Bani
Primarul Nicușor Dan: „Astăzi am plătit datoria de 500 de milioane de lei către Termoenergetica”

„Astăzi am plătit datoria de 500 de milioane de lei către Termoenergetica”, anunță primarul Capitalei, Nicușor Dan, pe pagina de Facebook.
„Ceea ce înseamnă că această cursă contra cronometru parcursă de Primăria Capitalei și-a atins scopul: imediat ce Guvernul ne-a permis, pentru o perioadă foarte scurtă însă, ridicarea plafonului de îndatorare, am parcurs în timp record, împreună cu colegii mei si cu reprezentantii bancilor, toate procedurile necesare achiziționării unui credit, comprimând în doar o lună demersurile care în mod normal ar fi durat trei luni”, mai precizează primarul Capitalei.
„Am achiziționat creditul de la Unicredit, am luat avizele necesare, am retras banii și am achitat datoria. Mulțumesc încă o dată tuturor celor implicați în acest proces!”, a conchis Nicușor Dan.
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat la finalul lunii noiembrie proiectul privind contractarea unei finanţări rambursabile interne/externe, în valoare totală de până la 500.000.000 de lei.
„Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii băncilor cu care am discutat posibilitatea de a contracta un credit de 500 de milioane de lei pentru a putea achita datoria către Termoenergetica, reprezentată de diferenţele între preţul real şi tariful stabilit de ANRE. Guvernul a creat, săptămâna trecută, cadrul legal pentru ca Primăria Capitalei să se poată împrumuta până la finalul anului în limita sumei menţionate. Deşi termenul este extrem de strâns, iar suma este destul de mare, sunt optimist că vom găsi soluţii în piaţă pentru a împrumuta aceşti bani atât de necesari pentru a trece cu bine de această iarnă”, scria primarul Capitalei la acel moment.
Bani
Polițist din București, prins în flagrant de DNA când primea 10.000 de euro mită

Fostul agent de Poliţie judiciară din Bucureşti prins în flagrant când primea 10.000 de euro de la o femeie căreia i-a promis că va determina funcţionari publici să faciliteze obţinerea frauduloasă, de către aceasta şi fratele ei, a permiselor de conducere a fost trimis în judecată de DNA.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Victor-Daniel Popescu, la data faptei agent de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti (D.G.P.M.B.) – Secţia 21, pentru trafic de influenţă.
”La data de 14 martie 2023, inculpatul Popescu Victor-Daniel, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 15.000 de euro pentru a-şi trafica influenţa pe care ar fi pretins că o are asupra unor funcţionari publici, însărcinaţi cu eliberarea permiselor de conducere, promiţând cu aceeaşi ocazie că îi va determina pe aceştia să faciliteze obţinerea în mod fraudulos, de către aceasta şi fratele ei, a documentelor respective”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis vineri.
Astfel, în 15 martie, Popescu ar fi primit de la persoana respectivă suma de 10.000 de euro, reprezentând o primă tranşă din suma pretinsă iniţial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă.
Bani
O noua escrocherie face victime in Bucuresti: Cum a fost înșelata o femeie cu 85.000 de euro

Un bărbat din București a convins o femeie să îi dea 85.000 de euro, „menținând-o în eroare prin prezentarea de contracte sau facturi fictive”, conform Poliției Capitalei.
Marți, poliţiştii din București au făcut o percheziție domiciliară într-un dosar penal de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, informează Mediafax.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 – 2021, prin prezentarea unor pretexte nereale, un bărbat ar fi determinat o femeie să îi remită 85.000 de euro, „menținând-o în eroare prin prezentarea de contracte sau facturi fictive”, informează Poliția Capitalei.
La percheziție au fost ridicate mai multe documente și obiecte cu valoare probatorie, telefoane mobile și medii de stocare.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților.
Bani
Cat mai e spaga in Politia Locala Bucuresti? 3.000 de lei pentru o constructie ilegala

Un poliţist local din Bucureşti a fost reţinut de procurori, fiind acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită. El a cerut bani de la o persoană care construia ilegal într-o zină protejată din Sectorul 4, fiind prins în flagrant, transmite News.ro.
”La data de 09.03.2023, într-o cauză constituită ca urmare a formulării unui denunţ, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită”, au transmis, vineri, procurorii din Bucureşti.
Potrivit acestora, în 6 martie, un poliţist local din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti – Direcţia Control – Serviciul desfinţări construcţii ilegale, a constatat că la imobilul deţinut de denunţător la o adresă din Bucureşti, Sector 4, într-o zonă inclusă în categoria zonelor protejate, se efectuează lucrări pentru care nu s-a obţinut autorizaţia prevăzută de lege.
”În data de 08.03.2023, inculpatul a pretins de la denunţător o sumă de bani pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu de luare a măsurilor legale ca urmare a celor constatate în data de 06.03.2023, susţinând totodată că va interveni şi pe lângă superiorii săi ierarhici pentru ca nici aceştia să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu cu privire la respectivele constatări. În data de 09.03.2023, inculpatul a primit suma de 3.000 de lei de la denunţător în scopul menţionat anterior, fiind prins în flagrant”, au mai transmis procurorii.
Joi, inculpatul a fost reţinut pentru o durată de 24 de ore, iar vineri urmează a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile.
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Jurnalistii englezi, uimiti de ce au gasit in Piata Obor din Capitala: Nici in Londra nu vezi asa ceva!
- Stirile Zilei3 săptămâni in urma
VIDEO-Carne din plastic vanduta intr-un supermarket din Bucuresti
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Incident socant pe Aeroportul Otopeni: O femeie cu un copil in brate a incercat sa se agate de un avion la decolare!
- Politica3 săptămâni in urma
După celebra sârmă, Gabriela Firea se face de râs cu șurubul. Internauți: Nu știe două boabe de engleză!
- Politica4 săptămâni in urma
Sondaj la nivelul Bucurestiului: Cine ar vota bucurestenii daca duminica ar avea loc alegeri
- Opinii3 săptămâni in urma
Dan Motreanu, favorit sa preia sefia PNL Bucuresti
- Transport4 săptămâni in urma
O tanara din Bucuresti a fost implicata in doua accidente in doua zile
- Cultura3 săptămâni in urma
Pe 1 martie începe construcția Grivița 53, primul teatru din România care se naște de la zero prin efortul și implicarea comunității