Intra in contact cu noi

Bucuresti

Candidat la Sectorul 6 din partea PSD, senatorul Gabriel Mutu isi ASCUNDE BANII in tranzactii prin Panama si Seychelles!

Publicat cu

pe

Senatorul Gabriel Mutu a fost prins realizand mai multe tranzacții cu firme de tip căsuța poștală din Panama si Seychelles dar spune ca nu știe de la cine a încasat bani și pe cine a plătit prin conturile din state paradis fiscal.

Candidatul PSD pentru Primăria Sector 6, senatorul Gabriel Mutu (născut în 1969), a făcut cel puțin trei tranzacții pe pe un cont secret din Panama și un transfer în Seychelles. Ambele state sunt considerate paradisuri fiscale pentru că proprietarii banilor sunt anonimi, iar proveniență averilor nu trebuie declarată. În trei dintre aceste tranzacții, parlamentarul a vândut acțiuni de la firme unde era acționar, iar într-o altă situație a luat de la un offshore participații de la un srl din Romania, scrie cetateanul.net.

Senatorul PSD, deja cercetat într-un dosar DIICOT privind evaziune fiscală, a intrat în lumea afacerilor în anii ’90, ca administrator la firmele controlate de Alexandu Bittner, celebrul om de afaceri apropiat al lui Adrian Năstase.
Una dintre societățile unde Gabriel Mutu era administrator, înainte sa ajungă senator în 2008, atunci fiind ales la primul mandat, se numea Romconsulting Investment & Development. Acționarul majoritar la aceasta din urmă firmă, unde actualul candidat de la Sectorul 6 era angajat ca administrator, era offshore-ul Darval Investment SA Panama.

Cele patru tranzacții cu offshore-uri

Printre legăturile dintre societatea de tip căsuță poștală și senatorul PSD a fost și una directă, de cedare și primire de acțiuni ale unor srl-uri autohtone.
PRIMA TRANZACȚIE. În anul 2008, Gabriel Mutu achiziționează 30% din acțiunile firmei Grand Apartements Grup de la Darval Investment SA Panama. Mandatarul acestei firme este Raluca Petcu, o cunoscută a senatorului și a lui Bogdan Cătălin Iordăchescu. Acesta din urmă este un important investitor imobiliar, dar și unul dintre acționarii caselor de amanet Tezaur. Iordăchescu are ca partener în cadrul afacerii cu amanet pe același offshore din Panama, Darval Investment SA. În cadrul afacerii, Mutu mai ia 10% din acțiunile Grand Apartements Grup de la aceeași Raluca Petcu și Cristian Octavian Paicu.
Firma nu prea a avut activitate, având un singur angajat, iar din raportările la Ministerul de Finanțe reiese că anual, între 2010 și 2012, au circulat bunuri sau sume de bani cu o valoare de un milion de lei. Firma a reușit să acumuleze, înainte de a fi închisă, în 2012, datorii de peste 1,4 milioane de lei.
bun Grand Apartments Grup 2010 Mutu cumpara de la Darval
A DOUA TRANZACȚIE. Iordăchescu și Mutu sunt la rândul lor doi apropiați și parteneri de afaceri. Cei doi au fost asociați la International Building Construct până în anul 2008, când actualul candidat de la Sectorul 6 a ieșit din acționariat. El a pasat cele 0,7% din acțiuni către aceeași companie de tip căsuță poştală din Caraibe.
bun International Building Construct 2009 cu Darval
A TREIA TRANZACȚIE. La începutul lui 2009, luna ianuarie, Mutu mai face o tranzacție cu contul din Panama. Senatorul își vinde acțiunile de la Romconsulting Properties, unde era partener cu același Iordăchescu, tot către Darval Investment SA.
bun Romconsulting Properties 2009 Mutu vinde la Darval
A PATRA TRANZACȚIE. Gabriel Mutu nu s-a mărginit să facă afaceri cu offshore-uri de pe continentul american, aşa că a vândut niște acțiuni și la o companie căsuță poştală din Insulele Seychelles, din apropierea coastelor continentului african. La mijlocul lui 2009, parlamentarul cedează 99,375% din acțiunile de la Leader Rezidențial Concept către Vantec Business Ltd. din Seychelles. Mandatarul acestui offshore este Petre Marinescu (născut în 1974). Aici mai trebuie amintit că cel de-al doilea asociat al Leader Rezidențial Concept este Claudia Mutu, soția parlamentarului, mai scrie cetateanul.net.
VIS_Gabriel Mutu offshore-1460327112090

Nu știe nimic

Cetateanul.net nu a reușit să-l contacteze, în acest weekend, pe Gabriel Mutu pentru a ne preciza punctul său de vedere, însă în urmă cu cinci ani senatorul a declarat pentru Reporting Project, în cadrul unui material ce viza rețeaua condusă de Lazlo Kiss, cel care înregistra offshore-uri pentru afaceriști din România, că nu a avut prea multe relații cu aceste companii din state paradis fiscal. “Eu am cesionat și gata, nu m-a interesat a cui e firma offshore și nici cine a înființat-o. În afaceri, asta nu se întreabă niciodată! Într-adevăr, Măinescu o reprezenta, dar nu știu să vă spun mai multe.”, a fost replica sa despre afacerile cu firma din Seychelles
Cât despre offshore-ul din Panama acesta s-a mărginat să spună doar: “Vorbiți despre firmele mele mai vechi din care am ieșit. Nu mai știu care e situația.”

Reclama

Mandatarii se întâlnesc la domiciliul lui Mutu

Chiar dacă senatorul susține că nu știe cine se află în spatele celor două căsuțe poștale, reprezentanții celor doua offshore-uri implicate în tranzacții cu Gabriel Mutu, Raluca Petcu (Darval Investment SA Panama) și Petre Marinescu (Vantec Business Ltd Seychelles) sunt la rândul lor doi parteneri cu o afacerea chiar în domiciliul candodatului de la Sectorul 6.
Cei doi, Petcu și Marinescu, sunt asociați în cadrul srl-ului din București, Pro Imob Serv. Sediul acestei societăți a fost apartamentul cu nr. 20 dintr-un bloc de pe strada Elena Văcărescu din Capitală. În același apartament își are domiciliul trecut și Gabriel Mutu.
bun Pro Imob Serv in apartamentul lui Mutu 2011 cu Raluca Petcu

Bucuresti

Ce poți vedea la Zilele Bucureştiului

Publicat cu

pe

Zilele Bucureştiului sunt sărbătorite de Muzeul Municipiului Bucureşti la Palatul Suţu, Casa Dinu Lipatti şi Casa Filipescu-Cesianu, publicul fiind invitat să participe la un program complex, dedicat tuturor categoriilor de vârstă, ce include evenimente şi expoziţii interesante al căror subiect central se referă la istoria şi cultura Capitalei.


PALATUL SUŢU (BD. I.C. BRĂTIANU, NR. 2)
Vineri, 20 septembrie, 10.00-18.00 (17.30 ultima intrare), Porţi deschise cu ocazia Zilelor Bucureştiului la Palatul Suţu – intrare gratuită pentru vizitatori la expoziţiile deschise, al căror subiect principal se referă la Capitală:
* Expoziţia permanentă „Timpul Oraşului”, dedicată istoriei oraşului Bucureşti;
* Expoziţia tematică „Calea Victoriei, incursiune în istoria unei uliţe domneşti”;
* Expoziţia tematică „Dinamica palatelor voievodale de la Bucureşti şi Târgovişte în perioada medievală”;
* Expoziţia tematică „Arheologie digitală: Trecutul medieval al Bucureştiului dintr-o perspectivă ceramică”;
* Expoziţia outdoor de fotografie „Trecut-au anii 2024”, prin care vizitatorii pot retrăi farmecul Bucureştiului de altădată prin prisma fotografiilor realizate de Şerban Lăcriţeanu în anii ’70.
Se vor putea vizita şi expoziţiile tematice „Între România şi Franţa. Un parcurs plastic remarcabil” şi „Vechi cărţi româneşti cu steme domneşti şi stihuri poeticeşti”.
Vineri, 20 septembrie, ora 17.00, publicul este invitat să participe la vernisajul expoziţiei tematice „Universul restaurării ceramicii”.
Vineri, 20 septembrie, 10.00-18.00 (17.30 ultima intrare), proiectul PRINCIPIUM MOBILITAS, organizat de Direcţia de Mediu – Serviciul Ecologie Urbană, Primăria Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti. În cadrul proiectului vor fi prezentate în foyerul Palatului Suţu materiale muzeale itinerante proprii referitoare la istoria Jandarmeriei (uniforme naţionale şi internaţionale), puse la dispoziţie de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, materiale şi machete puse la dispoziţie de Institutul Astronomic al Academiei Române şi de Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu – Muzeul Municipiului Bucureşti, precum şi machete puse la dispoziţie de Societatea de Transport Bucureşti.

CASA DINU LIPATTI (BD. LASCĂR CATARGIU, NR. 12)
Vineri, 20 septembrie, ora 18.00 – „Zilele Bucureştiului” la Casa Dinu Lipatti – Recital Tinere Talente. Eveniment organizat de Muzeul Municipiului Bucureşti şi Fundaţia Regală Margareta a României. Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile.
Solişti: Iuliana Ioana (soprană), Olga Florea (soprană), Daniel Dumitrascu (pian) – studenţi la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
În program: G. Dendrino, P.I. Ceaikovski, G. Puccini, G. Bizet, C. Debussy, E. Doga, Bach-Busoni, G. Verdi, A. Catalani, J. Massenet, A. DvoĹ™ak, J. Offenbach.

Reclama

LA˜ CASA FILIPESCU-CESIANU (CALEA VICTORIEI 151)
Sâmbătă & duminică, 21 şi 22 septembrie, Weekend Sessions în grădina Casei Filipescu-Cesianu. Accesul la evenimentele din grădină este gratuit. Programul complet este detaliat mai jos.

Sâmbătă, 21 Septembrie 2024
De la 15.00: Expoziţie în grădină „Dialoguri în culoare” – 15 tineri artişti îşi expun picturile (Fii Artă)
De la 15.00: Atelier de educaţie digitală & robotică – MindHub Bucureşti Unirii
16.00 – 17.00: Performance „Changing Skins & Nemira” – Moderator Eli Bădică
16.00 – 20.00: Instalaţie literară „Rezervaţie: Cititorul de Ficţiune” – Editura Nemira
17.00 – 18.00: Sesiune de yoga – BodyMind Balance cu Alexandra Bociu (Con Sabor)
18.30 – 19.30: Sesiune de jazz – Jazzy Jo
19.30 – 20.30: Întâlnire literară Nemira cu Andrei Crăciun despre cartea „Turbo”
19.30: Sesiune de tango – pian, chitară, bandoneon (Dan Maftei, Alex Ionescu, Alexandru Nuca) + TDJ set tematic – Robert Andrei Botezat

Duminică, 22 Septembrie 2024
De la 15.00: Expoziţie în grădină „Dialoguri în culoare” – 15 tineri artişti îşi expun picturile (Fii Artă)
De la 15.00: Atelier de educaţie digitală & robotică – MindHub Bucureşti Unirii
15.00 sau 16.30: Tur ghidat – Andreea Mâniceanu, muzeograf MMB (23 lei/adult, 16 lei/elev şi studenţi, înscrieri pe [email protected])
15.30: Atelier de fotografie urbană – coordonat de Octavian Pavel
16.00 – 20.00: Instalaţie literară „Rezervaţie: Cititorul de Ficţiune” – Editura Nemira
17.00 – 18.00: Sesiune de yoga – BodyMind Balance cu Alexandra Bociu (Con Sabor)
17.30 – 18.30: Sesiune de chitară & pian – Monica Gemene şi Roxana Cioran
18.30 – 20.00: Sesiune de tango – pian, chitară, bandoneon (Dan Maftei, Alex Ionescu, Alexandru Nuca) + TDJ set tematic – Robert Andrei Botezat
* De asemenea, publicul este invitat să descopere la Casa Filipescu-Cesianu expoziţia permanentă – Muzeul Vârstelor, precum şi expoziţia tematică „Gust, rafinament şi sociabilitate în Bucureştiul primei jumătăţi a secolului XX” (deschisă în perioada 29 august – 10 noiembrie 2024).
Program: miercuri – duminică, 10.00-18.00 (17.30 ultima intrare).
Preţ bilete:
13 lei – bilet întreg; 6 lei – bilet redus (pensionari, militari, elevi, studenţi).

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

900 de blocuri din Bucuresti, fara apa calda

Publicat cu

pe

Peste 900 de blocuri rămân fără apă caldă, în următoarele zile. Compania Municipală Termoenergetică București (CMTEB) S.A. anunță că se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice. Lucrările vor afecta toate sectoarele Capitalei.

Peste 900 de blocuri rămân fără apă caldă, în următoarele zile. În sectorul 2 al Capitalei, lucrările vor dura pană pe 19 august, potrivit Termoenergetica. În zona cuprinsă între traversarea Căii Giulești și Calea Griviței, Sectoarele 1 și 6, se fac lucrări de reparație și modernizare a conductelor. 12 blocuri rămân fără apă caldă până pe 6 august, la ora 23:00.

Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1973.

Reclama

De asemenea, conductele vor fi reparate și în zona străzilor Torentului, Cozia, Terasă Colentina, Doamna Ghica din Sectorul 2. Până pe 19 august, la ora 23:00, 452 de blocuri nu vor avea agent termic. Magistrală I Sud având o vechime de 40 de ani. Anul trecut, în zonă, a fost înlocuit un tronson de peste 150 metri de țeavă.

În Sectorul 3, se vor face lucrări de modernizare în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București – Obiectiv 3 Magistrală I Sud tronson CM18 – CB5/C – CV4”. În acest context, două puncte termice, respective 17 blocuri, rămân fără apă caldă până pe 10 august, la ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1965.

Tot în Sectorul 3, se fac lucrări de reparații pentru o conductă din 1975 iar alte aproape 230 de nu au agent termic până pe 7 august, la ora 23:00.

Reclama

În Sectorul 4, pe strada Nitu Vasile, se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către două puncte termice, până în data de 9 august, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1987.

Lucrări se vor face și pe strada Luică și 166 blocuri nu vor avea apă caldă până în data de 7, la ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei, din această zonă, este 1976.

Pe Bulevardul Unirii din Sectorul 5 al Capitalei, se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă, către 14 blocuri, până în data de 9 august, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei, din această zonă, este 1990.

Reclama

Și în strada Virtuții din Sectorul 6, se vor executa lucrări de refacere a căminului „CU3” și de înlocuire a unor vane cu diametrul de 800 mm, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către două puncte termice și un modul, până în data de 9 august 2024, orele 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei este 1976.

Continua sa citesti

Bucuresti

Cel mai mare eveniment de parenting din România, ParentED Fest! 3 Octombrie – Universitata Politehnică București

Publicat cu

pe

  • Cel mai mare eveniment de parenting din România, ParentED Fest, va avea loc pe 3 octombrie 2024, în Aula Magna din cadrul Universității Politehnica din București și va aduce unii dintre cei mai renumiți speakeri internaționali din domeniu față în față cu publicul român.

Psiholog clinician și autor de renume mondial, Dr. Shefali Tsabary vine în premieră în România, pentru a discuta despre arta și practica parenting-ului conștient și despre cele mai eficiente modalități de a crește copii autentici, fericiți și rezilienți.

Potrivit The Parenting Index*, la nivelul anului 2021, 61% dintre părinții din România resimțeau o presiune intensă din partea societății în legătură cu modul în care aleg să își crească proprii copii, în vreme ce 46% dintre ei considerau că rolul de părinte este mai dificil decât s-ar fi gândit.

„Într-o epocă în care parenting-ul se poate simți precum navigarea unui labirint de sfaturi în continuă schimbare, este esențial să ne unim pentru a împărtăși, învăța și crește ca o comunitate informată. Evenimentul nu este doar despre diseminarea informațiilor; este despre declanșarea conversațiilor, formarea de conexiuni și crearea unei rețele de sprijin care se extinde cu mult dincolo de aceste ziduri. Prin paneluri de experți și sesiuni interactive, aspirăm să reducem decalajul dintre cercetarea academică de ultimă oră și practica de zi cu zi”, spune Diana Bălan, fondator ParentED Fest.

Reclama

În cadrul evenimentului, unii dintre cei mai renumiți specialiști internaționali din domeniu vor interacționa cu publicul din România:

  • Dr. Shefali Tsabary, psiholog clinician, speaker internațional și autorul cărților cu vânzări record “Harta parentingului modern” și „Părintele conștient”, traduse inclusiv în limba română, vine în premieră în România. “Paradigma tradițională de parenting are la bază ierarhia și presupune că părintele știe mai bine. Parenting-ul conștient detonează această paradigmă și aduce reciprocitatea în relație. Aș spune că, de multe ori, profesorul este copilul, învățând părintele cum să devină o versiune mai bună a sa și, mai ales, cum să trăiască în prezent, așa cum doar copiii știu să trăiască”. Dr. Shefali reușește să cuprindă în cărțile sale provocările cu care familiile se confruntă în 2024, ajungând astfel la milioane de părinți din întreaga lume și demontând rând pe rând metodele învechite de a-i educa pe cei mici, în urma a numeroase cercetări și ani întregi de experiență.
  • Dr. Deborah MacNamara, om de știință, consilier clinician și expert în parenting cu peste 25 de ani de experiență, autoarea uneia dintre cele mai celebre cărți dedicate părinților din întreaga lume – „Rest, Play, Grow”. “Copiii noștri nu sunt meniți să facă eforturi pentru dragostea noastră. Ei sunt meniți să se simtă confortabil în grija noastră pentru a se putea juca și dezvolta. De asta, siguranța relației este esențială”.
  • Dr. Vanessa Lapointe, doctor în psihologie, autor și „educator pentru părinți”, va contribui la înțelegerea evoluției copiilor și va oferi sfaturi părinților într-una dintre cele mai mai provocări ale parentingului: cum putem insufla celor mici reziliență fără să cauzăm traume. “Din păcate, principala lecție pe care o învață copiii de la disciplinarea clasică este că dragostea părinților este condiționată și în directă legătură cu un comportament de obediență”.
  • Dr. Greer Kirshenbaum, expert în parenting, autor, cercetător în neuroștiințe, specialist în somnologie infantilă și dezvoltarea timpurie a copiilor, va vorbi la București despre unul dintre cele mai importante subiecte din parentingul modern: gestionarea stresului pentru a construi sănătatea mintală a bebelușilor și părinților. “Sănătatea somnului se construiește, ajutându-ți copilul să adoarmă și să readoarmă, ținându-l în brațe și oferindu-i dragoste cât timp are nevoie de tine”.

ParentED Fest este susținut de Lidl România – Strategic Partner, Sanador – Heathcare Partner, alături de ThedaMar, AutoKlass, One United Properties, Catena, Casa Timiș, Raiffeisen Bank și CEC Bank. Parteneri media: ZYX Books și Euromedia.

Biletele sunt puse în vânzare pe https://parentedfest.ro/ și în rețeaua IaBilet.ro.

Reclama
Continua sa citesti

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro