Bucureşti ar putea fi primul oraş din ţară care face reguli pentru trotinetele electrice. Asta după ce numărul incidentelor în trafic a crescut, iar poliţia nu...
Circulaţia rutieră în zona Aeroportului Otopeni va fi modificată, începând de luni, în urma demarării de către CFR a lucrărilor pentru calea ferată între aeroport şi...
Circulaţia tramvaielor pe linia 41 între Piaţa Presei Libere şi Ghencea va fi reluată sâmbătă, după o suspendare de aproximativ două luni, necesară pentru realizarea unor...
Circulaţia tramvaielor liniei 41 va fi suspendată timp de două luni, începând de sâmbătă, 29 iunie, pentru realizarea unor lucrări la Podul Ciurel, staţia de metrou...
Metrorex anunţă că, în noaptea de Înviere, garniturile vor circula la un interval de aproximativ zece minute, până la ora 1.00, ulterior circulând cu o frecvenţă...
Începând de luni, ora 11.00, circulația pe breteaua F de urcare/coborâre dinspre Calea Griviței / spre Gara de Nord a Podului Grant (aferentă sensului de circulație...
Circulaţia tramvaiului 41, cel mai folosit mijloc de transport de suprafaţă din Capitală, va fi suspendată circa o lună în această vară, pentru derularea de lucrări...
Metrorex a început demersurile pentru dezvoltarea unei aplicaţii mobile care are ca scop îmbunătăţirea experienţei de călătorie cu metroul, informează miercuri compania, potrivit agerpres.ro. „Rolul principal al...
Campionatul European de Fotbal EURO 2020 bate la uşă, însă promisiunea unui tren care să îi ducă pe suporteri direct de la Aeroportul Otopeni în Gara...
Circulaţia rutieră pe Autostrada Bucureşti – Constanţa a fost închisă, joi seară, între Brăneşti şi Drajna, din cauza ploii îngheţate ce produce polei. Utilajele Companiei Naţionale...