Transportatorii rutieri vor protesta miercuri în Piaţa Victoriei, pentru a semnala cele mai acute probleme din industrie: reîncadrarea diurnei ca venit salarial, criza de pe piaţa RCA şi carantinarea şoferilor profesionişti, a anunţat Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

<

„UNTRR merge mai departe cu protestul. UNTRR nu a participat astăzi la întâlnirea de la MF (Ministerul Finanţelor n.r). Invităm pe toată lumea la protest şi toate asociaţiile pentru a decide mâine în Piaţa Victoriei ce decizii vor fi luate”, susţin reprezentanţii UNTRR într-un mesaj transmis marţi seara AGERPRES.

Această informare vine după ce Ministerul Finanţelor a anunţat că Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) şi Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) renunţă la proteste în urma discuţiei avute cu ministrul Finanţelor despre regimul diurnei acordate şoferilor care efectuează transport în afara ţării.

La protest au mai confirmat participarea Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) şi Asociaţia Transportatorilor de Mărfuri din Bucovina.

UNTRR a anunţat marţi într-un comunicat că protestul asociaţiilor transportatorilor rutieri va avea loc în Piaţa Victoriei, între orele 6:00 – 16:00.

„Astăzi, 28.09.2021, înainte de protestul transportatorilor a apărut pe surse un nou Proiect de Lege privind amnistia fiscală, fiind semnat de către iniţiatori. În vară a circulat tot pe surse o variantă asemănătoare. Până la ora transmiterii acestui comunicat de presă, pe site-ul Parlamentului nu era publicat acest proiect de lege. Deşi apreciem că noul proiect de lege va aduce o decizie în legătură cu amnistia fiscală, considerăm că protestul din data de 29 septembrie din Piaţa Victoriei din Bucureşti trebuie să aibă loc întrucât transportatorii români sunt îngrijoraţi de faptul că procesul de aprobare în Parlament al noului proiect de lege privind amnistia fiscală este de lungă durată şi de multe ori unele proiecte de lege au fost retrase”, se arată în comunicatul UNTRR remis AGERPRES.

În acelaşi timp, proiectul de lege menţine riscul reîncadrării diurnei în baza constatărilor Inspecţiei Muncii, cu un impact negativ semnificativ asupra competitivităţii transportatorilor români în UE, deja grav afectată de noile prevederi ale legislaţiei europene aduse de Pachetul Mobilitate 1, susţin reprezentanţii transportatorilor .