Raportul dintre numarul mediu de pensionari de asigurari sociale de stat si cel al salariatilor a fost de 9 la 10 in trimestrul al treilea la nivelul intregii tari, insa variatiile sunt foarte mari: de la numai 5 pensionari la 10 salariati in Municipiul Bucuresti la 17 pensionari  la 10 salariati in judetul Teleorman, au transmis vineri reprezentantii Institutului National de Statistica.
Pensia medie de asigurari sociale de stat a variat cu discrepante semnificative, ecartul dintre valoarea minima si cea maxima depasind 400 de lei (748 lei in judetul Giurgiu fata de 1.181 lei in Municipiul Bucuresti).

Pensionarii de asigurari sociale detin ponderea majoritara (99,9%) in numarul total de pensionari. Pensionarii de asigurari sociale de stat reprezinta 89,1% in totalul celor de asigurari sociale.
Pe categorii de pensii, numarul pensionarilor pentru limita de varsta a fost preponderent (75,3%) in cadrul pensionarilor de asigurari sociale.
In trimestrul al treilea din acest an numarul mediu de pensionari a fost de 5,25 milioane, iar pensia medie lunara a fost de 951 lei, conform Hotnews.ro.

<
  • O treime dintre pensionarii care isi incetasera activitatea au preferat sa inceteze lucrul odata cu indeplinirea conditiilor pentru obtinerea pensiei
  • Indiferent de motivul incetarii activitatii profesionale, unul din cinci pensionari ar fi preferat sa isi continue activitatea daca acest lucru ar fi fost posibil.
  • Ponderi relativ ridicate ale celor care ar fi preferat sa-si prelungeasca activitatea profesionala daca ar fi fost posibil s-au inregistrat in cazul celor care si-au incetat activitatea ca urmare a pierderii locului de munca (57,3%), de catre cei care au fost obligati sa inceteze activitatea din cauza problemelor de sanatate (31,3%) sau la data indeplinirii conditiilor de pensionare (24,6%)
  • Unul din 12 pensionari si-au incetat activitatea din cauza existentei unor probleme personale sau familiale, altele decat cele legate de sanatatea proprie (ex. responsabilitati de ingrijire a unor persoane dependente). In marea lor majoritate aceste persoane erau femei (72,2%)
Transparenta face diferenta