Sectorul 1
Reactia lui Clotilde Armand la acuzatiile PSD-istului Tudorache: ”Cu mafia nu se negociază!”
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a comentat decizia SIIJ de a prelungi data până la care precizează dacă alegerile au fost câștigate cu adevărat de ea sau Daniel Tudorache.
„Bon. Pentru că încă nu s-a lămurit secția lui Dragnea cine a câștigat alegerile în Sectorul 1 și a solicitat mai mult timp să învețe să numere, eu propun să trecem la lucruri mai serioase. Adică ce nu s-a făcut până acum și trebuia să se facă. Hai să vă explic puțin de unde vine disperarea din ultimele zile și atacurile mediatice ale pesediștilor”, arată Clotilde Armand în prima reacție după prelungirea termenului.
Edilul anunță în continuare că a aplicat o amendă unui dezvoltator imobiliar pentru că nu a respectat autorizația de construcție. Firma S.C. Onix Residence SRL a primit trei amenzi în valoare de 20.000 lei fiecare și sistarea tuturor lucrărilor.
„În Sectorul 1 nu mai merge cu construcțiile haotice și autorizațiile emise de diverși funționari corupți. În Sectorul 1 fiecare dezvoltator imobiliar trebuie să priceapă că legea este lege. Cu mafia nu se negociază, cu mafia se luptă. Până la capăt. La Primăria Sectorului 1 refuzăm orice compromis! Continuăm”, a spus Clotilde Armand, pe pagina ei de Facebook.
Ce spune procurorul de caz
Procurorul Sorin Iașinovschi susține în ordonanța sa că, pentru a putea face actele necesare din dosar, e necesară renumărarea voturilor de la alegerile locale.
Pentru continuarea cercetărilor în cauză se impune efectuarea următoarelor activități de cercetare penală:
„1. Identificarea buletinelor de vot corespunzător fiecărei secții de votare
2. Numărarea voturilor din cadrul fiecărei secții de vot și confruntarea rezultatelor cu numărul de votanți înscriși pe listele de vot corespunzatoare fiecărei din cele 166 secții de votare din cadrul Sectorului 1 București (cât și a votanților înscriși pe listele suplimentare), care și-au exprimat dreptul la vot
3. Confruntarea rezultatelor obținute după numărarea voturilor de la cele 166 de secții de votare din cadrul Sectorului 1 București cu datele înscrise în procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării
4. Predarea sacilor cu buletinele de vot și listele electorale de la cele 166 de secții de votare din cadrul Sectorului 1 București, la camera de corpuri delicte, unde vor fi păstrate până la finalizare cercetărilor din prezenta cauză.”
Mai mult, procurorul susține că Poliția București trebuie să renumere voturile pentru că Secția Specială nu are nici spațiu, nici oamenii necesari:
Această activitate nu poate fi efectuată de către Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție din următoarele motive:
1. Pentru efectuarea operațiunii de identificare a buletinelor de vot corespunzator fiecărei secții de votare din cele 166 din cadrul Sectorului 1 este necesară o încăpere cu o suprafață foarte mare, care să permită acest lucru, și care totodată, trebuie să permită păstrarea temporară a sacilor cu buletine de vot, în condiții de siguranță pentru o perioadă de timp, întrucât această activitate nu poate fi realizată într-o singura zi, ori SIIJ nu dispune de asemenea încăperi
2. Această activitate necesită un număr mare de lucrători de Poliție Judiciară, precum și mijloace, care de asemenea, SIIJ nu dispune
3. Având în vedere neconcordantele ce rezultă din probele administrate pana în prezent (înscrisuri, depozitii de martor, etc) este foarte posibil ca după efectuarea operațiunilor descrise mai sus, să fie necesar accesul specialiștilor criminaliști care să efectueze constatări tehnico- științifice ale semnăturilor de pe procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării și de pe listele electorale.
Sectorul 1
Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje
Potrivit unui sondaj, dacă duminca viitoare ar avea loc alegeri locale Clotilde Armand (USR PMP FD) ar lua cele mai multe sufragii, urmată de candidatul Alianței PSD-PNL, George Tuță, surpiza consituind-o avocatul Andrei Florin-Mircea de la Partidul Alternativa Dreaptă care s-ar clasa pe locul 3.
Cum era de așteptat, fiind abia început de campanie, iar cetățenii locuitori ai Sectorului 1 nefiind încă familiarizați cu cei care se luptă pentru fotoliul de primar, Clotilde Armand se află pe primul loc în preferințe cu un scor de 28%.
Clotilde Armand, actual primar al Sectorului 1 este susținută de Alianța Dreapta Unită formată din USR, PMP și Forța Dreptei.
Pe locul doi, potrivit sondajului Sociopol, s-ar clasa candidatul Alianței PSD-PNL, George Tuță, cu 23%. Deși nu este încă cunoscut pentru oamenii din Sectorului 1, Tuță, care nu are prea multă experiență politică, se apropie destul de mult de Clotilde Armande care are notorietate prin pisma actualului mandat de primar. Mircea Andrei, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă, și ocupantul locului trei în sondaj este un new entry în competiția electorală din acest sector, dar are în spate experiență politică, spre deosebire de Tuță. Mircea Andrei este avocat si fost senator PDL și locuiește de mulți ani în Sectorul 1, unde a fost implicat activ în viața socială. Competiție stânsă în treiEste de monitorizat în perioada următoare evoluția acestui candidat, care transformă campania electorală într-o competiție în trei, la scor strîns, între Clotilde Armand, George Tuță și Mircea Andrei. Pe locul cinci, cu 10%, un alt vechi politician care încearcă revenirea: Liviu Negoiță de la PUSL. Negoiță care pe vremuri conducea în mod detașat competiția electorală în Sectorul 3, înainte să vină celălalt Negoiță – Robert – să-i tragă sectorul de sub picioare.
Sectorul 1
Avocatul Andrei Florin-Mircea candideaza la functia de primar in Sectorul 1! Chinul bucurestenilor din Sectorul 1 aproape de final
Chinul bucurestenilor din Sectorul 1 este aproape de final deoarece mai este putin pana la alegerile locale. Circul promovat timp patru ani atat de primarul in functie Clotilde Armand cat si de partidele politice din Consiliul Local Sector 1 l-au determinat pe avocatul Andrei Florin-Mircea sa candideze la functia de primar pe listele partidului Alternativa Drepta (AD).
Sambata, 17 februarie, Partidul Alternativa Dreapta isi lanseaza candidatii pentru alegerile din 2024, iar pentru Primaria sectorului 1 este anuntat avocatul Andrei Florin-Mircea.
„Este de neinteles pentru orice om cu bun simt de ce partidele de la putere au predat Sectorul 1 in mainile celui mai incompetent primar, conform ultimelor cercetari sociologice. Cel mai important sector al Capitalei, sursa principala de venit pentru bugetul Capitalei, locul unde se regasesc cele mai importante institutii, obiective turistice si companii a fost abandonat din cauza calculelor meschine de partid si a intereselor personale.
Sectorul 1 are de acum o alternativa reala, pentru ca astazi, Sectorul 1 nu are primar, ci un functionar platit din bani publici, alaturi de cohorta de consilieri pe care nu-i stie nimeni, care a ingropat sectorul in gunoi, l-a umplut de sobolani, i-a blocat dezvoltarea si l-a transformat, din Perla Capitalei, in groapa de gunoi a Capitalei”, a declarat fostul senator Andrei Florin-Mircea.
Cariera profesionala a candidatului AD a fost in principal in zona magistraturii activand in cadrul Tribunalului Bucuresti si absolvent al Inaltei Scoli de Magistratura, specializat in Drept International si Relatii Economice Internationale; cadru didactic Universitar; arbitru si Presedinte al Curtii de Arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie Ilfov; Senator (2008-2012) si Secretar al Comisiei Juridice a Senatului. Avocat titular al Casei de Avocatura „Mircea Andrei si Asociatii”.
Sectorul 1
Scandal în Primăria Sectorului 1: Primarul acuzat că vrea să dea ”mită electorală de 100 de milioane de euro”
Consilierii locali ai PNL susțin joi că edilul Sectorului 1, Clotilde Armand, intenţionează să dea mită de 100 de milioane de euro asociaţiilor de proprietari pentru schimbarea lifturilor şi că acest proiect nu are avizele necesare, conform Agerpres.
La rândul lor, reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 au transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că acest proiect este „esenţial” pentru comunitatea acestei zone administrativ-teritoriale.
„Armand (…) astăzi vrea să dea o mită electorală de 100 de milioane de euro pentru asociaţiile care încearcă de foarte mulţi ani să schimbe lifturile vechi (…) În loc să facă licitaţie, în loc să meargă să ceară fonduri europene, pentru că se poate să ia fonduri, bani gratis europeni, doamna Armand vrea să ia bani de la proiecte votate şi bugete alocate şi să-i dea către aceste lifturi (…) Aş vrea însă să mai subliniez şi presiunea extraordinară pe care o pune doamna Armand pe preşedinţii şi administratorii de bloc, pentru că îi minte, le prezintă un adevăr nereal şi aceştia vor veni în faţa Consiliului să pună presiune pe noi”, a declarat consilierul local PNL Dinu Gheorghe, joi, într-o conferinţă de presă.
Viceprimarul liberal Ramona Porumb a atras atenţia că, pentru ca o asociaţie de proprietari să înlocuiască liftul, va trebui să adune de la proprietari aproximativ 50.000 de euro.
„Probabil vor face fiecare credite, se vor împrumuta, după care asociaţia îşi face lucrarea şi vine la Primărie, pentru ca primarul să deconteze lucrarea respectivă. Din experienţa proiectului cu tichetele anticriză (…) ne putem aştepta ca asociaţiile de proprietari să-şi facă lucrarea, să se împrumute, cum vă spuneam, de aproximativ 50.000 euro şi să se trezească la final că primarul Sectorului 1 decide, pentru că nu ştiu ce document lipseşte sau pur şi simplu, aşa, prin liberă decizie, că nu va deconta aceste sume către asociaţiile de proprietari”, a punctat viceprimarul Porumb.
Ea a semnalat că edilul Armand nu are niciun instrument prin care poate să măsoare cum a realizat asociaţia de proprietari achiziţia.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis, joi, AGERPRES, autoritatea locală va deconta integral, de la bugetul local, lucrările realizate de asociaţiile de proprietari de înlocuire a lifturilor „vechi şi mari consumatoare de energie cu unele noi şi prietenoase cu mediul”. Sunt eligibile pentru a primi finanţare asociaţiile de proprietari care sunt constituite într-un imobil construit înainte de 2005, cu ascensor ce şi-a depăşit durata de viaţă; nu sunt în curs de dizolvare; nu au datorii către bugetul local sau cel de stat; nu sunt în insolvenţă sau faliment; nu au bunuri poprite, executate silit sau proceduri de recuperare de creanţe iniţiate împotriva lor.
- Sectorul 14 săptămâni in urma
Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…
- Bani4 săptămâni in urma
Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?
- Politica2 săptămâni in urma
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore
- Bucurestio săptămână in urma
Salonul Bicicletei revine în Capitală