Intra in contact cu noi

Politica

Grindeanu, prins cu minciuna in scandalul Blue Air: ”Știa ce urmează să se întâmple, dar i-a lăsat pe români să-şi ia ţeapă”

Publicat cu

pe

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ştia despre situaţia de la Blue Air, dar i-a lăsat pe români să-şi „ia ţeapă”, a afirmat miercuri liderul USR, deputatul Cătălin Drulă.

„Domnul Grindeanu ştia ce urmează să se întâmple, dar nu le-a spus şi românilor ca să nu-şi cumpere bilete şi să ia ţeapă. Domnul Grindeanu s-a pus aici în Parlament la adăpost, în mai, printr-un amendament prin care Blue Air trece acum la AVAS – la acea autoritate care se ocupă de toate epavele comuniste – nu la Ministerul Transporturilor, cum era în Ordonanţa de Urgenţă prin care i s-a dat împrumut. Deci a mutat mortul din casă preventiv, în luna mai – s-a pus la adăpost atunci, ştiind că o să crape Blue Air, dar pe români i-a lăsat să-şi ia ţeapă”, a declarat Drulă, la Parlament.

Potrivit acestuia, şi alţi doi miniştri trebuie să mai dea explicaţii în cazul Blue Air.

Reclama

„Trebuie să dea explicaţii şi domnul Bode, cel care a dat Ordonanţă de Urgenţă în toamna lui 2020, prin care s-au dat 300 de milioane de lei cu care statul român rămâne în pagubă acum şi domnul Burduja, cel care a semnat garanţiile pentru acest împrumut. Atenţie, trebuia să semneze domnul Cîţu, dar şi-a luat concediu, într-o zi de 15 octombrie 2020 – ştim cu toţii, „o perioadă aglomerată de concedii” – a plecat Cîţu de la MF şi domnul Burduja, actualul ministru al digitalizării, atunci secretar de stat, a semnat Hotărârea de Guvern cu garanţiile, care sunt o batjocură. Sunt 6 epave de avioane descompletate care dacă fac 5% din valoarea împrumutului e bine şi undeva un teren undeva în pădure la Băneasa care e neconstruibil, e numai pădure pe el”, a explicat liderul USR.

Întrebat dacă exista un audit pe aceste garanţii, Drulă a arătat că exista opinia Eximbank, făcută la momentul emiterii OUG, care spune că aceste garanţii sunt insuficiente.

„Cum se poate da un ajutor, un împrumut de 300 de milioane, care e garantat cu active de probabil maxim 10 milioane? Cred că ar trebui să răspundă procuratura la această întrebare. De ce domnul Cîţu a refuzat să semneze şi şi-a luat concediu în aceeaşi zi şi l-a lăsat pe domnul Burduja să semneze aceste garanţii. Probabil ştia ceva. Astea sunt întrebări la care trebuie să răspundă organele în drept”, a argumentat el.

Reclama

Deputatul USR a adăugat că „Sorin Grindeanu ar trebui să-şi dea demisia după ce a făcut”, iar organele competente trebuie să se pronunţe cum a fost lăsată această schemă piramidală să avanseze atât de mult.

„Ministerul Transporturilor, domnul Grindeanu, a dat datoria atât prin ceea ce înseamnă funcţia de ministru al Transporturilor – te ocupi de transporturi, te ocupi de zboruri – dar şi prin reprezentantul pe care îl ai în Consiliul de Administraţie al Blue Air – ca urmare a acestei Ordonanţe statul are un reprezentant în Consiliul de Administraţie şi are obligaţia de a monitoriza ce se întâmplă cu Blue Air. Avea obligaţia de a nu lăsa această ţeapă să nu se extinsă la sute de mii de oameni. Sunt sute de mii de oameni care au rămas cu banii daţi, sunt mii sau zeci de mii care rămân acum agăţaţi pe unde erau plecaţi sau nu se mai pot duce înapoi, unde au treabă, la muncă, şi aşa mai departe, şi mai sunt cei care urmau să zboare peste două sau trei luni. Se minte în spaţiul public şi se spune că vor lua banii, dar nu mai au ce să ia de la Blue Air. Blue Air este în faliment, nimeni nu-şi va mai vedea banii de acolo, este exact ca la falimentul unei instituţii de credit sau financiare”, a mai susţinut Drulă.

Liderul USR afirmă că ministrul Mediului, Tanczos Barna, ar fi trebuit să-l informeze pe premierul Nicolae Ciucă în privinţa situaţiei Blue Air. „Premierul trebuia să ştie. Înţeleg că premierul nu mai controlează acest guvern”, a adăugat el.

Reclama

Drulă a susţinut că, în momentul în care a plecat de la Ministerul Transporturilor, compania Blue Air „era încă într-o stare rezonabilă”, având discuţii pe tema situaţiei acesteia cu fostul premier Florin Cîţu, respectiv despre ce urmează să se întâmple cu această companie.

Politica

București: liberalii din Consiliul General au preluat un proiect depus în bugetarea participativă – un parc freerun și parkour destinat tinerilor

Publicat cu

pe

Diana Mardarovici, liderul grupului PNL din Consiliul General al Primăriei București, a transmis că a fost preluat și extins un proiect depus în bugetarea participativă de către societatea civilă.

Acesta presupune realizarea unui parc freerun și parkour destinat tinerilor.

„Adolescenții pasionați de freerun și parkour vor avea un loc special amenajat pentru a-și practica activitatea. Cu echipamente omolagate și tartan special, sper ca acest mic spațiu de 500 de metri pătrați să fie folosit de cât mai mulți tineri bucureșteni!

Un exemplu bun de colaborare între societatea civilă și Consiliul General”, precizează Diana Mardarovici.

Continua sa citesti

Politica

VIDEO-Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a inaugurat oficial Pasajul Doamna Ghica

Publicat cu

pe

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, viceprimari din București și reprezentanți ai companiei care au lucrat la Pasajul Doamna Ghica au inaugurat investiția joi dimineață, în ultima săptămână dinaintea începerii anului școlar 2022-2023.

Nicușor Dan a mulțumit celor implicați în construcția pasajului în special ”majorității din Consiliul Local PNL-USR-PMP, care au alocat bani până la urmă:

”Vreau să mulțumesc mai multor oameni și instituții care au făcut ca acest obiectiv să fie realizat și majorității din Consiliul Local PNL-USR-PMP, care au alocat bani până la urmă, primarului Sectorului 2 care a investit major, companiei care a realizat investiția”, a transmis Nicușor Dan.

Reclama

”E un calendar pe care l-am asumat acum un an și jumătate, l-am respectat. Când primăria este serioasă și plătește există în România firme serioase care se țin de cuvânt”.
”Pasajul e parte din alte lucrări de infrastructură pe care le facem (…) Suntem într-o fază avansată cu înnoirea flotei, 100 de autobuze electrice în plus față de cele 100 de tramvaie”.
”Toate pentru a încuraja oamenii să folosească transportul în comun”, a mai spus Nicușor Dan.

Viceprimarul general Horia Tomescu (USR) a mulțumit de asemenea ”colegilor USR, PNL, PMP” care au arătat că ”sunt o alianță funcțională, care poate să implementeze proiecte”.

”Unul dintre cele mai grele pasaje, lucrările s-au desfășurat în timp ce bucureștenii mergeau cu mașinile în intersecție, un pasaj cu una din cele mai mari deschideri din București. Este unul dintre cele mai grele pasaje construite în București. A fost realizat cu majoritatea de dreapta PNL-USR-PMP (…) Bucureștiul trebuie să redevină un oraș al oamenilor, are 1,8 milioane de mașini. Oamenii trebuie să meargă comod la serviciu, cu transport în comun. Mulțumesc, domnului primar general și îi adresez o rugăminte, să finalizăm studiul de fezabilitate pentru tramvai, ține și de dorința dumnealui. Sper să se realizeze cu o viteză cât mai mare”, a transmis Radu Mihaiu, primarului Sectorului 2.

Reclama

Viceprimarul general Stelian Bujduveanu (PNL) a vorbit de asemenea despre ”obiectivul care face parte din cele 10 proiecte PNL înaintate primarului general”.

Continua sa citesti

Politica

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, este urmărită penal de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1

Publicat cu

pe

​​Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, este urmărită penal de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, pentru infracțiunea de favorizarea unor persoane, dosarul fiind deschis după ce Agenția Națională de Integritate că s-ar fi folosit de funcție pentru a obține venituri printr-un proiect european vizând măsuri anticorupție și implementat în primărie. „Am deranjat niște interese, dar nu mă opresc”, a spus Clotilde Armand la ieșirea din sediul Parchetului.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a anunțat că Clotilde Armand este urmărită penal pentru infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.

Acuzațiile pe care procurorii i le aduc lui Clotilde Armand:

„1. suspecta a semnat o dispoziție prin care s-a desemnat manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupție”, cod proiect MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151 şi, ca urmare a acestui act, a realizat foloase materiale constând în venituri aferente activităților prestate in calitatea de manager de proiect.

2. suspecta a semnat o dispoziție prin care şi-a majorat indemnizația de bază brută aferentă lunii aprilie 2022, cu suma de 3744 lei, pentru timpul lucrat în luna aprilie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziţiei.

3. suspecta a semnat o dispoziție prin care şi-a majorat indemnizația de bază brută aferentă lunii mai 2022, cu suma de 5.616 lei, pentru timpul lucrat în luna mai 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziției.

4. suspecta a semnat o dispozitie prin care şi-a majorat indemnizația de bază brută aferentă lunii iunie 2022, cu suma de 3744 lei, pentru timpul lucrat in luna iunie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la indeplinire a prevederilor dispoziției.

5. suspecta a semnat o dispoziție prin care şi-a majorat indemnizația de bază brută aferentă lunii iulie 2022, cu suma de 5.616 lei, pentru timpul lucrat în luna iulie 2022 in cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziției. Suspectei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală şi acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”.
Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 precizează că dosarul s-a constituit ca urmare a sesizării formulate de către Agenția Națională de Integritate.

Continua sa citesti
Reclama
Banio săptămână in urma

Autoritățile române au capturat peste 90 de milioane de țigarete de contrabandă în primele 9 luni ale anului 2023

Autoritățile române au capturat peste 90 de milioane de țigarete de contrabandă în primele 9 luni ale anului 2023, aproape...

Sectorul 62 săptămâni in urma

Primarul Ciprian Ciucu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor la Drumul Valea Largă din Sectorul 6

Primarul liberal Ciprian Ciucu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor la Drumul Valea Largă din Sectorul 6. ”La doar două...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Doi oameni au fost atacați de un câine, pe stradă în București

Două persoane din Bucureşti au fost atacate de un metis de Brac în Sectorul 6. Persoanele erau la plimbare cu câinii lor. Poliţiştii Secţiei...

Sectorul 62 săptămâni in urma

București: în premieră la Primăria Sectorului 6 va funcționa o Unitate Centralizată de Achiziții (UCA)

La nivelul Primăriei Sectorului 6, în premieră pe București, va funcționa o Unitate Centralizată de Achiziții (UCA), care va cumpăra...

Sectorul 22 săptămâni in urma

Campania „Începem Școala Sănătos” – servicii medicale gratuite pentru locuitorii Sectorului 2 din București

Monica Anisie, președintele Comisiei de Învățământ din Senat și președintele PNL Sector 2, continuă campania „Începem Școala Sănătos”, organizată împreună...

Transport3 săptămâni in urma

Se schimba numele stației de metrou Timpuri Noi: Vezi cum se va numi

Consiliul de Administrație (CA) al Metrorex SA a votat în unanimitate schimbarea denumirii stației de metrou Timpuri Noi. Aceasta va purta numele...

Reclama

La mare cautare

%d blogeri au apreciat: