Transport
Primaria Capitalei a primit 11 oferte pentru reabilitarea a 50 de kilometri de linii de tramvai

S-a încheiat etapa de depunere a ofertelor în cadrul licitaţiei pentru reabilitarea a 50 de kilometri de linii de tramvai care leagă zone importante ale oraşului şi se află pe artere intens circulate.
Municipalitatea a primit oferte pentru 11 din cele 15 loturi, a anunţat, miercuri, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. El a scris, pe Facebook, că lucrările de reabilitare au ca termen de realizare şase luni pentru proiectare şi douăsprezece luni de execuţie pentru fiecare lot în parte.
Nicuşor Dan a precizat că proiectul reabilitării şinelor de tramvai este cea mai mare achiziţie publică realizată vreodată de Primăria Capitalei, în valoare totală de aproximativ 1,9 miliarde de lei.
Edilul general al Capitalei a adăugat că modernizarea infrastructurii de transport public reprezintă o prioritate, iar anul acesta vor continua investiţiile în acest domeniu.
Transport
Premieră în București: Staţia de metrou Piaţa Iancului, prima accesibilizată cu benzi speciale şi panouri de semnalistică Braille

Staţia de metrou Piaţa Iancului este prima staţie accesibilizată în totalitate prin dotarea cu elemente din oţel inoxidabil aplicate pe suprafaţa existentă, cât şi cu panouri de semnalistică Braille, a anunţat, miercuri, Mertrorex.
Lucrările au fost executate în cadrul proiectului „Accesibilizarea staţiilor de metrou în funcţiune pentru persoanele cu deficienţe de vedere”, cod SMIS 2014+ 137971.
Astfel, au fost montate benzi speciale din elemente de oţel inoxidabil (elemente tip „linie” şi elemente tip „punct”), panouri de semnalistică Braille (două panouri de informare generală exterioară, montate la suprafaţă, în dreptul fiecărui acces în staţie; două panouri interactiv de informare generală interioară, montate în vestibulele staţiei).
„În cadrul proiectului a fost implementat sistemul de informare Step Hear, dedicată ghidării audio a persoanelor nevăzătoare, care, cu ajutorul tehnologiei Bluetooth şi a senzorilor de proximitate, asigură orientarea în interiorul staţiilor de metrou pentru persoanele cu deficienţe de vedere. Pe tot parcursul derulării proiectului au fost consultaţi reprezentanţii Asociaţiei Nevăzătorilor, care au testat soluţiile de accesibilizare implementate”, susţin reprezentanţii Metrorex.
La acest moment, în reţeaua de metrou, au fost montate elementele direcţionale metalice în 49 de staţii, dintre care 39 staţii au fost finalizate, urmând să fie montate panourile de informare Braille.
În staţiile noi de metrou, dotate din construcţie cu benzi speciale din ceramică: staţiile Jiului, Parc Bazilescu, Laminorului si Străuleşti, legătura cu Terminalul Multimodal, precum şi cele 10 staţii de pe Magistrala 5, vor fi montate doar panourile de informare Braille.
Potrivit Metrorex, oportunitatea investiţiei este susţinută prin îndeplinirea condiţiilor europene şi a normativelor naţionale de accesibilizarea a persoanelor cu dizabilităţi în staţiile de metrou.
„Avantajul social al implementării proiectului îl reprezintă asigurarea accesului şi a utilizării metroului pentru persoanele cu deficienţe de vedere în condiţii optime de siguranţă şi confort. De asemenea, prin implementarea rutelor ghidate pentru persoanele cu deficienţe de vedere va putea creşte şi viteza pietonală de deplasare, ceea ce va conduce la creşterea gradului de confort pentru publicul ţintă şi promovarea transportului cu metroul”, au mai spus reprezentanţii operatorului de transport.
Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.
Transport
Pasajul Olteniței – Popeşti-Leordeni se apropie de finalizare. Se deschide traficului in cateva zile

Pe șantierul Pasajului Olteniței – Popeşti-Leordeni, lucrările de infrastructură sunt în plină desfășurare și se apropie tot mai mult de finalizare, conform declarațiilor făcute de Irinel Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Transporturilor.
Pasajul Olteniței – Popeşti-Leordeni se apropie de finalizare
Lucrările includ montarea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație și a stâlpilor de iluminat, precum și montarea structurii de rezistență a scărilor de acces
Pasajul Olteniței – Popești-Leordeni va deschide și cei 3,6 km din Centura București lărgită la 4 benzi, îmbunătățind fluxul de trafic în zonă.
Data cea mai probabilă pentru darea în trafic a pasajului – 27 mai
Printre principalele lucrări finalizate până în prezent se numără montarea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație, montarea stâlpilor de iluminat și a lămpilor, precum și montarea punctului de aprindere. De asemenea, s-a finalizat montarea structurii de rezistență a scărilor de acces pe trotuarul pasajului. Un alt aspect important îl reprezintă așternerea stratului de uzură pe Centura București, operațiune realizată în timpul nopții pentru a minimiza impactul asupra traficului.
De asemenea, se desfășoară lucrări de așternere a stratului de bază și stratului de uzură pe DN4, cu devierea temporară a circulației rutiere pe timpul zilei. Pe trotuarele de pe partea stângă a Centurii București și pe ambele părți ale DN4 se așterne stratul de asfalt de tip BA8. Totodată, se montează parapeții pe zona mediană a Centurii București și DN4, pe rampele pasajului.
În paralel, se efectuează protecția taluzelor cu pământ vegetal și se sistematizează zona intersecției. Lucrările de infrastructură includ, de asemenea, conectarea gurilor de scurgere de la marginea părții carosabile la conductele de colectare a apelor pluviale de suprafață. Pentru a reduce la minim perturbarea activității societăților comerciale existente, se amenajează accesurile pe Centura București și pe DN4, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, acolo unde nu se poate asigura circulația alternativă.
Irinel Ionel Scrioșteanu: „Odată cu darea în trafic a pasajului Olteniței – Popești-Leordeni, se vor da în trafic și 3,6 km din Centura București lărgită la 4 benzi + 1,6 km modernizați din DN4”.
„Mai mult, continuăm dezvoltarea infrastructurii rutiere și îmbunătățirea conectivității cu o gândire integrată a lucrărilor de la Pasajul Olteniței – Popești-Leordeni, prin demararea unui proiect de lărgire a DN4 la 4 benzi, în colaborare cu Consiliul Județean Ilfov, prin domnul președinte Hubert Thuma și cu Primăria orașului Popești-Leordeni, prin domnul primar Petre Iacob și domnul viceprimar George Adrian Ștefănescu”, a spus liberalul.
Secretarul de Stat precizat că „este vorba de proiectul pentru modernizarea DN4 (Șoseaua Olteniței) la 4 benzi, pe sectorul de drum ce traversează orașul Popești-Leordeni, cuprins între Danubiana și intrarea în București, pentru care a fost semnat Acordul de Parteneriat zilele trecute între CNAIR și Primăria orașului Popești-Leordeni”.
Transport
Angajatii de la metrou anunta proteste masive la Ministerul Transporturilor si la sediul Guvernului, incepând de astăzi

Sindicalistii de la metrou au anuntat proteste, marti si miercuri, fata de imposibilitatea negocierii noului Contract Colectiv de Munca, in care sa fie incluse si majorari de salarii, potrivit Club Feroviar.
„Unitatea” – Sindicatul Liber Metrou nu a publicat niciun comunicat, informatia fiind distribuita de Jandarmeria Capitalei.
Astfel, potrivit sursei citate, in perioada 16-17 mai 2023 (marti si miercuri), in intervalul orar 14,00-15,00, vor avea loc adunari publice de protest organizate de Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM). Marti, protestul va avea loc in parcarea din fata sediului Ministerului Transporturilor, pentru ca miercuri el sa se mute la sediul Guvernului Romaniei, in Piata Victoriei.
In urma cu zece zile, in cadrul unei conferinte de presa, secretarul general al USLM, Marian Artimon, a amenintat chiar cu declansarea grevei generale la metrou.
El a aratat ca doar in perioada 2020-2021 peste 2.000 de salariati ai metroului bucurestean au iesit la pensie, iar angajarile nu au fost pe masura plecarilor din sistem. Astfel, in momentul de fata, Metrorex are 5.100 de salariati, iar pentru respectarea instructiilor de serviciu ar fi nevoie de undeva pe la 6.500 de angajati.
„Facem apel la factorii decidenti care trebuie sa aprobe bugetul Metrorex pe 2023 sa faca acest lucru cat mai curand. Au inceput negocierile pentru Contractul Colectiv de Munca 2023-2024 si nu putem negocia nimic daca nu avem resursele financiare asigurate, asa spune legea”, a mai spus Marian Artimon.
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Reactia Carrefour dupa ce o pisica a fost filmata mancand pui in vitrina frigorifica din supermarket
- Bani3 săptămâni in urma
Daca politistul iti spune aceste cuvinte cand te opreste in trafic inseamna ca-ti cere spaga
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Locuitorii unei strazi din Bucuresti spun ca sunt atacati de ciori agresive: „Am fost lovita cu ciocul in cap si zgariata”
- Bucuresti4 săptămâni in urma
VIDEO-Imagini socante intr-un Carrefour din Bucuresti: O pisica mananca puii direct din lada frigorifica!
- Sanatate4 săptămâni in urma
3 ani si 8 luni de inchisoare cu executare: Florin Secureanu, fost manager la Malaxa, condamnat definitiv
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Veste buna pentru bucuresteni: ”Încă un proiect de infrastructură rutieră pentru regiunea București-Ilfov”
- Politica4 săptămâni in urma
Nicusor Dan: „Mie mi-e greu să cred că nişte oameni raţionali, nişte oameni maturi – cum este electoratul PNL-ului, va spune: „E 2024, ne-am răzgândit, votaţi-o pe Firea””
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur furate din Capela Sfânta Elisabeta Cotroceni