Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a finalizat regulamentul Parcului Natural Văcăreşti, acesta fiind, în prezent, în consultare publică pe site-ul instituţiei. Plimbările, mersul cu bicicleta şi picnicul în locuri amenajate vor fi permise, dacă proiectul va fi aprobat.

<

Regulamentul cuprinde un set de reguli şi măsuri care vor asigura starea de conservare favorabilă pentru toate speciile şi habitatele care au stat la baza desemnării ariei naturale protejate.

„Am finalizat primul instrument care va sta la baza viitorului plan de management al Parcului Natural Delta Văcăreşti. În plus, este pentru prima dată când ministerul a bugetat finanţarea planului de management al Deltei Văcăreşti, fără de care, speciile valoroase de acolo nu ar fi niciodată cu adevărat protejate. Vom investi 2 milioane de lei prin bugetul AFM în managementul de top al unuia dintre cele mai mari parcuri naturale urbane din Europa” a declarat ministrul Mediului, Costel Alexe.

Printre activităţile permise pe suprafaţa Parcului Natural Văcăreşti se numără:
a) plimbări pe jos şi alergare pe drumurile şi potecile existente, marcate pe harta parcului;
b) plimbări cu bicicleta pe drumurile şi potecile existente, cu o conduită care să nu deranjeze sau să pună în pericol ceilalţi vizitatori;
c) vizite instructiv-educative, ore în aer liber pentru elevi, studenţi;
d) observarea naturii, activităţi foto-video pentru uz personal (necomercial);
e) recreere şi petrecerea timpului liber în natură;
f) accesul cu câini vaccinaţi, ţinuţi în lesă pe toată durata vizitei (cu botniţă, în cazul raselor periculoase, conform legii);
g) picnic în locurile special semnalizate şi amenajate, fără aprinderea focului;
h) activităţi asociate unor proiecte de cercetare ştiinţifică, cu acordul scris al ANANP.
Printre activităţile interzise pe suprafaţa Parcului Natural Văcăreşti se numără:
a) vânătoarea, capturarea sau vătămarea animalelor, prin orice metode; perturbarea intenţionată în cursul perioadelor de reproducere, creştere, hibernare şi migraţiune a faunei sălbatice din Parc;
b) pescuitul, prin orice metode, precum şi deţinerea sau transportarea pe teritoriul PNV a instrumentelor de pescuit de orice fel;
c) distrugerea cuiburilor, colectarea ouălor;
d) eliberarea, abandonarea sau introducerea de specii de plante sau animale, fără acordul scris al ANANP;
e) accesul animalelor domestice, cu excepţia celor prevăzute la Art. 17 (f), a celor din dotarea autorităţilor de ordine publică şi a celor care păşunează;
f) abandonarea deşeurilor de orice fel în afara locurilor special amenajate;
g) distrugerea vegetaţiei, tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor, precum şi însuşirea celor rupţi sau doborâţi de fenomene naturale sau de către alte persoane;

Transparenta face diferenta