Bani
Premieră în România: Piața neagră a țigaretelor a scăzut masiv în 2022
În primele șase luni ale anului 2022, autoritățile române au capturat peste 41 de milioane de țigarete, a căror valoare de piață se ridică la peste 26 de milioane de lei (peste 5 milioane de euro), conform datelor www.stopcontrabanda.ro, singurul centralizator în timp real al capturilor de țigarete de contrabandă din România.
Piața neagră a țigaretelor din România a înregistrat astfel o scădere de aproximativ 30% față de prima jumătate a anului 2021, pe fondul eforturilor autorităților de combatere a traficului ilicit și al reducerii volumului contrabandei la granițele de nord ale țării. Potrivit StopContrabanda.ro, în primele 6 luni ale anului 2021 au fost capturate peste 61 de milioane de țigarete de contrabandă, cu aproximativ o treime mai mult decât volumul înregistrat în prima jumătate a anului curent. Piața neagră de țigarete se menține sub pragul istoric de 8% din consum în prima jumătate a anului, un nivel relativ constant față de începutul de an, conform datelor Novel Research.
„În 2021, pe fondul reducerii pieței negre de țigarete, BAT a plătit la bugetul de stat cu circa 1,25 miliarde de lei mai mult față de anul precedent, ajungând la aproape 11 miliarde de lei contribuții prin accize și taxe. În cei 25 de ani de prezență în România, deși vedem anumite perioade în care volumul contrabandei înregistrează o scădere, asistăm de asemenea la o adaptare permanentă a pieței negre, care reușește să identifice noi metode de introducere ilegală în țară a produselor ilicite. Sunt necesare eforturi continue pentru menținerea unui nivel redus al traficului ilicit care, alături de un cadru fiscal echilibrat și predictibil pentru toate categoriile de produse cu nicotină, reprezintă principalele condiții pentru creșterea investițiilor private legitime și, implicit, a veniturilor la bugetul de stat,” declară Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice al Ariei Europa centrală și de sud din cadrul BAT.
În primele șase luni ale anului 2022, cel mai mare volum de țigarete de contrabandă capturate a fost înregistrat în județele Constanța (peste 15 milioane de țigarete capturate), Vâlcea (peste 11 milioane de țigarete) și Suceava (aproape 3 milioane de țigarete), potrivit datelor centralizate pe www.stopcontrabanda.ro.
Recent, în luna iunie 2022, au fost făcute și cele mai mari trei capturi de țigarete din acest an, în Constanța, Vâlcea și Călărași, unde autoritățile au confiscat în total aproape 28 de milioane de țigarete, în valoare de peste 18 milioane de lei (peste 3,6 milioane de euro). Doar în Constanța au fost capturate recent peste 15 milioane de țigarete de contrabandă, în valoare de peste 11 milioane de lei (2,2 milioane de euro).
Două fabrici ilegale și capturi record în valoare de 2 milioane de euro, descoperite în acest an
În primele șase luni din 2022, autoritățile au descoperit și două fabrici ilegale de țigarete, în județele Neamț si Buzău, de unde au fost confiscate aproximativ 21 de tone de tutun. Țigaretele ce urmau a fi fabricate din volumul de tutun capturat aici ar fi valorat peste 2 milioane de euro pe piața neagră, conform datelor centralizate pe StopContrabanda.ro.
De asemenea, potrivit autorităților, în prima jumătate de an se observă o creștere a cantității de tutun brut și tutun de narghilea introdusă ilicit pe piața românească. Potrivit ANAF, de la începutul anului 2022 au fost confiscate peste 50 de tone de tutun brut fără acte necesare transportului, procesării sau comercializării. Tot ilegal au fost introduse în România la începutul anului și 1.750.000 de timbre de acciză ce urmau a fi folosite la marcarea produselor ilicite din tutun.
Datele despre evoluția capturilor de țigarete de pe teritoriul României pot fi consultate în timp real pe platforma www.stopcontrabanda.ro, o inițiativă BAT care are scopul de a veni în sprijinul autorităților prin centralizarea capturilor din întreaga țară, dar și de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei cu țigări asupra societății. Campania este desfășurată în parteneriat cu Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română.
Campania „Stop contrabanda” a fost lansată de BAT în 2017, pentru a crea un punct unic de informare cu privire la contrabanda cu țigări.
Județele cu cel mai mare volum al țigaretelor de contrabandă capturate în primele 6 luni ale anului 2022: Constanța (15.584.140 țigarete), Vâlcea (11.200.000 de țigarete), Suceava (2.955.840 de țigarete); sursa: www.stopcontrabanda.ro.
Bani
Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!
În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15 milioane de lei pe piața neagră. Circa 85% dintre capturi (12 milioane de țigarete de contrabandă) au fost înregistrate în zona de sud a țării, ceea ce reflectă tendința de creștere a traficului ilicit de produse din tutun din statele din sud (Bulgaria, Turcia), unde prețul țigaretelor este semnificativ mai mic., potrivit datelor centralizate pe platforma StopContrabanda.ro.
În primele 3 luni ale anului 2024, volumul total al capturilor țigaretelor de contrabandă la nivel național se situează la aproape 50% față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, față de peste 31 milioane de țigarete capturate în T1 2023, în primele 3 luni din 2024 au fost capturate aproape 14,5 milioane de țigarete, ceea ce indică o descurajare a fenomenului infracțional, pe fondul eforturilor extinse ale autorităților de monitorizare și control al traficului ilicit. Totuși, la nivel național, media consumului de țigări ilicite a crescut anul trecut cu peste un punct procentual, la 8,2%, după un minim istoric înregistrat în anul anterior.
Un fenomen grav, care periclitează siguranța economică și socială a comunității, contrabanda a fost declarată o amenințare la adresa securității naționale, data de 21 aprilie fiind declarată oficial Ziua Națională împotriva Traficului Ilicit de Produse.
“Contrabanda, contrafacerea și cea mai nouă ecuație cu multiple necunoscute – comerțul ilicit online – implică riscuri majore pentru societate și consumatori, mai ales că rețelele ilicite se adresează tuturor categoriilor sociale, inclusiv celor vulnerabile. De aceea, lupta împotriva traficului ilicit trebuie purtată continuu și pe multiple fronturi, pentru a asigura prevenția accesului consumatorilor la acest tip de produse și a frâna impactul negativ al contrabandei asupra societății și economiei. Salutăm eforturile autorităților de întărire a granițelor, inclusiv prin dotările recente cu noi scannere vamale, care sunt vizibile în rezultatele înregistrate la început de an, și ne angajăm să rămânem un partener de încredere autorităților cu atribuții în domeniu”, a declarat Ileana Dumitru, Director Relații Externe al Ariei Europa de Sud – Est în cadrul BAT.
Dolj și Giurgiu: record de capturi de țigarete de contrabandă în 2024
Circa 85% din totalul capturilor țigaretelor de contrabandă în primele 3 luni ale anului 2024 au fost înregistrate în județele Dolj și Giurgiu, potrivit datelor centralizate pe StopContrabanda.ro. Astfel, în cele două județe de la granița cu Bulgaria au fost capturate aproape 12 milioane de țigarete de contrabandă de la începutul anului până în prezent.
Una dintre cele mai mari capturi ale anului a fost înregistrată în luna februarie la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Bechet, în județul Dolj, unde au fost descoperite peste 4,7 milioane de țigarete de contrabandă aflate în posesia unui cetățean bulgar care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, produse de patiserie refrigerate din Grecia în România.Totodată, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au reținut la început de an aproape 4 milioane de țigarete de contrabandă, asupra unui ansamblu rutier condus de un cetăţean turc.
Cea mai mare acțiune DIICOT din ultimii ani. Contrafacerea, în creștere
Pe 26 martie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din IPJ Arad au pus în aplicare 79 de mandate de percheziție pe raza mai multor județe, vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria și Ucraina, constituite în scopul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă cu ţigarete, produse accizabile (tutun) ș.a[3].
Astfel, pe parcursul investigațiilor au fost indisponibilizate peste 38 de milioane de țigarete de contrabandă, 64 tone tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri se ridică la peste 12 milioane de euro.
Totodată, pe fondul acțiunilor consistente ale autorităților de a limita fenomenul contrabandei la granițele țării, contrafacerea și comerțul de tutun vrac continuă să ia amploare. La finalul lunii martie, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Calafat au capturat 1.340 kg de tutun vrac neprelucrat, transportat de 3 cetățeni bulgari. Cantitatea este estimată la o valoare de aproximativ 135.000 lei.
În primele 3 luni ale anului curent, potrivit datelor oficiale, autoritățile române au capturat bunuri contrafăcute în valoare de peste 56 milioane de lei (11 milioane de euro). Între bunurile cel mai frecvent contrafăcute și reținute la granițele României se numără produsele din tutun, obiectele de încălțăminte și îmbrăcăminte sau cele cosmetice. Cele mai mari volume de bunuri contrafăcute reținute la început de an se numără tot la frontierele de sud ale țării, în județele Dolj, Giurgiu sau Constanța.
România are cel mai ridicat nivel al taxării produselor cu tutun dintre țările Europei de Sud – Est, ceea ce se reflectă în mod direct în volumul contrabandei, care este de asemenea cel mai ridicat din regiune. Nivelul prejudiciului adus bugetului de stat se ridică la circa 2 miliarde de lei anual pierduți de bugetul statului român ca impact al contrabandei cu țigări.
Datele despre evoluția capturilor de țigarete de pe teritoriul României sunt centralizate în timp real pe platforma www.stopcontrabanda.ro, o inițiativă BAT care are scopul de a susține eforturile autorităților, prin centralizarea capturilor din intreaga țară, dar și de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei cu țigări asupra societății. Campania este desfășurată în parteneriat cu Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română. Campania „Stop contrabanda” a fost lansată de BAT în 2017, pentru a crea un punct unic de informare cu privire la contrabanda cu țigări.
Bani
Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!
BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial Curat”. Aceasta initiativa urmareste sa informeze si sa sensibilizeze opinia publica cu privire la importanta respectarii legislatiei pentru prevenirea accesului minorilor la produsele din tutun si nicotina. Anul acesta, legislatia in domeniu a suferit modificari importante, concepute pentru a reduce riscul ca minorii sa aiba acces la astfel de produse. Printre aceste modificari se numara extinderea interdictiei de comercializare catre minori a tigaretelor electronice, indiferent daca acestea contin nicotina sau nu, si interdictia de a comercializa produsele din tutun si nicotina prin automate.
Initiativa BAT care isi propune sa promoveze modificarile legislative si sa sublinieze importanta tolerantei zero fata de vanzarea produselor cu nicotina catre minori se desfasoara la nivel national in aproximativ 32.000 de magazine partenere, precum si in zonele publice dedicate afisajului stradal din centrul Bucurestiului.
„BAT investeste in mod constant in campanii care promoveaza standarde si principii comerciale responsabile, atat in cadrul propriei activitati, cat si in colaborarea cu partenerii comerciali. Consideram ca o legislatie menita sa reduca la minim riscul ca minorii sa aiba acces la toate categoriile de produse din tutun si nicotina, precum si la tigari electronice cu si fara nicotina reprezinta un semn de normalitate si responsabilitate. BAT se angajeaza sa continue sa deruleze programe de informare in acest sens, si ne dorim sa avem sprijinul tuturor autoritatilor competente in domeniu pentru a asigura implementarea si respectarea riguroasa a acestor reglementari”, a declarat Ileana Dumitru, Director Relatii Externe al Ariei Europa de Sud-Est, BAT.
Romania se numara printre primele tari din Uniunea Europeana care implementeaza o interdictie asupra vanzarii catre minori a tuturor formelor de produse care contin tutun si nicotina, inclusiv a tigaretelor electronice fara nicotina.
BAT a desfasurat continuu, in ultimii ani, programe de informare a comerciantilor si consumatorilor cu privire la prevederile legale, dar si la motivele pentru care minorii nu trebuie sa aiba acces la produsele cu nicotina. Incepand din 2019, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor s-a alaturat campaniei BAT si pune la dispozitia consumatorilor numarul de contact 021/9551 – Telefonul consumatorilor, unde oricine poate sesiza incalcarea legii.
„In calitate de vicepresedinte ANPC, sunt bucuros sa ne alaturam, si in 2024, acestei campanii care isi propune sa informeze publicul cu privire la reglementarile legale referitoare la comercializarea produselor din tutun si nicotina exclusiv catre persoane adulte. Ne angajam sa monitorizam respectarea legilor si incurajam pe oricine identifica incalcari ale acestora sa le semnaleze, la numarul de telefon pus la dispozitie de catre ANPC.” – Sebastian Hotca, Vicepresedinte ANPC.
Bani
Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!
BAT și Philip Morris România, mari producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină și solicită Guvernului accizarea pliculețelor cu nicotină, recent introduse pe piața din România.
Cei doi mari jucători de pe piața tutunului din România solicită Guvernului să taxeze echitabil toate categoriile de produse cu nicotină, inclusiv pliculețele cu nicotină, recent introduse pe piața din România.
În prezent, în Romania, toate categoriile de produse cu nicotină sunt accizate corespunzător, singura excepție fiind pliculețele cu nicotină pentru uz oral. Deși în fază incipientă, piața acestor produse care nu conțin tutun reprezintă o alternativă cu risc redus* față de fumat pentru consumatorii adulți.
„Este esențial ca toate produsele cu nicotină să fie taxate ținându-se seama de profilul lor de risc. Credem că un nivel al accizelor pentru produsele cu nicotină pentru uz oral comparabil cu cel aplicat țigaretelor electronice va avea efecte pozitive atât pentru bugetul de stat cât și pentru consumatori, care vor putea avea o mai mare încredere în produsele ajunse pe piața din România”, au declarat reprezentanții celor două companii.
În prezent, la nivelul Uniunii Europene, pliculețele cu nicotină pentru uz oral sunt supuse accizelor nearmonizate în 6 state membre: Suedia, Italia, Danemarca, Letonia, Estonia și Ungaria.
Ca urmare a investițiilor în cercetarea și dezvoltarea unor produse cu risc redus față de țigarete, au fost lansate mai multe produse alternative menite a reduce rata fumatului. Pliculețele cu nicotină sunt o categorie de produse folosite la scară largă în țările scandinave. Suedia este considerată un model de urmat pentru felul în care produsele din tutun pentru uz oral pot contribui la reducerea fumatului. În 2022, doar 5,6% din populația Suediei mai fuma, cel mai mic procent din Europa. Renunțarea la fumat a suedezilor a coincis cu utilizarea produsului numit „snus”, care se comercializează acolo sub forma unor pliculețe cu nicotină pentru uz oral. În prezent, aproximativ 14% din populația adultă a Suediei folosește în mod regulat pliculețele cu nicotină pentru uz oral, conform Agenției de Sănătate Publică din Suedia. Produsele cu nicotină pentru uz oral au fost recent incluse pe lista produselor care nu pot fi vândute către minori în România, alături de țigaretele electronice, printr-o lege adoptată de către Parlamentul român. Pasul firesc următor este ca aceste produse să fie taxate, astfel încât statul român să aibă o evidență mai bună a produselor introduse pe piața din România.
- Sectorul 14 săptămâni in urma
Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…
- Bani4 săptămâni in urma
Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?
- Politica2 săptămâni in urma
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore
- Bucurestio săptămână in urma
Salonul Bicicletei revine în Capitală