Și lanțul de magazine „Mega Image” a fost amendat de inspectorii Autorității pentru Protecția Consumatorilor în urma mai multor controale.

Comisarii au găsit gândaci în zona de panificație, unde erau instalate și capcane pentru rozătoare. În plus, la raft erau mai multe alimente expirate. Vitrinele cu produse calde și de brutarie au fost închise temporar. Lanțul a fost amendat cu 93.000 de lei, iar ANPC a propus închiderea a patru magazine pentru o perioadă de șase luni.

<

Într-un raspuns dat publicității, reprezentantii „Mega Image” au anunțat că vor rezolva în scurt timp problemele semnalate, dar și că magazinele verificate vor rămâne închise pentru igienizare.