Vlad Voiculescu, candidatul PLUS la Primaria Capitalei, a declarat vineri ca va depune plangere penala pentru delapidare impotriva Companiei Municipale de Iluminat Public, care ar fi prestat un serviciu fara sa aiba un contract cu PSD.

<

„Luni voi depune plangerea penala pentru delapidare impotriva conducerii Companiei Municipale de Iluminat Public Bucuresti, care a prestat un serviciu fara sa aiba contract cu PSD. Practic, au prestat un serviciu in mod gratuit pentru cel mai bogat partid din tara noastra, partidul care primeste milioane de euro in fiecare luna. Asta e treaba Primariei, sa presteze servicii pentru partide politice? De aceea, astept ca Parchetul sa clarifice. Ei spun ca ar fi fost acoperiti de un contract si depun trei contracte care nu acopera deloc perioada respectiva, nu acopera deloc serviciul prestat”, a precizat Voiculescu, la o conferinta de presa, citat de Agerpres.

El a adaugat ca se asteapta ca reprezentantii companiei „sa spuna in Justitie cine i-a pus sa puna bannere pentru PSD”.

„Ma astept ca cei de acolo sa spuna in Justitie cine i-a pus sa puna bannere pentru PSD. Presupun ca acei oameni fie au avut ei o dragoste speciala pentru PSD, fie li s-a cerut direct de catre Gabriela Firea, respectiv cabinetul dansei, sa presteze servicii gratuite pentru PSD. Am vazut si declaratia primarului general, care spune chiar asta, ca aceste companii municipale vor cheltui bani publici ca sa se razbune impotriva criticilor doamnei Firea – ca sunt politicieni, ca sunt simpli cetateni. Dumneaei vine si ne spune ca va cheltui bani publici pentru a da oamenii in judecata sub o pretinsa aparare a brandului companiilor municipale, nu a interesului cetatenilor, nu a calitatii serviciilor pentru acestea”, a afirmat Voiculescu.

Potrivit lui Voiculescu, companiile municipale „au bugete imense pe care le risipesc”.

„5 milioane de lei a fost pierderea in primul an de functionare in 2018, prestand servicii catre diversi politici ai primarului. Ce fac aceste companii municipale ale Gabrielei Firea? Angajeaza foarte multi oameni, au bugete imense pe care le risipesc. Cand au fost infiintate companiile municipale, un sfert din bugetul Capitalei a fost varsat in companiile acestea municipale (…). Avem doua primarii, avem o primarie care este in directa coordonare a Gabrielei Firea si avem inca o primarie prin aceste companii municipale, care este direct subordonata acolitilor politici ai doamnei Firea si tuturor prietenilor politici, nu numai de la PSD, ci si de la alte partide care au primit diverse sinecuri pentru a vota in Consiliul Municipal asa cum se cuvine”, a sustinut Voiculescu.

Transparenta face diferenta