Un nou regulament de parcare va fi gata până la sfârşitul acestui an şi presupune spaţii pentru banda unică sau pentru pistele de biciclete, a anunţat edilul Capitalei, Nicuşor Dan.

<

„Cercul vicios în care noi ne învârtim de ani de zile este că oamenii nu renunţă la maşină, pentru că transportul public nu merge. Nerenunţând la maşină, o parchează pe prima bandă, legal sau ilegal, în funcţie de caz, şi atunci nu ai loc să pui benzi pentru transportul public. Acesta este cercul vicios în care ne învârtim de ani de zile. O să vedeţi foarte curând o propunere de regulament de parcare. Nu o să fie iubită de o parte din oameni, o să fie iubită de alta”, a spus primarul Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

Edilul Bucureştiului nu a dat alte date despre proiect, dar a estimat că va fi gata până la finalul anului.

„O să ne permită să avem spaţii pentru banda unică şi pentru pistele de biciclete”, a adăugat Nicuşor Dan.