Connect with us

Stirile Zilei

In Bucuresti se deschide prima pista de atletism aflata pe acoperisul unei cladiri!

Publicat

on

Compania suedeză Skanska a anunţat că va amenaja, în premieră pentru piaţa românească, o pistă de alergare pe acoperişul unei clădiri de birouri pe care o construieşte în cadrul proiectului Campus 6 din zona Politehnica a Bucureştiului.

Suedezii au început lucrările la sfârşitul anului trecut şi au anunţat că vor investi 38 mil. euro în prima etapă. Prima clădire va avea 11 etaje supraterane şi două subterane, care vor dispune de o suprafaţă comercială de 22.000 mp. În total, Campus 6 va fi format din patru clădiri de 81.000 mp şi 1.100 de locuri de parcare. Prima etapă va fi livrată pe piaţă în trimestrul trei al anului viitor, anunta Capital.ro. Conform reprezentantilor companiei, pista de alergare va fi amenajată pe acoperișul celei de a doua şi a treia clădire din proiect.
Pe lângă amenajarea pistei de alergare, complexul va fi dotat cu un sistem performant de aerisire, cu sisteme de monitorizare şi control a calităţii apei şi va dispuune de spaţiu deschis, menit să încurajeze interacţiunea atât pentru ocupanţi, cât şi pentru comunitate. Noile dotări fac parte din dorinţa Skanska de a obţine certificarea Well Building Standard pentru complexul din România.
Pentru a obţine certificarea, Skanska trebuie să înscrie documentaţia clădirii, să treacă de testări şi de o evaluare finală realizată de Green Business Certification Inc., organizaţia de certificare ce evaluează dacă standardele de calitate sunt atinse în zone cum ar fi calitatea aerului sau a apei. Evaluarea se repetă odată la trei ani pentru menţinerea certificării.
„Unul din obiectivele principale ale Skanska este de a crea spaţii de lucru inovatoare, pregătite pentru viitor, iar unul din elementele cheie ale acestei misiuni este omul. Putem avea cele mai îndrăzneţe linii de design şi cea mai nouă tehnologie, dar principala funcţie a unei clădiri este să ofere valoare vieţii de zi cu zi a celor pe care îi găzduieşte. De aceea, pentru Campus 6 am dezvoltat conceptul pornind de la lucrurile esenţiale – cum ar fi aerul, lumina, spaţiul sau comunitatea”, a declarat Aurelia Luca, Country Director Skanska Property România.
Acustica îmbunătăţită a spaţiului din birouri poate îmbunătăţi memoria cu 66%, calitatea superioară a aerului poate reduce cu 35% perioadele de concediu medical în rândul angajaţilor, în timp ce accesul la lumina naturală, la vegetaţie şi la imagini plăcute pot adăuga cu până la 46 de minute mai mult somn în timpul nopţii, arată rapoartele realizate de compania de consultanţă imobiliară JLL în SUA.
Proiectul Campus 6 se ridică pe un teren de 2,1 hectare cumpărat în 2015 de la omul de afaceri Ion Rădulea. Lotul, parte din fosta platformă industrială Pumac, a costat circa 13 mil. euro. Întregul lot Pumac deţinut în co-proprietate de Ion Rădulea şi Alain şi Alexis Bronte are o suprafaţă de 7 hectare. Reprezentanţii Skanska au anunţat în trecut că se concentrează pe dezvoltarea lotului achiziţionat, iar pe viitor ar putea analiza posibilitatea preluării restului de teren.

Stirile Zilei

Kasparov cheamă românii să vadă live pe cei zece mari maeștri care se vor întrece la București până pe 6 iulie

Publicat

on

Garry Kasparov povestește în premieră că, pentru crearea circuitului GCT, s-a inspirat dintr-o tentativă a gigantului tehnologic Intel de la mijlocul anilor 90 de a pune bazele unui astfel de turneu. Nu a făcut-o Intel, a făcut-o Kasparov și a făcut pionierat cu acest concept de circuit de turnee profesioniste.

Astăzi are deja numeroși epigoni, care “încearcă să creeze o serie similară de competiții, deoarece menține interesul publicului pentru șah și creează o rețea excelentă”, explică legenda șahului. Comparativ cu alte sporturi, să spunem fotbalul, investițiile în șah sunt minime, dar impactul este major. “Poți cheltui milioane pe fotbal și să obții un logo mic în colțul unei reviste sau poți cheltui o fracțiune din acea sumă pe șah și să obții toată publicitatea pe care o dorești în întreaga țară și pe continent”, completează Kasparov.

Advertisement

Anul viitor turneul de șah fondat de Garry Kasparov, Grand Chess Tour, împlinește zece ani. Tot anul viitor se fac 40 de ani de la victoria memorabilă în care Kasparov câștiga titlul mondial la șah și devenea și cel mai longeviv campion mondial.

Adus în România în urmă cu cinci ani de antreprenorul Sacha Dragic și Fundația Superbet, circuitul Grand Chess Tour (GCT) a atins azi echilibrul perfect, spune fondatorul său, beneficiind de două grupuri puternice de sponsorizare de ambele părți ale Atlanticului.

Din nou la București

Advertisement

Prezent la București pentru a cincea oară la rând, Kasparov a acordat un interviu cu câteva zile înainte de începerea celei de-a doua etape a Grand Chess Tour, Superbet Chess Classic Romania. De la bun început, a ținut să sublinieze importanța faptului că evenimentul șahistic a devenit recurent. “Uitându-ne la dezvoltarea generală a șahului și în celelalte orașe gazdă ale GCT – Varșovia și Zagreb –, putem spune că Europa de Est și-a recâștigat locul în lumea șahului, pierdut după prăbușirea Uniunii Sovietice. La acest moment, este clar cea mai vibrantă parte a lumii șahului din Europa”, a declarat Kasparov.

GCT este unul dintre cele mai prestigioase evenimente nu doar în șah și sport, ci și o ocazie socială semnificativă în capitala României, devenind deja un reper al orașului. Etapa a doua a Grand Chess Tour va avea loc la București în luna iunie, începând din 25 iunie.

În anul AI-ului, Kasparov a subliniat și importanța tehnologiei și a creativității în dezvoltarea șahului modern. “Lucrând cu tinerii de astăzi, văd cum operează computerele și colectează date. Pe de o parte, mașinile sunt jucători mult mai puternici, fac totul mai provocator. Pe de altă parte, această tehnologie creează oportunități enorme pentru tinerii talentați să își folosească creativitatea, având acces la tot ce s-a jucat vreodată în șah. Cred că azi computerele oferă șanse noi și oportunități nelimitate pentru cei care își pot exercita creativitatea”,  a mai spus Kasparov, convins că investiția în șah va genera în cele din urmă suficient interes printre copii pentru a asigura apariția talentului. “Talentul există peste tot, este nevoie de oportunitate. Investițiile în evenimente precum GCT oferă șanse mai bune pentru antrenorii și cluburile de șah să atragă talente. Vorbim aici despre numere – dacă ai 10.000 de copii, ai șanse mai mari decât cu 1.000, dacă ai 20.000 de copii, șansele sunt și mai mari. Deci, este vorba despre atragerea generațiilor tinere spre șah. Statistic, șansele de a găsi un alt jucător sau talent puternic, bărbat sau femeie, cresc exponențial cu o participare mai mare”, a detaliat marele șahist.

Advertisement

La finalul interviului, Kasparov a îndemnat publicul să vină să îi vadă live pe cei zece mari maeștri care se vor întrece la București până pe 6 iulie. “Nimic nu se compară cu vizionarea live. Simți energia, atmosfera. Desigur, poți urmări online, dar dacă poți participa în persoană, poți experimenta tensiunea unică direct. Doar și 30 de minute în sală cu șahiștii care joacă și te simți ca și cum ai fi într-un templu”, a mărturisit șahistul, care în 2005 își anunța retragerea din șahul profesionist.

Continue Reading

Stirile Zilei

Încă 150 de comisari de mediu pentru a proteja natura

Publicat

on

Potrivit unor surse avizate din Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, o delegație OCDE s-a deplasat anul trecut la noi în țară pentru a evalua modul în care România abordeaza problematica deșeurilor.
Cu aceasta ocazie au fost identificate mai multe vulnerabilități ale țării noastre in domeniu. Una dintre acestea o reprezinta lipsa capacității administrative a Gărzii Naționale de Mediu in lupta cu importurile ilegale de deșeuri.
Mai exact, Garda de Mediu are prea puțini comisari raportat la volumul de provocări in domeniul afacerilor ilegale cu deșeuri.

Ca urmare, Ministerul Mediului si-a asumat inca din Octombrie 2023 ca va suplimenta efectivele Gărzii de Mediu cu 150 de comisari pana la 01.01.2025 (vezi foto 1).

Advertisement

Această promisiune se pare ca prinde contur, pentru că ieri Garda de Mediu a depus la Ministerul Mediului proiectul de reorganizare al instituţiei.(vezi foto 2)


Proiectul este concentrat pe îndeplinirea condițiilor impuse pentru aderarea la OCDE și întărirea Gărzii de Mediu în combaterea fenomenului de trafic ilegal de deșeuri.

Continue Reading

Stirile Zilei

BAT ramane cel mai mare exportator de produse de tutun din Romania

Publicat

on

Conform celor mai recente date publicate de Institutul National de Statistica (INS), valoarea totala a exporturilor de produse din tutun brut si prelucrat, precum tigarete si consumabile pentru produsele din tutun incalzit, a fost de 1,68 de miliarde de euro in 2023, marcand o crestere de 200 de milioane de euro fata de anul anterior. BAT Romania, cel mai mare jucator de pe piata locala a tutunului, exporta circa 70% din volumele produse la Ploiesti (tigarete si consumabile din tutun pentru glo), unde se afla a doua cea mai mare fabrica din Europa a grupului si unde s-au investit pana in prezent peste 500 de milioane de euro.

Valoarea totala a importurilor de tutun brut si prelucrat in 2023 a fost de circa 412 de milioane euro, astfel contributia pozitiva a sectorului tutunului la balanta comerciala a Romaniei crescand la o valoare de peste 1,2 miliarde de euro, fata de 1,1 miliarde de euro in anul anterior.

Potrivit datelor publicate de INS, volumul exporturilor produselor din tutun a crescut cu peste 300 de milioane de euro in ultimii 3 ani, evoluand de la 1,34 miliarde de euro in 2021 la un volum total de peste 1,68 miliarde de euro la nivelul anului trecut. De asemenea, potrivit INS, in anul 2023 produsele din tutun au reprezentat circa 43% din totalul exporturilor de produse alimentare, bauturi si tutun.

Advertisement

„Fabrica noastra de la Ploiesti este un exemplu elocvent al obiectivelor asumate de BAT pentru construirea unui viitor mai bun, prin investitii constante in inovatie tehnologica, in sustenabilitate si in pregatirea si dezvoltarea profesionala a celor peste 1.000 de angajati, la standardele unei companii a viitorului. Ramanem un partener strategic in dezvoltarea economica a Romaniei, prin investitiile continue directe si indirecte, prin aportul la echilibrarea balantei comerciale a tarii si prin contributii semnificative sub forma de taxe si impozite la bugetul de stat”, a declarat Jorge Araya, Director al Ariei Europa de Sud – Est in cadrul BAT si Director General BAT Romania.

Cu o cota de piata de peste 50%, BAT este cea mai mare companie de pe piata tutunului din Romania si singura al carei portofoliu include toate cele trei categorii disponibile de produse cu nicotina cu risc redus*, precum produse moderne cu nicotina pentru uz oral, produse pentru vapat si consumabile din tutun si plante pentru glo, dispozitivul de incalzire a consumabilelor. BAT isi pastreaza angajamentul ca partener durabil al economiei romanesti, fiind  unul dintre cei mai mari investitori straini si intre primii cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al tarii. In primii 25 de ani de prezenta locala, compania  a generat un impact de peste 125 de miliarde de euro in economie, din care circa 24 de miliarde de euro reprezinta contributie directa la bugetul de stat, sub forma de taxe si accize. BAT asigura peste 3.000 de locuri de munca in Romania si genereaza alte 30.000 de locuri de munca indirect, prin lant­ul de distribu­tie si aprovizionare.

BAT a lansat in Romania in decembrie 2017 dispozitivul glo, cel mai inovator produs al companiei care incalzeste, nu arde tutunul. La nivelul grupului BAT, fabrica din Romania a fost primul centru de productie din Uniunea Europeana si al treilea la nivel global in care a fost demarata productia consumabilelor din tutun de noua generatie, folosite impreuna cu glo, dispozitivul inovator din portofoliul BAT pentru incalzirea tutunului si, recent, a consumabilelor din plante.

Fabrica BAT din Ploiesti este certificata AWS (Alliance for Water Stewardship) pentru consumul sustenabil de apa si, in prezent, nici o cantitate de deseuri produse aici nu mai este trimisa la groapa de gunoi. Recent, ca parte a angajamentului BAT pentru sustenabilitate si dezvoltarea surselor de energie verde, circa 1.000 de panouri fotovoltaice au fost instalate pe acoperisul halei de productie de la Ploiesti.  

Advertisement
Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro