Politica
SONDAJ Alegeri europarlamentare: A doua lună consecutivă cu PNL pe primul loc!
Astfel, dacă scrutinul ar avea loc acum, liberalii ar obține cele mai multe voturi, adunând mai mult de un sfert din opţiunile electoratului care anunţă că se prezintă la vot.
La europarlamentare 2019, PNL ar obține 25,6%, urmat de PSD cu 21,7%, iar pe locul al treilea se clasează Alianţa 2020, formată din USR şi PLUS, formaţiunea lui Dacian Cioloş, cu 16,4% – într-o scădere cu mai mult de un procent faţă de luna martie.
Cresc însă, în preferinţele alegătorilor Pro-România – formaţiunea condusă de Victor Ponta: 11,7%, UDMR si PMP: 5,6%. În timp ce partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, mai pierde jumătate de procent faţă de luna trecută şi ajunge la 12,2%.
În ce priveşte alegerile prezidenţiale, dacă acestea ar avea loc duminica viitoare, Klaus Iohannis s-ar afla pe primul loc: are 42,7%, de două ori şi ceva mai mult decât următorul candidat: Călin Popescu Tăriceanu, de la ALDE, 18,3%.
Pe locul 3 s-ar situa Victor Ponta, de la Pro România: 14,5 procente. Iar 10 sau mai puţine procente ar avea – în ordine descrescătoare – Dacian Cioloş (10%), Liviu Dragnea (8,7), Dan Barna (2,5), Eugen Tomac (2,2) şi Kelemen Hunor (1.2).
De menţionat că – până acum, singurul care şi-a exprimat intenţia de a candida la prezidenţiale este actualul şef al statului.
Când trebuie să aleagă doar dintre reprezentanți ai actualei puteri și dintre cei ai partidelor așa-zis de stânga, Călin Popescu Tariceanu strânge cele mai multe voturi: 35,7%, urmat de Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, cu 20,3%, pe locul 3 Liviu Dragnea cu 16,9%, apoi Victor Ponta – cu 15,7% și comisarul european Corina Crețu – cu 5,8%.
În tabara opoziției apar trei nume: Klaus Iohannis, Dacian Cioloș și – în premiera – Laura Codruța Kovesi – direct pe locul doi în opțiuni. Dacă oamenii ar avea de ales doar între acești trei candidați, șeful statului ar obtine 49,4%, LCK 32,1 și Dacian Ciolos doar 14,6.
Sondajul IMAS, realizat la comanda Europa FM, a fost facut intre 12 si 25 aprilie, prin telefon. Au raspuns 1.010 persoane cu varsta de peste 18 ani. Eroarea sondajului este de:+/- 3.1%.
Sursa: hotnews.ro
Politica
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!
Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!
Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.
”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.
Politica
Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1
Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.
În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:
,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’
Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.
Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.
Politica
Văzând că nu au candidat la primăria Capitalei, liberalii insistă cu oferta pentru Nicușor Dan
PNL îşi păstrează oferta pentru Nicuşor Dan să vină în partid, pentru o susţinere a unui nou mandat la Primăria Capitalei, au precizat surse politice.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a discutat în ultima vreme cu primarul Capitalei, reiterând propunerea PNL ca acesta să se înscrie în PNL pentru a fi susţinut la alegerile locale din 2024. Potrivit surselor, primarul a transmis că se gândeşte.
PNL vrea să aibă propriul candidat la alegerile locale pentru Primăria Generală şi nu să susţină un candidat independent.
Liberalii îşi fac calcule privind alegerile locale pe Bucureşti, considerând că au şanse mari să câştige trei primării de sector, respectiv sectorul 6, sectorul 1 şi sectorul 2.
-
Stirile Zilei4 săptămâni in urma
Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”
-
Bani4 săptămâni in urma
Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!
-
Stiri Bucuresti actualitate3 zile in urma
Magnus Carlsen, de cinci ori campion mondial, a câștigat prima etapă Grand Chess Tour