Intra in contact cu noi

Sectorul 4

Primaria Sectorului 4 mareste tarifele pentru ridicarea şi transportul autoturismelor staţionate neregulamentar

Publicat cu

pe

Consiliului Local al Sectorului 4 a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre care prevede tarife de la 200 la 300 de lei pentru ridicarea şi transportul autoturismelor staţionate neregulamentar.

Conform proiectului de regulament adoptat, tarifele de ridicare şi de transport sunt de câte 100 de lei fiecare pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone inclusiv şi de câte 150 de lei fiecare pentru cele cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone, potrivit agerpres.ro.

Tarifele de depozitare se stabilesc în funcţie de perioada de staţionare a vehiculului în depozit. În momentul aducerii vehiculului se percepe un tarif de 100 de lei pentru 24 de ore, iar după această perioadă, în funcţie de timpul de depozitare, câte 50 de lei pentru fiecare zi. Contravaloarea operaţiunii de depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore, începând cu data şi ora depozitării, nefracţionat.

Reclama

Potrivit referatului de aprobare a hotărârii, ţinând cont de faptul că oprirea şi staţionarea neregulamentară a vehiculelor pe partea carosabilă sau în alte locuri interzise sunt tot mai frecvent întâlnite pe domeniul public din Sectorul 4, iar consecinţele sunt suportate atât de participanţii la trafic, cât şi de ceilalţi cetăţeni sunt necesare măsuri pentru sancţionarea celor care încalcă normele legale, inclusiv prin îndepărtarea autovehiculelor care constituie „adevărate obstacole” pentru circulaţia rutieră şi pietonală.

Sectorul 4

Lupte de strada in Bucuresti! Un tanar a fost injunghiat în Sectorul 4

Publicat cu

pe

La data de 11 decembrie 2023, în jurul orei 19.00, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 15 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 4, ar fi avut loc o altercație între mai multe persoane, în urma căreia, un bărbat, în vârstă de 23 de ani, ar fi fost agresat cu un obiect tăietor-înțepător.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul Secției 15 și un echipaj de prim-ajutor.

Victima a fost transportată la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri-DGPMB.

Cercetările sunt continuate, în vederea depistării persoanelor implicate, a stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul precum și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Continua sa citesti

Sectorul 4

VIDEO-Pasajul Europa Unită se deschide marți traficului rutier. Băluță: Înainte, pentru câteva ore pasajul va fi pietonal, la cererea locuitorilor Sectorului 4

Publicat cu

pe

Pasajul Europa Unită se deschide marți traficului rutier, a anunțat Primăria Sectorului 4. Potrivit autorităților locale, acesta va fi deschis inițial pentru pietoni.

„Înainte, însă, de darea în circulație, pentru un interval de câteva ore, pasajul va fi pietonal, la cererea locuitorilor Sectorului 4 de a vedea, îndeaproape, cum arată noul pod menit să fluidizeze circulația într-una dintre cele mai aglomerate zone din București”, a transmis primăria, care a anunțat că de marți traficul rutier va fi deschis pe pasajul Europa Unită.

Început în februarie 2022, noul pasaj suprateran din Sectorul 4 are o lungime totală de 653 metri, însemnând un pod și două rampe de acces, una dinspre strada Caporal Luică, iar cealaltă dinspre strada Sergent Ion Iriceanu. Proiectat și construit pentru a fluidiza traficul într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din Capitală, pasajul are două benzi de circulație pe sens, dispuse pe o parte carosabilă cu o lățime de 15 metri.

Reclama
Continua sa citesti

Sectorul 4

Sectorul 4: Tineri filmați în timp ce fură tabletele dintr-o școală!

Publicat cu

pe

Doi tineri de 18, respectiv 21 de ani, sunt acuzați că au furat peste 70 de tablete de la școala gimnazială ‘George Bacovia” din Sectorul 4 al Capitalei. Ca să fie tacâmul complet, această școală se află vis a vis de Secția 16 de Poliție din București. Tânărul de 18 ani a fost surprins de camerele de luat vederi cum a sustras tabletele și apoi a plecat liniștit pe holurile școlii. Acum, cei doi tineri au fost aduși la Poliție cu mandat de aducere și sunt anchetați.

”La data de 31 iulie 2023, poliţistii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secția 16 Poliție au pus în aplicare două mandate de aducere, emise pe numele a doi bărbați, în vârstă de 18, respectiv 21 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de furt calificat, prejudiciul fiind de peste 100.000 de lei.

În fapt, la data menționată, poliţiști din cadrul Secţiei 16 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada 22/23 iulie 2023, din interiorul unei școli din Sectorul 4, ar fi fost sustrase 71 de tablete.

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost săvârșită de către un bărbat, în vârstă de 18 ani, care ar fi fost ajutat de către un alt bărbat, în vârstă de 21 de ani.

În cursul zilei de 31 iulie 2023, în baza mandatelor de aducere care au fost puse în aplicare, bănuiții au fost depistați și conduși la audieri.

De asemenea, în urma activităților specifice polițienești, au fost recuperate 12 tablete din cele 71 pe care aceștia le-ar fi sustras.

În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Secția 16 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.”, arată Poliția Capitalei.

Continua sa citesti
Reclama
Bani57 de minute in urma

Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!

BAT și Philip Morris România, mari producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină și solicită...

Sectorul 1o oră in urma

Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje

Potrivit unui sondaj, dacă duminca viitoare ar avea loc alegeri locale Clotilde Armand (USR PMP FD) ar lua cele mai...

Bucuresti2 ore in urma

Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, susține că de luni locurile de joacă din sectorul pe care îl administrează ar putea...

Culturao săptămână in urma

Bucură-te de Zilele Teatrului la Țăndărică

Luna martie este foarte importantă pentru iubitorii de teatru, deoarece cuprinde trei evenimente importante care celebrează această formă de artă,...

Banio săptămână in urma

BAT construiește o companie a viitorului, in care sustenabilitatea are un rol principal!

BAT construiește o companie a viitorului,in care sustenabilitatea are un rol principal iar obiectivele BAT in domeniul sustenabilitatii sunt clare:...

Timp libero săptămână in urma

Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale...

Reclama

La mare cautare