Intra in contact cu noi

Stiri Bucuresti actualitate

”Padurea de maine” – amplu proiect de impadurire in sase judete

Publicat cu

pe

Vor fi împădurite 13 terenuri forestiere din șase județe, cu o suprafață totală de aproape 50 de hectare. Peste 160.000 de puieți plantați de la demararea proiectului. Până în 2024 vor fi plantați un milion de puieți.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Pădurilor, Holzindustrie Schweighofer a anunțat că în primăvara anului 2019 vor fi împădurite 50 de hectare de terenuri forestiere degradate în cadrul proiectului Pădurea de Mâine. Un total de 204.000 de puieți de molid, fag, paltin, frasin, brad și stejar vor fi utilizați pentru regenerarea acestor suprafețe.
Acțiunile de plantare vor cuprinde 13 suprafețe de teren din județele Cluj, Satu Mare, Suceava, Harghita, Covasna și Brașov. De asemenea, pentru Luna Plantării Arborilor, inițiativa are planificate lucrările de îngrijire a suprafețelor plantate în anii precedenți – unul din obiectivele asumate este îngrijirea plantațiilor timp de cel puțin trei ani, pentru ca puieții să prindă rădăcini sănătoase.

Ne bucurăm să ne întoarcem la Dumbrăvița, județul Brașov, unde vom planta încă 10 hectare alături de cele zece plantate anul trecut,” a declarat Ionuț Apostol, managerul proiectului Pădurea de Mâine. „A fost prima acțiune din 2018 și are o valoare simbolică pentru noi. Ca și anul trecut, ne așteptăm să avem alături voluntari inimoși și dornici să învețe mai multe despre pădure. Pe lângă componenta tehnică și de mediu, proiectul nostru are și o componentă educațională, iar sutele de tineri care acceptă provocarea noastră în fiecare an sunt tot atâtea exemple pozitive de implicare pentru protejarea patrimoniului natural al României.” Proiectul a fost lansat în septembrie 2017, în parteneriat de Asociația Administratorilor de Păduri, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și Holzindustrie Schweighofer, pentru a ajuta proprietarii privați și administrațiile locale din toată țara să reîmpădurească suprafețele de fond forestier cu dificultăți de regenerare.

În cadrul proiectului Pădurea de Mâine vor fi plantați un milion de puieți, cu scopul de a:

  • sprijini proprietarii de păduri care nu au capacitatea să regenereze pădurile degradate;
  • crea un puternic impact pozitiv la nivelul comunităților locale, care vor fi implicate activ în proiect;
  • contribui substanțial la conservarea resurselor forestiere, la prevenirea eroziunii, alunecărilor de teren și inundațiilor din zonele respective.


De la lansare proiectului au fost plantați mai mult de 160.000 de puieți pe o suprafață totală de 40 de hectare. Până acum, Pădurea de Mâine a angrenat peste 1.000 de voluntari în acțiunile sale desfășurate în opt județe din țară. Proiectul este deschis proprietarilor privați de terenuri forestiere din întreaga țară, care pot înscrie o suprafață pe www.padureademaine.ro.
Despre Pădurea de Mâine
Pădurea de Mâine este un proiect multianual, național, elaborat de Asociația Administratorilor de Păduri și de Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, cu sprijinul Holzindustrie Schweighofer. Proiectul răspunde unei nevoi urgente de reîmpădurire a terenurilor private. Terenurile forestiere s-au retrocedat în mai multe etape, iar diferite situații au dus, în unele cazuri, la degradarea pădurilor. Există subvenții pentru împădurire (pădurile plantate pe terenuri non-forestiere), dar nu pentru replantare în aceste zone. În cadrul proiectului vor fi plantați un milion de puieți pe parcursul a cinci ani. Lucrările de întreținere și monitorizare vor continua timp de trei ani pentru a asigura atingerea obiectivului, respectiv instalarea cu succes a vegetație forestiere. Mai multe detalii pe www.padureademaine.ro
Despre AAP
AAP este o organizație non-guvernamentală, apolitică, non-profit, asociația profesională a administratorilor de păduri. Asociația a fost înființată în anul 2004 și are statut de utilitate publică din anul 2015. Membrii asociației sunt 109 ocoale silvice private. Ocoalele din asociație administrează 1,5 milioane hectare de fond forestier, din proprietatea unităților administrativ teritoriale (64%), persoanelor juridice (30%) și fizice (6%).
Despre Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
Componentele principale ale activității Facultății de Silvicultură din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava sunt învățământul și cercetarea științifică în domeniul forestier. Instituția pregătește ingineri silvici pentru activitățile de cultură a pădurilor, exploatarea și transportul masei lemnoase și industrializarea primară. Facultatea de Silvicultură Suceava este foarte activă în planul cercetării științifice, derulând numeroase proiecte de cercetare la nivel național și european, activând ca membru fondator al EFI CEEC – Centrul Regional pentru Europa Centrală și de Est  al Institutului Forestier European (EFI).
Despre Grupul Schweighofer
Grupul Schweighofer își are originile într-o afacere de familie austriacă, cu peste 400 de ani de experiență în industria de prelucrare a lemnului. În prezent, Grupul este activ în industria de prelucrare a lemnului din Europa, având activități și în producția de energie din surse regenerabile și afaceri imobiliare. Divizia industrială a Grupului Schweighofer operează în România trei fabrici de cherestea și două fabrici de producție a panourilor din lemn, precum și o fabrică de cherestea în Germania. Grupul este lider în industria europeană a prelucrării lemnului, având în acest moment aproximativ 3.100 de angajați. Holzindustrie Schweighofer exportă produsele sale în peste 70 de țări din întreaga lume.

Reclama

Stiri Bucuresti actualitate

Atentie la cine va suna pe WhatsApp: Un român s-a trezit fără niciun ban și cu un credit la bancă de 37.800 lei

Publicat cu

pe

Un bărbat din Suceava s-a trezit dator la bancă cu 37.800 lei și a pierdut 3.750 lei după ce a sunat la un număr de telefon de pe Facebook, la un anunț care promitea câștiguri fabuloase în schimbul unor investiții în acțiuni Romgaz.

Un bărbat din Suceava a sesizat poliția că a fost păcălit cu o sumă mare de bani după ce a răspuns unui anunț fals de pe Facebook, care promitea câștiguri mari prin cumpărarea de acțiuni la Romgaz, scrie Obiectiv de Suceava.

Păgubitul a pierdut 3.750 lei și s-a trezit cu un credit bancar de 37.800 lei, doar pentru că a sunat la acel număr de pe Facebook și a crezut ce-i spun escrocii.

Reclama

Bărbatul a povestit polițiștilor că, în luna septembrie 2023, a văzut pe Facebook un anunț prin care se oferea oportunitatea investirii în societatea respectivă. Bărbatul a apelat numărul de telefon din anunț, ocazie cu care a discutat cu o persoană ce s-a recomandat a fi din cadrul Romgaz.

În timpul discuției telefonice, persoana vătămată a acceptat să învestească suma de 1.250 lei, motiv pentru care i-a comunicat acelei persoane, telefonic, datele înscrise pe cardul bancar precum și cele de pe cartea de identitate.

În continuare, după ce i-a fost retrasă suma de 1.250 din contul bancar, persoana vătămată a fost contactată telefonic, de către o altă persoană, ce s-a recomandat a fi din partea aceleiași societății energetice, aceasta solicitându-i bărbatului depunerea a încă 2.500 lei la un ATM de monede virtuale, pentru a putea retrage câștigul inițial. Bărbatul din Vadu Moldovei s-a deplasat în municipiul Suceava și a depus la ATM suma de 2.500 lei.

Reclama

Pe 11 decembrie, la solicitarea telefonică a unei alte persoane ce s-a recomandat reprezentant al Romgaz, bărbatul și-a deschis cont bancar separat, în cursul aceleiași zile fiind contactat telefonic de aceeași persoană ce i-a solicitat deschiderea contului și permițând accesul acesteia la telefon, prin aplicația informatică Any Desk, care permite control de la distanță, potrivit Monitorul de Suceava.

Pe 14 decembrie 2023, cu ocazia deplasării la sucursala bancară unde și-a deschis contul, omul din Vadu Moldovei a aflat faptul că pe 11 decembrie 2023 a solicitat un credit în valoare de 37.800 lei.

Conform extrasului de cont, în contul persoanei vătămate a fost virată la data de 11.12.2023 suma de 37.800 lei, la aceeași dată fiind și transferată aceeași sumă către alt cont.

Reclama

Păgubitul a povestit că persoana care l-a contactat și s-a recomandat a fi reprezentant al Romgaz i-a solicitat să efectueaze mai multe acțiuni, respectiv fotografierea cărții de identitate și o fotografie de tip selfie, în timp ce aceasta prin intermediul aplicației informatice efectua diferite acțiuni în telefonul persoanei vătămate.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunilor de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Cum se pune în practică o fraudă cu investiții?

Polițiștii suceveni au explicat că prin intermediul unor reclame și anunțuri promovate pe rețelele de socializare referitoare la servicii de investiții financiare, în care se folosește imaginea unor companii cunoscute listate la bursă sau false mărturii ale unor celebrități pentru a-i atrage pe oameni să investească în escrocheriile lor.

Reclama

Se promit câștiguri imediate foarte mari prin ”cumpărarea de acțiuni” care vor ”genera dividende” de zeci de mii de lei ”direct pe cardul” utilizatorilor. În astfel de cazuri, atacatorii se folosesc de link-uri malițioase cu ajutorul cărora încearcă să obțină date personale și financiare de la utilizatori.

Victimele furnizează date de contact pe formularele puse la dispoziție în acele reclame. Ulterior sunt contactate telefonic de persoane necunoscute, care, după discuții repetate, reușesc, de obicei, să convingă victimele să se înscrie pe diferite platforme de investiții online.

Dacă sună prea bine pentru a fi adevărat, este mai mult decât posibil să fie o fraudă.

Reclama

”Insistăm tocmai pentru a preveni victimizarea persoanelor și în acest sens reamintim că educația financiară este primordială pentru protecție în cazul investițiilor financiare”, spun polițiștii suceveni.

Sursa: StirilePROTV


 

Reclama
Continua sa citesti

Stiri Bucuresti actualitate

Spaga de 9.000 de euro in Politia Capitalei pentru cateva favoruri

Publicat cu

pe

Un polițist de la Centrul de Reținere și Arest Preventiv București a fost reținut de procurori, fiind acuzat că ar fi primit mită peste 9.000 de euro de la un bărbat arestat preventiv, în schimbul mai multor favoruri. Banii ar fi fost primiți în tranșe de la deținut sau iubita acestuia, pe o perioadă de un an și jumătate.

Conform Parchetului Tribunalului București, polițistul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi dus în instanță cu propunerea de arestare preventivă pentru luare de mită în formă continuată.

Procurorii spun că în perioada mai 2022 – decembrie 2023 bărbatul, în calitate de agent de poliție la Poliția Capitalei – Serviciul de Reținere și Arestare Preventivă, a cerut și primit, în mai multe rânduri, de la un bărbat arestat preventiv sume de bani cuprinse între 500 și 3.600 de euro. În total, el a cerut suma de 9.600 de euro, din care a primit 9.200 de euro, banii fiind dați direct de către bărbatul aflat în arest, care este și denunțătorul, sau prin intermediul prietenei acestuia.

Polițistul a fost prins în flagrant joi, în timp ce primea 300 de euro de la deținutul respectiv.

Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor polițistul i-a permis celui aflat în arest să primească pachete care să depășească limita de greutate impusă de regulament, l-a pontat suplimentar pentru muncaa din arest̆, i-a permis să părăsească centrul fără documentația necesară în acest sens, i-a cumpărat produse alimentare și băuturi alcoolice sau a facilitat mutarea unor deținuți în alte celule.

Polițistul ar fi primit în continuare mită de la bărbatul respectiv și după plasarea acestuia în arest la domiciliu, în octombrie-noiembrie 2023, ca „recompensă pentru avantajele acordate”.

Continua sa citesti

Stiri Bucuresti actualitate

O vară întreagă de promisiuni deșarte: Zeci de mii de bucureșteni au rămas fără căldură și apă caldă!

Publicat cu

pe

Mai multe zone din sectoarele 2 și 3 ale Capitalei, în care locuiesc zeci de mii de oameni, au rămas, marți seara, fără apă caldă și căldură, din cauza unei avarii. Termoenergetica a transmis că avaria nu se va remedia mai devreme de noaptea de joi spre vineri. Potrivit prognozelor meteo, termometrele nu vor arăta mai mult de 6 grade Celsius în cursul zilei de miercuri.

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) SA anunţă, marți, că din cauza unei avarii produse în cursul acestei după-amiezi pe Magistrala III Sud, furnizarea agentului termic pentru apă caldă și încălzire va fi sistată în zonele: Mihai Bravu, Mașina de Pâine, Doamna Ghica, Șoseaua Fundeni și Petricani, din Sectorul 2 al Capitalei.

De asemenea, avaria afectează și vor funcționa sub parametrii normali zone din Sectorul 3 (Vitan, 1 Decembrie, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Rebreanu și Lucrețiu Pătrășcanu).

„Se vor efectua manevrele de trecere a alimentării punctelor termice din Șoseaua Ștefan Cel Mare, între Calea Floreasca și Piața Obor, pe CTE Grozăvești. Avaria s-a produs pe conducta Magistralei III Sud, la intersecția străzii Drumețului cu Calea Vitan. Au fost începute în regim de urgență lucrările de golire a conductei, de aerisire și ulterior vor fi realizate sudurile pentru reparația avariei”, informează Termoenergetica.

Termenul estimat pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării agentului termic este joi, ora 23.30.

Marți după-amiază au fost terminate lucrările de reparații pe Magistrala 1 Sud și a început încărcarea conductelor cu apă, urmând ca funcționarea pentru zonele afectate să fie reluată miercuri dimineață.

Continua sa citesti
Reclama
Bani4 zile in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti4 zile in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica6 zile in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti6 zile in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Reclama

La mare cautare