Timp liber
Cei mici sunt asteptati in Parcul Kiseleff la Festivalul ”Amintiri din copilarie”!

Intre 7 si 11 iunie, Primaria Capitalei si Teatrul Ion Creanga, in parteneriat cu Primaria Sectorului 1 – Bucuresti, organizeaza o noua editie a Festivalului Amintiri din Copilarie, prilej numai bun pentru copii si parinti sa se bucure de soare si relaxare, teatru si muzica in Parcul Kiseleff.
Festivalul, aflat la cea de-a IV-a editie, reuneste pe durata celor cinci zile o multime de evenimente si activitati: spectacole si concerte, instalatii creative si jocuri haioase pentru tineri exploratori, ateliere si demonstratii dintre cele mai interesante sau lecturi de povesti printre perne fermecate.
Cei mici – si mari deopotriva – vor avea ocazia sa urmareasca actori, instrumentisti, dansatori si acrobati veniti de departe. Printre musafiri se numara trupe si companii din Germania (Dulce Compania si Aras Stilt Band), Olanda (Het Mobiele Naaiatelier), Franta (Cie Mandingue), Italia (Fanfara Amaseno), Elvetia (Orchestra Fluturilor), dar si artisti din Israel (coregraful Ofir Yudilevitch si trupa de percutionisti Navon Amos & Demente Drummers), a caror prezenta este posibila cu sprijinul Ambasadei Statului Israel in Romania.
Acestora li se adauga artisti si facilitatori locali care vor anima programul la scena, unde sunt programate spectacole de teatru de papusi, ventrilocie, improvizatie, show-uri cu baloane de sapun, momente de magie, jonglerii si acrobatii. Surprize vin si din alte zone ale parcului, care au fost transformate in centre de activitati: Amfiteatrul bucuriei, Poienita botoseilor, Peluza simfonica, Patutul fermecat sau Copacul colorat.
Tot pe scena vor urca si protagonistii unei serii de concerte: de la jazz (Jazzappella, Jazz for Kids) si muzica clasica (Bucharest Winds) la muzica veche romaneasca (Trei Parale & Maruca Iordan) sau ritmuri rock (reinterpretate de Corul de Copii al Operei Nationale Bucuresti).
Una dintre activitatile cele mai indragite din cadrul editiilor anterioare ale Festivalului revine si anul acesta, sub forma atelierelor de creatie si recreatie. Coordonate de un grup de artisti plastici, inspirati si prietenosi, atelierele de creativitate pentru copii au loc zilnic, programul desfasurandu-se cu sprijinul Loteriei Romane.
Iar duminica, 11 iunie, la ora 11.00, tinerii spectatori sunt asteptati pe Soseaua Kiseleff, pentru a urmari Parada Teatrelor pentru Copii, traditionala plimbare a celor mai indragite personaje, reunite intr-un alai de poveste.
Alaturi de fluturii colorati si acrobatii pe catalige, care au venit de peste mari si tari pentru a anima festivalul, defileaza artisti de la Teatrul Ion Creanga, Circ & Variete Globus si Opera Comica pentru Copii, tineri cantareti (Ansamblul vocal-instrumental Nova), dansatori (Trouble Dance Company) si sportivi talentati (Instinct Taekwondo Team, Club Sportiv Radu Sensey, Kempo-Muay, Federatia Romana de Judo, Federatia Romana de Lupte si Federatia Romana de Sambo). Alaiul este insotit de reprezentanti de la Ministerul Apararii Nationale (MApN), Politia Romana, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) – Detasamentul de Voluntari si Asociatia Traditii Militare.
Parada se incheie in alveolele de pe Soseaua Kiseleff (spre Piata Victoriei), la ora 11.30, cu o demonstratie Drill Team sustinuta de Brigada 30 Garda „Mihai Viteazul”, alaturi de Muzica Reprezentativa a Armatei.
Programul continua pe acordurile Fanfarei Amaseno, care va conduce publicul spre scena si spre peluzele care gazduiesc, incepand cu ora 12.00, activitatile realizate de partenerii institutionali: IGSU si Politia Romana. Acestia le vor prezenta copiilor si tinerilor prezenti in parc o serie de masuri de preventie si educatie, menite sa incurajeze adoptarea unui comportament adecvat in situatii limita.
Un alt punct de atractie al zilei de duminica il constituie programul propus de Baza de instruire pentru Vanatori de munte „Bucegi” – Predeal, cei mici fiind invitati intre orele 12.00 si 18.00 sa testeze tiroliana si peretele de escalada instalate de reprezentantii MApN.
Accesul la toate evenimentele din cadrul Festivalului este liber. Participarea la atelierele programate la Peluza simfonica si in Poiana botoseilor se face in limita locurilor disponibile.
Programul detaliat si harta Festivalului sunt disponibile online, pe www.amintirifest.ro si www.teatrulioncreanga.ro si pe pagina Facebook.com/TeatrulIonCreanga.
Timp liber
Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.
Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.
Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:
„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.
Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.
Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.
Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.
Timp liber
Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.
În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.
De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.
Timp liber
West Side Christmas Market are program special de Craciun

Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.
Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.
Programul concertelor:
- The Motans – miercuri, 20 decembrie;
- Vunk – joi, 21 decembrie;
- Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
- Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
- Romanița – duminică, 24 decembrie.
Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.
Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.
Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:
- Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
- Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.
Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.
În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.
You must be logged in to post a comment Login