Casa Jurnalistului publica o scrisoare a unui chirurg ortoped roman stabilit in Franta, Roman Marchitan, si care, in perioada 2005-2006, a fost rezident la sectia de ortopedie pediatrica de la Marie Curie, sub indrumarea controversatului doctor Gheorghe Burnei.
Acesta povesteste ca a decis sa scrie aceasta scrisoare deoarece se simte „vinovat” si creioneaza un portret sumbru al doctorului Burnei, aratand ca in acea perioada a fost amenintat de acesta ca nu va termina niciodata rezidentiatul si a vrut chiar sa se lase de medicina.
„Burnei era obsedat sa inventeze ceva. Orice. Tragedia lui personala era ca se nascuse prea tarziu si totul fusese deja inventat. Nici o interventie nu avea sa poarte numele lui si nimeni nu avea sa inceapa frazele din prezentarile de caz undeva in Oklahoma cu ‘according to Burnei, we should…’. Nu cerea parerea nimanui, important era ‘le flair’, insipiratia, era competent in orice domeniu. God„, scrie Roman Marchitan.

Acesta arata ca Gheorghe Burnei „opera uneori adulti fara sa-si puna problema ca nu avea nici o pregatire medicala in acest sens” si relateaza cazul unui copil care a murit dupa ce a fost operat de chirurg de o tumoare la calcaneu.
„In momentul in care parintii unui baietel te implora sa-ti agiti bagheta magica si sa-i salvezi piciorul, pentru ca la televizor se spune ca esti singurul capabil sa realizeze premiere mondiale, e cazul sa redevii pentru scurt timp medic. Tine de competenta si de responsabilitatea ta sa le explici ca osteosarcomul e un cancer extrem de agresiv si ca principiile valabile inca de la sfarsitul secolului 19 raman valabile in linii mari si la ora actuala. Jobul unui medic e sa-i convinga pe parinti ca amputatia, oricat de mutilanta ar fi ea, este singura care ofera sanse reale de a-i salva viata copilului. Dl Burnei n-a ezitat, pentru ca principiile medicale pot fi aplicate conform standardelor actuale de toti ceilalti profesionisti tocmai pentru ca lor le lipseste geniul. Niste prosti. El, Profesorul, a excizat tumora din calcaneu (in acest punct orice ortoped se ia cu mainile de cap si respira profund) si copilul a decedat la scurt timp in urma unei extensii metastatice. Ce faceam noi in timpul asta? O evitam pe mama copilului si evitam sa discutam cazul intre noi”.
„Pacientii nu depuneau plangere pentru ca erau conditionati sa-l considere autoritatea suprema si li se dadea de inteles ca era vorba de cate un esec exceptional. Ma intreb daca cineva se va apuca intr-o zi sa evalueze in mod obiectiv amploarea catastrofei”, arata tanarul medic, inainte de a adauga:
„Va asigur ca toata lumea stia ce se intampla. Intre timp, Burnei a continuat cu premierele mondiale, cultul mesianic generase o isterie intreaga, era suficient sa vezi sala de asteptare de la consultatii, conferentiarul devenise profesor plus o colectie epustuflanta de alte titluri si functii. Intangibil”.
Acesta mai spune ca „Burnei reinventase un fel de medicina paralela, contrara oricarei logici curente, calcand pe victime fara nici o farama de mustrare de constiinta”.

„Ar fi trebuit sa facem scandal, sa facem publica toata mizeria chiar daca masinaria mediatica din spatele lui ar fi atenuat zgomotul. Poate ca unii parinti ar fi fost incitati sa ceara o a doua parere, poate ca anumiti copii si-ar fi pastrat displazia si ar fi fost eligibili pentru niste solutii decente la varsta adulta.
Stiti ce i se intampla unui rezident de ortopedie pediatrica dezavuat de Burnei? Nu termina niciodata rezidentiatul de ortopedie pediatrica”, mai arata Roman Marchitan.
Cititi intreaga scrisoare pe Casa Jurnalistului.