Duminică, 18 martie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut doi bărbaţi, în vârstă de 26, respectiv 49 de ani, bănuiţi de săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, după ce au agresat fizic victima şi au sustras un autoturism, în timp ce se aflau într-o benzinărie din sectorul 1.
La data de 17 martie, poliţişti din cadrul Serviciului Furturi de Autovehicule au fost sesizaţi prin intermediul 112, de către un bărbat, în vârstă de 34 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-o benzinărie din sectorul 1, doi bărbaţi necunoscuţi l-au deposedat prin violenţă de un autoturism.
În urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi şi depistaţi doi bărbaţi, în sarcina cărora a fost reţinută săvârşirea faptei reclamate.
Prejudiciul creat a fost recuperat şi restituit persoanei în drept.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, faţă de cei doi în cauză fiind dispusă măsura arestului preventiv.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

<
Transparenta face diferenta