Primarul general Gabriela Firea a declarat vineri că a fost de la început conștientă că Bucureștiul nu are prima șansă în competiția pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021. Ea a felicitat Timișoara care va deține această calitate din partea României.

<

„Dacă vă uitați la orașele care au purtat acest titlu în ultimul deceniu, dar și mai în spate, veți vedea că foarte puține dintre câștigătoare erau și capitale administrative în statele pe care le reprezentau. Evident, strategia Uniunii Europene în această chestiune este de a sprijini anumite regiuni mai dezavantajate să intre în circuitul cultural european. Deci era evident că prima opțiune a celor care analizează astfel de dosare e spre orașele mai mici, care nu au avantajele pe care le are Bucureștiul în ceea ce privește infrastructura, programele culturale sau pontențialul turistic. Acesta e motivul pentru care, de la bun început, Bucureștiul nu a plecat cu prima șansă în această competiție. Nu am vrut să spun toate aceste lucruri înainte, pentru că nu am dorit să îi descurajez pe cei care au făcut parte din echipa care a muncit în acest proiect și cărora vreau să le mulțumesc pentru tot efortul depus. Așadar, decizia nu ne surprinde și nici nu ne întristează”, a spus Firea potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

Ea a adăugat că, până la urmă, scopul nu este neapărat de a câștiga titlul în sine, deși e important și acest lucru, dar mai important este parcursul, competiția în sine.

„Fiecare oraș participant își construiește o strategie culturală pe termen lung, planifică anumite activități culturale pentru locuitori și face acțiuni concrete pentru sprijinirea diversității culturale. Bucureștiul deja a făcut acest lucru. Avem o strategie culturală, ceea ce nu aveam înainte. Avem un program coerent de activități culturale, ceea ce nu aveam înainte, avem o viziune mult mai clară de a duce fenomenul cultural mai aproape ce cetățeni, de a stimula activitățile culturale și de a dezvolta infrastructura culturală în cartiere, nu doar în zona centrală. Toate acestea sunt acumulări care ne rămân după această competiție. Prin urmare, chiar dacă nu am luat titlul de Capitala Culturală Europeană, consider că bucureștenii sunt câștigători, pentru că ei au câștigat tot ce am făcut până acum în acest proiect. Nu ne vom opri aici. Am anunțat deja că voi crește bugetul alocat de Primăria Generală pentru activitățile culturale și veți vedea că roadele muncii noastre în această candidatură se vor vedea foarte curând. Felicit Timișoara, care va deține din partea României titlul de Capitală Europeană pentru anul 2021! Este un succes care trebuie apreciat”, a menționat Gabriela Firea.

Transparenta face diferenta