
Liniile de transport public vor funcţiona cu programul adaptat unei zile de duminică în zilele de 25 şi 26 decembrie, informează marţi Societatea de Transport Bucureşti...

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat luni, că CNAIR va da în trafic cei 21,1 kilometri din lotul trei al autostrăzii Lugoj – Deva, iar pe...

Consiliul General al Municipiului București a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți studiului de fezabilitate pentru ca tramvaiele care circulă pe traseele 19,...

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis în parte contestaţia formulată de Astra Vagoane Călători, după ce turcii de la Durmazlar au fost declaraţi...

Angajaţii firmei franceze Alstom, care se ocupă de reparaţiile de la metrou, ar putea intra în grevă, nemulţumiţi de salariile şi de condiţiile de muncă. Situaţia este însă...

Primăria Capitalei a anulat licitația pentru 100 de autobuze electrice, potrivit unui anunț din 10 decembrie. Ambele oferte, atât cea de autobuze turcești, precum și cea...

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni, că doreşte modificarea Codului Rutier, astfel încât autobuzele STB din Bucureşti să poată circula pe liniile de...

Primăria Capitalei va începe aplicarea vinietei Oxigen din luna martie, lunile ianuarie și februarie fiind pentru informarea cetățenilor și conștientizare, a declarat primarul Gabriela Firea, luni,...

Premierul Ludovic Orban a declarat că cel mai important proiect de infrastructură care va fi realizat în Bucureşti este autostrada de centură. Premierul a participat, duminică dimineaţă, la...

Peste 100 de amenzi în valoare de 56.000 de lei au fost aplicare, în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, în timpul unei razii a Brigăzii...