni in urma
Daca politistul iti spune aceste cuvinte cand te opreste in trafic inseamna ca-ti cere spaga
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Locuitorii unei strazi din Bucuresti spun ca sunt atacati de ciori agresive: „Am fost lovita cu ciocul in cap si zgariata”
- Bucuresti4 săptămâni in urma
VIDEO-Imagini socante intr-un Carrefour din Bucuresti: O pisica mananca puii direct din lada frigorifica!
- Sanatate4 săptămâni in urma
3 ani si 8 luni de inchisoare cu executare: Florin Secureanu, fost manager la Malaxa, condamnat definitiv
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Veste buna pentru bucuresteni: ”Încă un proiect de infrastructură rutieră pentru regiunea București-Ilfov”
- Politica4 săptămâni in urma
Nicusor Dan: „Mie mi-e greu să cred că nişte oameni raţionali, nişte oameni maturi – cum este electoratul PNL-ului, va spune: „E 2024, ne-am răzgândit, votaţi-o pe Firea””
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur furate din Capela Sfânta Elisabeta Cotroceni